VIDEO Transilvania, un fel de Scandinavia de basm, dar mai ieftină: reclama de Crăciun în care comuna Biertan apare în „rol“ de tărâm nordic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O reclamă realizată de lanţul de supermarketuri Aldi, care nu este prezent şi în România, promovează oferta de produse pentru sărbători prin intermediul unei poveşti filmate în comuna transilvană Biertan, denumită însă Julbacken.

Cu o reţea de aproape 10.000 de magazine în 18 ţări, Aldis a ales să-şi promoveze produsele printr-o reclamă filmată în Transilvania, în comuna Biertan, probabil din considerente financiare, ţinând cont de faptul că bugetul pentru o filmare realizată în România este, cu siguranţă, mai mic decât cel necesar pentru a filma într-o ţară scandinavă, aşa cum vrea să dea impresia clipul publicitar.

Filmuleţul prezintă o localitate numită Julbacken (comuna Biertan), aflată în Scandinavia (Transilvania), iar pentru un plus de exotism personajele vorbesc româneşte. Scenariul spune povestea unui tânăr din Julbacken, pe nume Johan, abia întors dintr-o călătorie în Australia, care încearcă să-i convingă pe sătenii tradiţionalişti să adopte un Crăciun în stil australian.

Strădaniile lui Johan de a-i convinge pe localnici de farmecul unui Crăciun cu bucate inspirate de tradiţia australină nu par să dea roade, ba chiar îi scoate pe aceştia din sărite, până în momentul în care întâmplarea face ca lucrurile să se îndrepte spre un final fericit…


 

Călătorii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite