Memoriu la Guvern pentru repornirea mineritului în Apuseni: 35 de primari solicită respectarea rezultatelor de la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cariera fostei exploatări de stat de la Roşia Montană. Foto Adevărul
Cariera fostei exploatări de stat de la Roşia Montană. Foto Adevărul

Consilierii judeţeni din Alba au discutat la ultima şedinţă un memoriu ce va fi înaintat Guvernului, în legătură cu proiectul minier de la Roşia Montană. La şedinţă au fost prezenţi mai mulţi primari din zona Munţilor Apuseni şi parlamentarii de Alba. Noii deputaţi şi senatori au fost solicitaţi să sprijine demersurile privind repornirea activităţii miniere în zonă.

Potrivit datelor Biroului Electoral pentru Referendum, în cele 148 de secţii de votare amenajate în 35 de localităţi din Munţii Apuseni au fost aşteptaţi  la urne 72.490 de locuitori. Duminică, 9 decembrie, s-au prezentat la vot 31.315 de persoane, reprezentând 43,20%. Pentru că nu şi-au exprimat votul 50 plus unu dintre locuitori, nu au fost întrunite condiţiile pentru validarea referendumului.

În total, au răspuns DA la întrebarea „Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în zona Munţilor Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană?” 62,45% dintre votanţi, iar cu NU s-au exprimat 35,90%. Au fost înregistrate 1,65% voturi nule.

La Roşia Montană, prezenţa la referendum a fost de 66,06%. Dintre aceştia, 78,75% au răspuns cu DA şi 19,44% cu NU. Voturi nule au fost 1,80%. Referendumul pentru repornirea activităţii de minerit la Roşia Montană a fost organizat duminică, 9 decembrie, în localităţile Abrud, Albac, Almaşu Mare, Arieşeni, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Bucium, Ceru Băcăinţi, Cîmpeni, Ciuruleasa, Cricău, Galda de Jos, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Întregalde, Livezile, Lupşa, Meteş, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Ponor, Poşaga, Râmetea, Râmeţ, Roşia Montană, Sălciua, Scărişoara, Sohodol, Stremţ, Vadu Moţilor, Vidra şi Zlatna

Reprezentanţii administraţiilor locale din Munţii Apuseni au precizat că, în ciuda condiţiilor meteorologice dificile din ziua referendumului, peste 60% dintre locuitori şi-au exprimat acordul pentru repornirea activităţii miniere la Roşia Montană. În opinia acestora, Guvernul ar trebui să ţină cont de rezultatul referendumului şi să facă demersurile necesare pentru crearea locurilor de muncă în activitatea de bază în minerit. Documentul prezentat de cei 35 de primari va suferi unele modificări la Consiliul Judeţean, iar forma finală va fi prezentată la începutul anului 2013.

Fragmente din memoriul prezentat şi discutat în Consiliul Judeţean

Vă adresăm prezentul Memoriu în numele celor 35 de comunităţi pe care le reprezentăm, din Munţii Apuseni. Aceşti oameni trăiesc într-o zonă care duce mare lipsă de locuri de muncă, în special după închiderea fostelor exploatări miniere. În lipsa investiţiilor mari, cruciale în special în vremuri de criză, viitorul acestor oameni este în pericol. Noi, ca reprezentaţi democratici aleşi ai acestor oameni, avem datoria morală să vă solicităm, în numele lor, să luaţi de urgenţă deciziile necesare pentru a crea locuri de muncă prin repornirea mineritului. Astfel, veţi da o şansă la viaţa normală acestor oameni şi veţi preveni depopularea completă a regiunii, în următorii ani, din cauza lipsei locurilor de muncă şi a perspectivelor de dezvoltare.

Multe din localităţile noastre s-au născut şi s-au dezvoltat în jurul mineritului, ocupaţie tradiţională în Apuseni. În lipsa mineritului, zona se depopulează şi oamenii plecă în căutarea unui trai mau bun. Considerăm că reînvierea mineritului este soluţia la îndemâna României, pentru salvarea acestei zone şi a altor zone cu tradiţie minieră. În special la Roşia Montană, există şansa unui investitor, dispus să facă toate investiţiile necesare pentru a construi o mină modernă şi pentru a da de lucru la mii de oameni. Un semnal pozitiv dat unei investiţii de amploare poate reprezenta începutul relansării unei întregi industrii în România, care altădată era considerată strategică şi dădea de lucru la sute de mii de oameni. Compania care doreşte să repornească mina de la Roşia Montană pe baze moderne are o licenţă de exploatare încă din anul 1999, şi-a demonstrat capacitatea de a dezvolta o afacere pe termen lung în România, iar în prezent are 500 de angajaţi, înainte de etapa de construcţie a minei.

Susţinem solicitarea noastră şi prin rezultatele referendumului organizat în comunele şi oraşele pe care le reprezentăm, prin care oamenii şi-au spus răspicat opinia. Deşi a nins abundent şi a viscolit în data de 9 decembrie şi multe sate au fost complet izolate, oamenii neputând să participe la vot, avem totuşi zeci de mii de oameni care au spus DA mineritului. Astfel, 63% dintre cei participanţi în întreaga zonă, şi aproape 80% dintre votanţii de la Roşia Montană s-au pronunţat în favoarea mineritului la Roşia Montană şi Apuseni. Aceşti oameni aşteaptă de urgenţă de la decidenţii politici un semnal clar că glasul lor a fost auzit şi că aceia care sunt în măsură să le schimbe viaţa îi vor ajuta să aibă locuri de muncă şi un viitor mai bun.”

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite