Recidivist eliberat din închisoare în urma recursului compensatoriu, condamnat din nou la 4 ani cu executare pentru tâlhărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost condamnat de Judecătoria Aiud la 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Condamnatul a fost eliberat, în decembrie 2017 din închisoare, în urma legii privind recursul compensatoriu.

Lăcătuş Marius Daniel nu a contestat decizia de fond pronunţată în 8 august 2018, astfel încât a rămas definitivă şi urmează a fi executată. Potrivit motivării hotărârii, în noaptea de 08/09 iunie 2018, în jurul orei. 00.00, aflându-se în stare de ebrietate şi profitând de vârsta înaintată a persoanei vătămate H. C., inculpatul a urmărit-o de la localul cunoscut sub numele barul lui V., din Aiud, până în dreptul unui imobil, unde, în scopul de a sustrage bunuri de valoare, prin folosirea de violenţe, mai precis prin aplicarea a mai multor lovituri cu pumnii şi picioarele, a reuşit să o deposedeze de telefonul mobil.

În continuare, inculpatul a fugit de la locul faptei şi a revenit pe terasa localului mai sus menţionat, iar la scurt timp s-a deplasat împreună cu doi martori, către locuinţa acestuia din urmă, situată în Cartierul Poligon din Aiud. Pe drum, bărbatul le-a mărturisit martorilor fapta comisă, mai exact că a fost nevoit să grăbească plecarea din local, întrucât a furat un telefon mobil, respectiv că îl doare piciorul de la lovitura aplicată bărbatului care s-a aflat la masa din spatele lor în bar. Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată. 

L. Marius Daniel este recidivist postexecutoriu şi a comis infracţiunea la timp relativ scurt după ce a fost liberat la termen, ceea ce înseamnă că şi în Penitenciar a avut un comportament necorespunzător, încât a fost liberat doar la termen şi nu condiţionat.

”Inculpatul a fost eliberat din detenţie în decembrie 2017, fiindu-i scăzute din pedeapsă un număr de 366 zile. Din fişa de cazier rezultă de asemenea multiple condamnări, cu executare în penitenciar, fiind liberat condiţionat în numeroase rânduri, începând activitatea infracţională de timpuriu, primele condamnări fiind din anul 1998. Este de remarcat faptul că faptele pentru care a suferit condamnări sunt de aceeaşi natură cu aceea pentru care la acest moment este trimis în judecată. Or, deşi a fost condamnat şi a executat pedepse în penitenciar, deşi a beneficiat de clemenţă, fiindu-i scăzută din pedeapsă o parte importantă, nu mai puţin de 366 zile, se pare că inculpatul a ales să săvârşească din nou fapte penale grave”, se afirmă în motivarea deciziei de la Judecătorie. Instanţa a mai decis ca acesta să plătească victimei suma de aproape 2.500 de lei daune materiale

Citiţi şi:

 

Contractul de aproape 1 milion de euro privind deratizarea şi dezinsecţia în Alba Iulia decis în justiţie. Ofertantul de pe locul doi a contestat licitaţia

 

Cum motivează un judecător din Alba Iulia despăgubirea unui fost client CEC rămas fără banii pe care i-a depus la bancă

 

Peştera din Apuseni cu cea mai mare cascadă verticală din România. Comoara descoperită de speologi la Valea Rea

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite