Cumpărăturile online se fac de la locul de muncă
0Un studiu realizat de firma de cercetare Ipswitch Inc. arată că foarte mulţi angajaţi îşi petrec mult timp la locul de muncă făcând cumpărături online.
Astfel, studiul a relevat faptul că mai mult de 30% din angajaţi au petrecut mai mult decât tradiţionala pauză de masă căutând oferte bune pe internet şi cadouri de Crăciun. Astfel, 16% au afirmat că petrec mai mult de două ore pe internet, căutând ofertele avantajoase, iar 15% au declarat că folosesc o oră din timpul de lucru pentru navigarea internetului în aceste scopuri.
Nu se ştie exact influenţa acestor timpi morţi asupra productivităţii companiilor, dar 12% din acestea au interzis angajaţilor să intre pe site-uri de cumpărături de pe calculatoarele de la birou. În acelaşi timp însă 30% din companii nu monitorizează pe ce site-uri intră angajaţii lor şi cât timp este petrecut de aceştia cu activităţi parazitare.