Alcoolismul, rezolvat cu o pastilă!
0Dacă până acum dependenţii de alcool nu aveau o cale de a se abţine să consume băuturi alcoolice în exces, specialiştii le vin în ajutor cu o pilulă minune
Oamenii de ştiinţă încearcă să scoată pe piaţă un medicament care să îi ţină treji pe cei care se îmbată uşor, prin limitarea efectelor alcoolului asupra creierului, potrivit presei britanice.
Din experimentele pe care le-au făcut cercetătorii pe animale a reieşit că noua pastilă neutralizează chiar efectele alcoolului. Şoarecii nu au fost nici măcar ameţiţi după ce li s-a administrat o cantitate foarte mare de alcool.
Specialiştii spun însă că acesta este doar primul pas în dezvoltaea unui tratament care să îi „vindecă" pe dependenţii de băuturi alcoolice.
De asemenea, cercetătorii au realizat şi o pilulă care îi ajută pe oameni să scape de ţigări. S-a descoperit că cei 750 de dependenţi testaţi timp de o lună au şanse de trei ori mai mari să poată renunţa la viciu datorită tratamentului, pe o perioadă minimă de un an.
Noile tratamente vor fi disponibile pe piaţă în trei ani, speră oamenii de ştiinţă.