Dosarul ”Mia Carn”: achitare definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia pentru trei inculpate acuzate de o fraudă de 2 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După cinci ani de procese, trei femei judecate pentru infracţiunea de înşelăciune în dosarul creditelor ilegale luate pe numele a 52 de foşti angajaţi ai firmei Mia Carn SRL Mirăslău au fost achitate. Decizia definitivă a fost pronunţată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Fostul administrator al societăţii, Maria Ispas, respectiv două foste angajate (Livia Damian şi Catrina Rauh) au scăpat fără nicio pedeapsă penală după ce, pe fond, la Judecătoria Aiud au fost condamnate la închisoare cu suspendare sub supraveghere. Decizia de la Curtea de Apel Alba Iulia a fost pronunaţată în 13 iunie 2017. Instanţa a decis, în schimb, să aplice fiecăreia dintre cele inculpate câte o amendă administrativă în valoare de 1000 de lei.

Faptele de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune au avut loc în perioada noiembrie 2006 – iunie 2007, iar parte civilă în dosar a fost Patria Bank, care se numea Romexterra Bank la momentul respectiv. Iniţial au mai fost trimise în judecată, de către procurori de la DNA Alba Iulia, şi patru angajate ale băncii. Acuzaţia principală era de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, paguba înregistrată de bancă fiind cifrată la aproape 2 milioane de lei. Dosarul a fost returnat de judecători la Parchet, iar la revenirea în instanţă au mai rămas inculpate doar cele trei persoane de la Miacarn SRL.

În esenţă, acestea au fost judecate pentru că au întocmit în fals un număr de 52 de adeverinţe de salariu pe numele angajaţilor societăţii şi au contractat astfel un număr similar de credite de nevoi personale. Este vorba despre sumele de 1.835.000 lei şi 5.000 euro, bani ce au fost încasaţi de Maria Ispas. Creditele au fost folosite pentru achitarea unor datorii ale firmei şi la un moment dat nu au mai putut fi plătite, motiv pentru care banca s-a îndreptat împotriva titularilor, angajaţii societăţii comerciale din Mirăslău.

Infracţiunea de fals în înscrisuri a ”căzut” la Judecătoria Aiud, unde s-a constatat prescrierea faptelor. Cele trei reprezentante ale firmei Mia Carn SRL mai sunt judecate într-un dosar similar în care părţi civile sunt Banca Comercială Română şi Raiffeisen Bank. La Judecătoria Aiud au condamnate la pedepse cu suspendare şi la plata sumei de 65.000 de lei. Cauza este, în prezent, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.

Citiţi şi:

 

Interlopul Ioan Clămparu, adus cu mascaţii la Tribunalul Alba unde solicită contopirea pedepselor din Spania şi România UPDATE

 

Fost primar din Alba chemat în judecată pentru cheltuirea ilegală a peste 200.000 de lei din fonduri publice

 

De ce a fost achitat Romeo Stavarache pentru tentativă la abuz în serviciu: „Este absurd ca primarul să se substituie atribuţiilor funcţionarilor din subordine“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite