Conducerea clubului FC Unirea Alba Iulia trimisă în judecată de DNA pentru înşelăciune. Printre inculpaţi este şi un viceprimar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele de la FC Unirea, Marian Sarmeş şi vicepreşedintele Horea Bărdaş
Preşedintele de la FC Unirea, Marian Sarmeş şi vicepreşedintele Horea Bărdaş

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a cinci persoane în dosarul banilor publici alocaţi în perioaba 2005 – 2011, de Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Alba, echipei de fotbal FC Unirea. Printre inculpaţi se află conducerea clubului şi un viceprimar.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 18 iulie 2012, iar primul termen a fost stabilit pentru 6 august 2012. Din conducerea Primăriei Alba Iulia a fost trimis în judecată viceprimarul Paul Voicu. Alături de acesta vor merge în faţa judecătorilor preşedintele clubului FC Unirea Alba Iulia, Marian Sarmeş şi vicepreşedinţii Mihai Bărdaş (fost consilier local), respectiv Oliviu Feneşan. De asemenea, pe lista inculpaţilor se află şi fostul preşedinte executiv al clubului Nicolae Lupu. Acuzaţia principală adusă inculpaţilor este aceea de înşelăciune. Iniţial, pe lista învinuiţilor s-a aflat şi fostul viceprimar Ioan Bogăţan.

Cei cinci inculpaţi sunt acuzaţi că au folosit în mod ilegal sumele de bani alocate pentru finanţarea clubului de Consiliul Local Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba în perioada 2005 - 2011. În total ar fi vorba de aproximativ 11 milioane de lei: 8 milioane de lei de la Consiliul local şi 3 milioane de lei de la Consiliul Judeţean.

Consiliul Local nu s-a constituit parte civilă

După câteva luni de discuţii aprinse, Consiliul Local Alba Iulia nu s-a mai constituit parte civilă în dosarul procurorilor. La iniţiativa fostului consilier Horea Bărdaş, Consiliul local a luat această decizie în 31 mai 2012 pe baza unei expertize realizată la solicitarea Primăriei. Iniţial, consilierii au adoptat o hotărâre prin care se constituiau parte civilă cu suma indicată de procurorii DNA. Consiliul local apare în proces ca parte vătămată.

Viceprimarul Paul Voicu

Viceprimarul Paul Voicu

Consiliul Judeţean Alba a decis să se constituie parte civilă, dar nu a indicat o sumă, lăsând la aprecierea instanţei de judecată să decidă dacă există un prejuduciu. Dosarul a rezultat în urma unui control efectuat de Garda Financiară Sibiu la clubul de fotbal FC Unirea Alba Iulia, la începutul anului 2011, în dosarul în care au fost trimişi în judecată cinci funcţionari de la DGFP Alba, printre care şi fostul director adjunct Ioan Dobra. Cauza a fost trimisă la DNA care a continuat cercetările şi a ajuns la concluzia că banii nu au fost cheltuiţi legal. Potrivit Codului Penal infracţiunea de înşelăciune se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Profit după cinci ani de pierderi

Consiliul Local şi Consiliul Judeţean au alocat banii Asociaţiei Fotbal Club Unirea 1924, în care este membru fondator pe lângă cele două instituţii şi SC Fotbal Club Unirea 2006 SA. Conform datelor de la Registrul Comerţului, la SC Fotbal Unirea 2006 SA sunt cinci administratori: Marian Ionel Sarmeş, Vasile Trifan, Oliviu Feneşan, Voicu Vuşcan şi Horea Bărdaş.

Printre asociaţi figurează persoanele Vasile Trifan, Nicolae Achim, Voicu Vuşcan, Marian Ionel Sarmeş, Dorel Cristian Tamaş, Aurel Gelu Iancu, Dorel Burlan, Florin Marius Popa, Nicolae Oancea, Oliviu Feneşan, iar ca persoană juridică FC Apulum Unirea Alba Iulia. Societatea a avut în 2011 profit după cinci ani de pierderi. La o cifră de afaceri de 588.000 de lei, valoarea profitului a fost de 223.000 de lei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite