Cum s-a derulat Marea Unire din 1918 în vremea gripei spaniole. Românii „s-au apărat“ cu mărgele din căţei de usturoi

Militari şi civili sărbătoresc Marea Unire la Alba Iulia

Cei mai important eveniment din istoria României, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, s-a desfăşurat în condiţiile unei pandemii care a făcut zeci de milioane de morţi la nivel mondial.

În anul 1918, gripa spaniolă era în plină expansiune, în aproape toate ţările de pe glob. România nu a făcut excepţie, mai ales că ţara fusese implicată activ în Primul Război Mondial. 

Gripa s-a răspândit în multe ţări odată cu întoarcerea soldaţilor de pe front, afectând în principal tinerii şi având o rată de mortalitate ridicată. Se crede că a fost una dintre cele mai letale pandemii, după Moartea neagră, din secolul al XIV-lea, din istoria umanităţii. 

Se crede că a provocat undeva între 40 şi 100 de milioane de decese în cursul anilor 1918-1919, cel puţin dublu faţă de numărul total de victime produse de Primul Război Mondial, cu militari şi populaţie civilă la un loc. Multe dintre victime au fost persoane tinere şi sănătoase, gripa spaniolă fiind total diferită de celelalte pandemii care au afectat copii, bătrâni şi persoane cu sănătatea deja slăbită.

Istoricul Tudor Roşu, de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, a realizat o cercetare cu privire la modul în care a fost afectat evenimentul de la 1 Decembrie 1918, de gripa spaniolă, pe care o consideră ”principalul duşman al participării la Adunarea Naţională”.

Lucrarea este numită ”Inamicul spaniol al Unirii”:

Luna octombrie 1918 a reprezentat, la nivel mondial, climaxul pandemiei, “luna de groază”(2). În capitala de atunci a transilvănenilor, Budapesta, o treime din populaţie se îmbolnăvise, iar 50-100 de oameni mureau zilnic. Dar şi lunile noiembrie-decembrie 1918 şi primele luni din 1919 au produs cifre dezastruoase. Ziarul Alba Iulia nota, în ajunul Crăciunului din 1918: “Boala spaniolă bântuie pe mai departe şi la sate şi la oraşe. În Pesta într-o singură zi s-au îmbolnăvit 413 şi au murit 54”(3). Boala s-a manifestat puternic şi în tot în spaţiul românesc. Chiar Regina Maria a fost foarte afectată de boală, cu un climax la o săptămână după 1 decembrie.

Regina a lăsat şi o descriere plastică a modului de manifestare a bolii: “Am fost bolnavă, foarte bolnavă. Pe neaşteptate, aproape fără să-mi dau seama, parcă m-a izbit ceva în spate şi m-a pus jos, tocmai când lumea voia să petreacă cu mine. M-am îmbolnăvit, oribil, dureros, aşa cum n-am mai fost niciodată. Au fost zile chinuitoare de febră şi stare proastă, de slăbiciune, de înspăimântător delir şi insomnie, de am crezut că o să-mi ies din minţi. Deci aşa arată faimoasa gripă spaniolă! […] Văzându-i pe alţii murind în jurul meu, toată lumea tremura pentru mine”.

“Cu boala spaniolă pretutindeni”(4), organizarea Adunării Naţionale a avut de suferit. Mai mulţi delegaţi ce trebuiau să reprezinte naţiunea română au lipsit de la Alba Iulia, îmbolnăvindu-se, foarte probabil, în răstimpul trecut de la delegarea lor ca reprezentanţi ai naţiunii (cele mai multe alegeri s-au organizat în 25-27 noiembrie) şi data programată pentru călătoria la Alba Iulia (în general, 29-30 noiembrie).

Măsurile profilactice trebuie contextualizate, fireşte, în mentalitatea epocii, cu imperativele acelor zile de noiembrie târziu. Decalajul faţă de statele apusene e vizibil, unde se încercau metode moderne de profilaxie, de la măşti de protecţie la izolarea celor afectaţi. În spaţiul transilvan, după unele mărturii ale evenimentului de la 1 decembrie, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căţei de usturoi, în speranţa prevenirii gripei. Ideea de izolare, de a nu călători, bolnav fiind, nu exista.

Exemplul octogenarului Gheorghe Pop de Băseşti, care a călătorit spre Alba Iulia într-o stare avansată a bolii, a fost perceput ca unul vecin cu eroismul. El a ajuns în oraşul unirii în 30 noiembrie, “dar oboseala drumului l-a doborât la pat. Cu toată febra ce-l muncea, el s-a ridicat, a venit să prezideze Adunarea Naţională şi să-i binecuvânteze rostul fericit” (5).

Şi Ştefan Cicio Pop, preşedintele Consiliului Naţional Român, deci cel mai important om al Transilvaniei la acel moment, era departe de deplinătatea forţelor sale fizice, căci medicii îi interziseseră să părăsească patul şi îl considerau grav bolnav, dar, îşi amintea el cu mândrie, “boala nu m-a putut opri” (6). Ştefan Cicio Pop fusese bolnav de mai devreme din noiembrie, aducând gripa de la Budapesta (7). Desigur, în prezent astfel de exemple ar fi total negative, facilitând răspândirea gripei, dar la 1918 paradigma era cu totul alta. Vocea Albei Iulia era mai puternică. Prin urmare, cei care au absentat chiar nu au putut face deplasarea, fizic vorbind.

