Şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba a fost suspendat din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba, Emil Stanciu, a fost suspendat din funcţie după ce procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Decizia a fost luată prin dispoziţia Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi se aplică de la data de 1 martie 2011. Comisarul de poliţie Emil Stanciu a  fost pus la dispoziţia Instituţiei Prefectului Alba până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
 
„Prefectul judetului Alba, Cornel Stefan Bardan, a solicitat Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor emiterea unui ordin de împuternicire la comandă pe perioada în care postul de şef serviciu în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor al judeţului Alba este temporar vacant, pentru a asigura managementul la nivelul acestui serviciu“, se afirmă într-un comunicat de presă al Prefecturii Alba.

Emil Stanciu este acuzat de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o deţine. În perioada 2003 – octombrie 2011 a încălcat interdicţiile prevăzute în Statutul poliţistului şi s-a implicat în activitatea comercială a două societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul transporturilor rutiere de marfă interne şi internaţionale care erau reprezentate în drept de soţia şi fratele său.

Potrivit procurorilor, Stanciu a efectuat acte de comerţ în numele SC Emy Trans  SRL Alba Iulia şi SC Emy Trans Plus  SRL Alba Iulia, având drept de semnătură autorizată unică pe conturile societăţilor, a semnat facturi, a negociat şi a încheiat contracte comerciale de transport şi a controlat efectiv activitatea acestor firme prin lărgirea portofoliului de clienţi.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite