Cum se poate verifica istoricul unei maşini la mâna a doua. Sfaturi pentru evitarea unor costuri mari de reparaţii ulterioare

Cum se poate verifica istoricul unei maşini la mâna a doua. Sfaturi pentru evitarea unor costuri mari de reparaţii ulterioare

Maşinile second hand reprezintă o piaţă foarte importantă în România

Creşterea explozivă a vânzărilor de maşini second hand a dus şi la apariţia şi dezvoltarea unei afaceri noi, cea a verificării istoricului fiecărui vehicul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Verificarea istoricului unui vehicul este cel mai important lucru pe care orice cumpărător trebuie să-l facă înainte de a achiziţiona un autovehicul rulat. Astfel se poate afla dacă maşina are defecte ascunse şi se pot evita costuri mari pentru reparaţii ulterioare. Se poate afla inclusiv dacă autovehiculul este într-o bază de date a maşinilor furate, dacă a fost modificat kilometrajul şi se poate compara dotarea actuală a maşinii cu echiparea iniţială.

Resetarea kilometrajului este o practică comună în multe ţări, nu doar în România. În Germania se estimează că 30% din maşinile rulate au kilometrajul dat înapoi. Nu e greu de explicat de ce atât de multe maşini sunt vândute în acest mod - cu cât mai mulţi kilometri are, cu atât este mai mic preţul şi maşină se vinde mult mai greu. De fapt, în cazul anumitor maşini importate, kilometrajul poate fi dat înapoi de două ori: prima data în străinătate, apoi, din nou, în România. 

”Comparând dotările actuale ale maşinii cu echiparea initialate poate să afli dacă a avut vreun accident. Repararea unui vehicul care a fost grav avariat este costisitoare; vanzătorii vor de multe ori să facă economii prin înlocuirea echipamentului original cu piese ieftine, ale căror specificaţii  sunt diferite. Acesta este motivul pentru care atunci când cumperi o maşină la mâna a doua, ar trebui să verifici întotdeauna culoarea de tapiţerie, vopseaua si luneta, culoarea unor elemente precum dispozitivele de protecţie, amortizoarele, oglinzi, manere, etc., precum şi dacă oglinzile sunt încălzite şi pliabile, dacă maşina are încălzire parbriz faţă şi spate, câte air bag-uri are şi chiar dacă geamurile sunt electrice. Nu uita de extra optiunile aparent neimportante, cum ar fi tipul de sisteme de navigaţie şi audio”, astfel arată prezentarea unui site care oferă contracost verificarea istoricului maşinii. 

Cel mai mare operator european care oferă servicii de verificare a istoricului maşinilor este ”autoDNA” şi este prezent şi în România. Potrivit datelor acestuia, care adună trei sferturi din toate automobilele înmatriculate în Europa, tipul de maşină având cel mai des probleme când este adus în România este BMW, cu 75%. Urmează Audi, cu probleme de istoric ce apar în 72% din cazuri. Şi în cazul Opel şi Skoda, ponderea maşinilor cu probleme este suprinzător de mare, circa 60%. Iar la Volkswagen procentajul alertelor de daună sau de kilometraj dat înapoi este de circa 50.
 
Pentru cele cinci branduri, statistica este făcută pe câteva mii de automobile. În funcţie de vechime, maşinile de 4 ani au cele mai mari probleme, în aproape 80% din interogări apărând date privind daune din trecut sau modificări ale kilometrajului. O altă aplicaţie care oferă servicii similare este ”inspectorauto”. Stabilirea istoricului se face în baza seriei de şasiu. Datele furnizorilor de servicii sunt preluate din, în principal, din sistemul asigurărilor şi al reparatorilor auto din mai multe ţări europene.

citeste totul despre: