Ministrul Transporturilor: Loturile 3 şi 4 din autostrada Sebeş - Turda, finalizate până în decembrie 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loturile 3 şi 4 ar urma să fie finalizate în 2017
Loturile 3 şi 4 ar urma să fie finalizate în 2017

Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş - Turda, în lungime totală de aproape 29 de kilometri vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2017 susţine ministrul Transporturilor Răzvan Cuc. Acesta a efectuat luni, 24 aprilie, o vizită pe teren şi s-a declarat nemulţumit de situaţia de pe lotul 1.

Ministrul a anunţat că, în legăturcă cu situaţia de pe lotul 1, va avea, marţi, o întâlnire cu antreprenorul, deoarece ”are o mobilizare destul de dezamăgitoare”.

   

”Am fost în inspecţie pe lotul 1, 2 şi 3. Am fost profund nemulţumit de ce am găsit pe lotul 1. Mâine aştept antreprenorul de pe lotul 1 la o întâlnire cu compania la sediul Ministerului să ne spună exact ce planuri are întrucât are o mobilizare destul de dezamăgitoare şi progresul fizic este destul de lent. Să ne spună dacă vrea să mai lucreze pentru companie şi pentru România în general că în ritmul ăsta nu voi mai tolera niciodată să avem astfel de întârzieri nejustificate din varii motive invocate de antreprenori. După cum am spus şi după ce am văzut tronsoanele Lugoj-Deva, statul român este un partener onest şi acelaşi lucru îl aştept şi de la antreprenori”, a spus ministrul Transporturilor citat de ziarulunirea.ro.

El a anunţat că va efectua săptămânal controale, mai ales pe loturile care au termen de finalizare sfârşitul anului, iar Ministerul Transporturilor vizează şi ”calitatea lucrărilor”. Întrebat ce a găsit pe lotul I, Răzvan Cuc a spus: ”M-am uitat şi la vizitele foştilor miniştri în şantier şi când am văzut că progresul fizic a crescut cu 1%… este foarte puţin, în condiţiile în care ei vin cu tot felul de scuze: trebuie să mai luăm un acord, un aviz, lucrurile acestea trebuiau făcute dinainte. Ştiu că anul trecut a fost un an mort pentru infrastructură (…) Ei şi-au asumat că îl vor finaliza undeva la sfârşitul primului semestru 2018, dar cu astfel de mobilizare, eu nu cred. Eu nu tolerez astfel de comportament”, a mai spus ministrul.

Ministrul a adăugat că îi place ”mobilizarea constructorului de pe lotul 3”, unde a făcut declaraţiile şi urmează să meargă şi pe lotul 4, dar din cunoştinţele sale progresul este de 65%. Răzvan Cuc a precizata dat ca termen final de inaugurare a celor două loturi luna decembrie 2017. ”Acum poate ne fac dânşii o surpriză şi finalizează mai repede”, a completat ministrul.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi. Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite