Profil:
Născut la: 3 august 1940, Roşia de Secaş
Studii: Facultatea de Filologie Timişoara
Familie: căsătorit, doi copii

Profesor de română timp de 48 de ani, Ioan Popa s-a regăsit în scris încă din tinereţe. Pasionat de belestristică şi folclor, şi-a început activitatea gazetărească în anul 1965 cu o colaborare la un ziar regional de la Deva. A scris peste 25 de volume de proză sau folclor, toate inspirate din viaţa şi tradiţiile localnicilor din Roşia de Secaş.

„După mai bine de 45 de ani de scris, pot spune că am realizat o adevărată literatură în care cei de la Purpura, numele literar al localităţii Roşia de Secaş, ocupă un loc central“, spune scriitorul. S-a născut astfel o literatură a Purpurei, concretizată în romane precum „Odinioară la Purpura“, „Amarul fericirii“, în volumele de povestiri, „Patimi şi iubiri la Purpura“, „De sub vălul negurii cărunte“, precum şi în cele două volume de mărturisiri şi evocări „Cerul şi pâmântul de acasă“, apărute în anul 2000, respectiv 2002.

Preocupat de folclor

Alături de preocupările pentru literatură, Ioan Popa a desfăşurat o muncă de cercetare şi valorificare a folclorului local, pentru ca mai apoi să se extindă la întreaga Ţară a Secaşelor, zonă ce se întinde între Blaj, Alba Iulia, Sebeş şi Sibiu. Obiceiurile folclorice de pe Valea Secaşului se regăsesc în volumul „Ia-ţi, mireasă, ziua bună“, dar şi într-o monografie de aproape 400 de pagini a acestui ţinut.

„Am realizat şi filme documentare cu studiouri centrale, pe vremea când o asemenea activitate era o adevărată minune. În anul 1969 am pus pe peliculă o nuntă tradiţională de la Roşia de Secaş, după care au urmat alte documentare realizate împreună cu cei de la Studioul TV Bucureşti cu obiceiurile de iarnă, secerişul, şezătoarea. Venea mulţime de oameni din satele din jur spunând «că se face film la Roşia»“, îşi aminteşte cu drag Ioan Popa.

Distincţii deosebite

Pentru meritele sale, atât în munca la catedră, cât şi în literatură şi în cercetarea folclorică, Ioan Popa a strâns o serie de distincţii care fac cinste întregii sale activităţi.

A primit medalia pentru învăţământ şi medalia jubiliară Astra, şi este cetăţean de onoare al comunei Roşia de Secaş, dar şi al Blajului. În 2002 a obţinut premiul pentru literatură al Astrei blăjene, în 2006 premiul pentru publicistă al revistei „Discobolul“, iar un an mai târziu, premiul pentru literatură „Octavian Goga“ şi titlul de excelenţă al Consiliului Judeţean Alba. În 2008 i s-a conferit premiul pentru literatură al USR, filiala Alba –Hunedoara.    

Ce alte satisfacţii aveţi în urma activităţilor dumneavoastră?
I.A.
: „Un alt domeniu în care mi-am desfăşurat activitatea este cel al restituirii culturale. L-am readus la lumină pe Nicolae Brânzeu, întâiul istoric al şcolii blăjene, l-am redescoperit pe Nicolae Ionaş, profesor de «cant» la Blaj, cel care era supranumit şi priivighetoarea Ardealului şi care l-a impresionat cu vocea sa pe George Coşbuc. Aflat la o întrunire a profesorilor blăjeni, poetul rămâne impresionat de vocea lui Ionaş şi interpretarea doinelor şi cântecelor de pe Secaş. Mai mult, Coşbuc îi scrie câteva versuri care să-i rămână amintire.

Protopopul Vasile Pauleti, înrudit prin alianţă cu Timotei Cipariu, este o altă figură lumioasă a spiritualităţii de pe Secaşe, cu rol în propăşirea culturii şi a naţiunii române“.

Ce-i place: „Am apreciat întotdeauna disciplina, rânduiala, datoria împlinită. Agârbiceanu şi Pavel Dan şi Creangă şi Marin Preda pe de altă parte, mi-au influenţat scrisul. Mă bucur că am găsit întotdeauna înţelegere şi sprijin în soţia mea, Puşa, care m-a scutit deseori de muncile brute ca să-mi creeze răgaz şi tihnă pentru studiu şi mai ales pentru scris. Ea este primul critic al meu şi îmi atrage atenţia acolo unde fraza nu sună bine“.

Ce nu-i place: „Nu-mi place neseriozitatea, necinstea, neomenia şi necuvântul“.