Dorinţa de a lua parte la Adunarea Naţională a pierdut, în numeroase cazuri, în faţa incapacităţii fizice generate de boală. “Gripa spaniolă, care abia cu şase săptămâni în urmă mi-a răpit soţia, s-a înstăpânit şi asupra mea, trântindu-mă la pat. Cuprins de patru zile de ferbinţeli, zadarnic caut leacul care să mă pună în picioare, ca să pot şi eu să merg la Alba Iulia pentru a mă achita de îndatorirea mea ca român cinstit şi ca delegat al bisericii mele naţionale”, se confesa un delegat, căutând resurse pentru a face deplasarea (8).

Foarte posibil ca un anumit segment de deputaţi să fi lipsit de la Alba Iulia fără să fi înştiinţat comitetul organizatoric de acest lucru printr-o telegramă, după cum e la fel de posibil ca anumite telegrame sau altfel de documente, care anunţau lipsa unor deputaţi, să se fi pierdut. De asemenea, unii dintre cei care îşi anunţau lipsa nici nu apar în credenţionale/mandate, semn că între timp au fost înlocuiţi, ori de supleanţi, ori de alte persoane, iar credenţionalele schimbate.

Oricum, e imposibil de stabilit numărul celor care au absentat pe caz de boală doar în baza documentelor existente. O bună parte s-au păstrat în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Aceste telegrame sau scrisori conţin de obicei următoarele informaţii: anunţă regretul de a nu putea participa; motivează cu efectele bolii, menţionând adesea şi că e vorba de gripă; subliniază, aproape în fiecare caz, că sunt de acord cu deciziile ce urmează să se ia, ori, în mod explicit, vorbesc despre unirea cu România, ruperea de unguri etc.

Spicuim în continuare din aceste documente:

“din cause sanitare nu pot participa trupeşte la cel mai strălucit act istoric al poporului român”, se arăta în scrisoarea protopopului Ioachim Muntean din Agnita;

Protopopul Iovian Andreiu din Gârbou (Sălaj): “Regret că din causă de morb nu pot participa la marea serbare”;

“reţinut prin morb de la participare”, anunţă protopopul Dobre;

“ţintuit la pat de tot, regret absenţa”; “morbos fiind”;

“împiedicat din cauza morbului ce domneşte în familia mea…”;

“În urmarea morbului spaniol de peste trei săptămâni şi a urmărilor ulterioare ale acestuia, cu adâncă părere de rău…”;

“Zac în boală spaniolă cu aprindere la plumâni […] sufleteşte însă sunt cu voi iubiţi fraţi români şi cu tot focul şi căldura sufletului […] aderez la hotărârea Constituantei”, anunţa Ioan Sociu din Sibiu;

“Regretăm căci din cauza morbului ce ne stăpâneşte nu putem lua parte personale la marea adunare naţională română, cu sufletul suntem însă între d-voastre”, transmiteau preotul Nemeş şi învăţătorul Chintoanu din Satu Nou al Bârsei;

“Regret mult, că bolnav fiind, nu pot lua parte personal… Vă asigur însă că sunt cu sufletul în mijlocul fraţilor mei…Întreaga mea fiinţă este stăpânită de idealul…”, anunţa Vasile Stan din Sibiu. La fel, au anunţat boala: preşedintele Reuniunii meseriaşilor sibieni, Victor Tordăşianu, apoi protopopul Tămaş din Popeşti (Bihor), Coriolan Papp din Oradea, Petruţiu din Chişinău-Criş (“bolnav, legat de pat”), avocatul Grozda din Buteni, Arad (“bolnav [de gripă] spaniolă, plâng că nu pot fi de faţă”), Romul Cândea din Cisnădie (“din cauza unui morb îndelungat”) (9).

Chiar şi fără cei blocaţi la pat, Adunarea Naţională de la Alba Iulia s-a ţinut şi a avut participanţi chiar mai numeroşi de cât era estimat, cel puţin 120.000. Pe Câmpul lui Horea, unde a stat mulţimea, au funcţionat pe parcursul Adunării şi 3 sau 4 puncte sanitare, organizate de medicii oraşului. Dar, despre asta, cu altă ocazie.

Note:

1 Mark Osborne Humphries, The Last Plague: Spanish Influenza and the Politics of Public Health in Canada, Toronto University Press, 2013, p. 71-72.

2 Emil Pop, “Suflet şi adevăr”, în Din lunga timpului bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1978, p. 30 (şi Emil Pop a fost pus la pat de gripă).

3 Alba Iulia, an I, nr. 3, 24 decembrie 1918, p. 4.

4 Libertatea, Orăştie, XV, 4, 22 nov./ 5 dec. 1918.

5 Silviu Dragomir, “Un sfert de veac de la Unirea Transilvaniei”, în Marea Unire a românilor în izvoare narative, ediţie de Stelian Neagoe, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1984, p. 278.

6 Ştefan Cicio Pop, “Zile istorice, zile de glorie”, în Idem, p. 557.

7 Ani Cicio Pop Birtolon, “Noaptea şi fulgerul”, în Din lunga timpului bătaie…, p. 237-238.

8 Colecţia de documente a Muzeului Naţional al Unirii, Documentele Unirii, tom IV, p. 11 – scrisoarea protopopului Adrian Deşeanul.

9 Colecţia de documente a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, Documentele Unirii, în volumele IV şi VI.