FOTO Târgul de căciuli la care tinerii încingeau o bătaie, iar cei mai puternici erau respectaţi un an întreg

FOTO Târgul de căciuli la care tinerii încingeau o bătaie, iar cei mai puternici erau respectaţi un an întreg

Cumpărătorii au putut alege şi în acest an dintr-o ofertă mare de căciuli

Oraşul Blaj a fost luat cu „asalt“ miercuri, 6 decembrie, de „căciulari“ din toată ţara care au dorit să îşi vândă produsele la tradiţionalul Târg al Căciulilor. De Sfântul Nicolae, de peste 200 de ani, oraşul Blaj se transformă într-o veritabilă capitală naţională a căciulilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Târgul Căciulilor de la Blaj găseşti orice: de la căciuliţe tricotate pentru copii şi tineri până la căciuli din blană de vulpe pentru doamne sau căciuli de astrahan pentru bărbaţi. Au fost prezenţi şi confecţioneri de căciuli de miel, nutrie şi vulpe argintie, de diferite culori, în special negre, brumării sau maronii, dar şi viu colorate.
 
Dacă în trecut, cele mai căutate căciuli erau cele din astrahan, modă a dictat schimbări importante, iar în zilele noastre se poartă mai ales cele din blană. Preţurile variază între 70 şi 700 de lei. Recordul la preţ îl deţine o căciulă din caracul, o specie de ovine cu blană perfect buclata, care se vinde cu peste 1.000 de lei. 
 
Şi paleta culorilor a fost, ca in fiecare an, deosebit de bogata, de la negru, argintiu, maroniu, dar şi căciuli viu colorate. Mare parte din sunt realizate manual, aşa că efortul negustorilor este pe măsura produsului finit. „Vorbim de timp, îndemânare, dar şi costuri pe măsură. Căciula pe care o vedeţi aici trece prin mai multe etape, de la procurarea blănii, trece prin cea a croiului, cusutului. Ca timp de realizare două căciuli pe zi, dar sunt şi cazuri în care fac doar una pe zi. Ca să avem ce vinde muncim şi vara, după cunoscutul proverb românesc, pe care-l adaptez un pic târgului de azi «Iarna car şi vara căciulă de miel»“, spune unul dintre negustorii veniţi la târg. 
 
 
Autorităţile locale au închis traficul auto pe bulevardul Republicii şi străzile adiacente, pentru ca cei peste 200 de comercianţi de articole de blană să-şi poată instala tarabele. „Mă ocup de confecţionarea căciulilor de când mă ştiu. Tata a fost primul cojocar din Iara. În general la noi oamenii se ocupă cu confecţionarea căciulilor şi a hainelor de blană. Căciulile se fac din piei pe care le cumpărăm din Moldova. Lucrăm vara pentru iarna. Asta este meseria noastră. Avem atelier acasă unde le confecţionăm. Facem între 100 şi 200 de căciuli, depinde şi cum merge sezonul. Am constatat însă că nu se mai poartă. Tineretul nu mai cumpără iar cei mai în vârstă nu prea au bani “, a spus un „căciular“ din Apuseni.
 
 
Pentru locuitorii din Blaj şi din localităţile zonei, Târgul Căciulilor este unul dintre cele mai importante evenimente al anului. Tradiţia locului spune că în trecut existau comunităţi de feciori în fiecare sat de pe Târnavă care participau la târg, iar la final încingeau o bătaie. „Pe vremea noastră erau comunităţi de ficiori în fiecare sat care participau la târg, iar la final avea loc o bătaie. Cei mai puternici erau mândria comunităţii şi se lăudau cu asta un an întreg“, spune un locuitor al oraşului. Târgul Căciulilor de la Blaj are o tradiţie de peste 200 de ani. Pe vremuri la târg se vindeu exclusiv căciuli. Acum mai puţin de 30 la sută dintre comercianţi sunt „căciulari“. 
 
 
 
 

 

citeste totul despre: