Poliţia Animalelor Alba s-a desfiinţat. Angajaţii nu au primit salarii şapte luni

Poliţia Animalelor Alba s-a desfiinţat. Angajaţii nu au primit salarii şapte luni

Echipa de la Poliţia Animalelor Alba a demisionat

Poliţia Animalelor Alba a rămas doar pe hârtie, după ce, pe rând, toţi agenţii şi inspectorii au demisionat, iar sediul a fost zăvorât cu lacătul. Angajaţii nu au mai onorat sesizările, după ce au aşteptat în van şapte luni să-şi primească salariile şi să le fie decontate cheltuielile cu utilităţile

Ştiri pe aceeaşi temă

Înfiinţarea Poliţiei Animalelor în Alba, la începutul anului 2011, a fost apreciată de unii, contestată de alţii. Una peste alta, agenţii şi inspectorii şi-au câştigat vizibilitate şi prestigiu prin acţiunile din teren. Cele mai multe cazuri pe care le-au instrumentat au avut legătură cu animale lovite, abandonate şi chiar înfometate de proprii stăpânii.
Elanul s-a pierdut treptat, după ce oamenii au constatat că munca lor nu este remunerată în niciun fel.

Fără salarii de opt luni

Primul care a dat tonul demisiilor a fost chiar inspectorul şef, Daniel Goronea, pe 25 iunie. „În demisia pe care am înaintat-o conducerii de la Bucureşti am motivat că nu mai pot să râmân la structura conducerii din Alba, atât din motive financiare, cât şi din lipsa logisticii necesare. Sub aspect financiar am aşteptat şapte luni să-mi primesc salariul pentru activitatea depusă, însă nu am încasat niciun leu. Am înţeles toate problemele cu care s-au confruntat cei de la Bucureşti, însă nu puteam să fac voluntariat sută la sută, din motive lesne de înţeles. Sub aspect logistic, noi am primit de la Bucureşti doar o maşină de serviciu. În rest, de dotări noi ne-am ocupat“, a explicat Daniel Goronea, fostul inspector şef de la Poliţia Animalelor Alba.

Daniel Goronea susţine că ar fi dispus să reînceapă activitatea în acest domeniu, doar dacă s-ar găsi o soluţie concretă de rezolvare a problemelor de ordin financiar, dar şi logistic. „Noi nu putem să ne desfăşurăm activitatea profesionist doar cu ajutorul unei maşini. Am fi avut nevoie, spre exemplu, de cuşti speciale în care să transportăm animalele rănite, dar şi de adăposturi în care să le ţinem până la găsirea unui stăpân care să aibă grijă de ele cu adevărat şi exemplele pot continua“, a mai adăugat Daniel Goronea.

„Nu putem face voluntariat 100%“

Fondul lunar de  salarii pentru cei 14 agenţi şi inspectori care activau la structura din Alba era de aproximativ 14.000 de lei. La această sumă se adaugă şi cheltuielile cu chiria spaţiului, dar şi cu utilităţile şi combustibilul pentru deplasarea în teren, aproximativ 1.000 de lei lunar. Întrucât de la centru nu erau alocate la timp, angajaţii erau nevoiţi să suporte cheltuielile din buzunarul propriu. Ca urmare conducerea de la centru ar trebui să le plătească, pe lângă restanţele de ordin salarial încă aproximativ 4.000 lei.
Demisia lui Daniel Goronea a fost cu efect de domino. Rând pe rând, toţi cei 13 inspectori şi agenţi şi-au scris demisiile şi au renunţat „să facă voluntariat 100 la sută“, după cum s-au exprimat foştii angajaţi.

„Eu am venit la Poliţia Animalelor cu entuziasm, eram convins că o să facem o treabă bună. După aproape opt luni, de la începerea activităţii, am ajuns la capătul răbdării, din motive care sunt uşor de identificat. Până la începutul lunii august, când am demisionat, nu am încast niciun leu drept salariu. În plus, la acţiunile din teren nu aveam nici măcar dotarea minimal. O să vă dau şi câteva exemple: nu deţineam niciun lasou special pentru prinderea câinilor agresivi, nu aveam injectabile de prim ajutor. Noroc că de partea noastră au fost medici veterinari inimoşi, care au adus medicaţia pe cheltuiala lor“, a declarat Florin Beca, fost inspector adjunct la Poliţia Animalelor Alba.

Florin Beca şi-a anunţat demisia telefonic, exemplu urmat şi de alţi colegi de-ai săi. Aşa s-a ajuns în situaţia ca acum sediul să fie pustiu, zâvrât cu lacăt. Consecinţa: Poliţia Animalelor Alba nu a mai desfăşurat nicio acţiune de protejare a animalelor, neputând fi contactaţi nici la telefon, nici pe adresa de e-mail.

Sesizările continuă

Interesant este faptul că oamenii fac şi acum sesizări de agresivitate la adresa animalelor pe telefonul mobil al fostului şef care ,însă, le dă vestea cea proastă: „noi nu mai existăm“ 

De la Bucureşti, se vorbeşte de reoganizarea Poliţiei Animalelor. „Noi am intrerupt temporar activitatea, dar din 10 octombrie 2011, la structura din Alba vom detaşa o echipă de minim 5 agenţi şi inspector, care activează acum întrunul din judeţele limitrofe. În acelaşi timp, sperăm să revină şi o parte din foşti angajaţi care şi-au înaintat demisiile. Pentru acceştia din urmă o să găsim şi o soluţie de rezolvare a problemelor de ordin financiar“, a precizat Vicenţiu Postăvaru, ofiţer de relaţii cu presa în cadrul  Inspoectoratului General pentru Poliţia Animalelor.

În război cu Poliţia Română

Poliţia Animalelor, un ONG autodeclarat instituţie de protecţie a animalelor, a ajuns în conflict cu Poliţia Română care a cerut judecătorilor, la sfârşitul lunii mai 2011, să anuleze certificatul prin care a fost înregistrată la Oficiul de Stat şi Invenţii şi Mărci (OSIM) marca „Poliţia Animalelor", dar şi certificatul de înregistrare a însemnelor. În plus, şefii Poliţiei Române au fost nemulţumiţi şi de faptul că agenţii şi inspectorii de la Poliţia Animalelor au funcţii similare cu ale lor, iar autoturismele din dotare au embleme inscripţionate cu însemnul „Poliţia“. Procesul este pe rol.

citeste totul despre: