Poveste de dragoste portugheză

Sintra cucereşte prin amestecul de stânci, ziduri, mozaicuri, plante, istorie şi marketing cultural. Cu Sintra a fost dragoste la prima vedere. M-a cucerit de la prima coborâre din trenul care parcurge cei aproximativ 25 de kilometri ce despart micul orăşel turistic de Lisabona.

În primul rând pentru că mă scăpase de cel mai mare inamic al meu de la sosirea în Portugalia, căldura, şi-n al doilea rând pentru că peisajul îmi părea foarte familiar. „E Sinaia lor”, mi-au spus prietenii cu care venisem din România, în toiul verii, să vedem cât putem din capitala Portugaliei şi din împrejurimi.

Pe drumul spre centrul orăşelului nu ştiam unde să mă uit mai întâi – în jos vedeam grădini construite pe mai multe niveluri, în sus, ziduri de fortăreaţă. Sintra are şase palate, un castel şi o mănăstire şi aproape fiecare are parcul sau grădina lui cu o poveste fabuloasă - un „peisaj cultural” care se află din 1995 în patrimoniul mondial UNESCO.

Reşedinţa de vară a regilor

Palácio Nacional de Sintra domină centrul istoric cu cele două turnuri gemene care, de la distanţă, aduc a furnale, dar sunt, de fapt, hornuri care se înalţă dintr-o bucătărie imensă.

În camerele palatului în care familia regală a Portugaliei îşi petrecea verile se amestecă lemnul cu plăcile colorate de ceramică ce fac parte din cea mai mare colecţie de artă mudéjar (un amestec de influenţe islamice şi creştine, specific Peninsulei Iberice) din Portugalia.

Bucăţi de faianţă pictate cu mult roşu, verde sau albastru se vând în aproape toate magazinele de pe străduţele pietruite, înguste şi întortocheate care urcă din centru spre drumul care duce spre minunea Sintrei, Palácio Nacional da Pena.

Adică o fostă mănăstire construită în stâncă, cumpărată în 1838 de regele Don Fernando II şi transformată într-un palat, cu ziduri vopsite în ruginiu şi galben sau acoperite cu mozaic, înconjurat de un parc în care suveranul s-a ambiţionat să aducă toate plantele din lume.

Palat cu muzeu botanic

Drumul prin pădure până la palat este o demostraţie de măiestrie a şoferilor portughezi, care întorc autobuzele în viteză pe curbele strânse şi abrupte.

Parcul palatului, o grădină de aproape 85 de hectare, este un muzeu botanic pentru care ai nevoie de hartă. Şi primeşti una incredibil de detaliată odată cu biletul de intrare, cu un traseu marcat pentru cei care vor doar să urce la palat şi unul pentru turiştii care se aventurează în pădure.

M-am plimbat pe creneluri, uimită de panorama oraşului şi a parcului – o întindere de verde străpunsă de o cruce construită pe stânci, o statuie despre care se crede că l-ar reprezenta pe rege care veghează asupra domeniului şi acoperişul galben al unui templu.

Legenda spune că Dona Amelia, soţia unuia dintre cei din urmă regi care au locuit la palat, Don Carlos I, adora parcul, iar unul dintre locurile ei favorite era Masa Reginei, sculptată în piatră, la care am ajuns pe potecile atent curăţate de praf şi frunze care coboară de la palat.

Am urcat apoi din nou, până la Cruz Alta, o cruce care marchează cel mai înalt punct al Dealurilor Sintra (529 de metri). M-am aşezat pe mai multe tronuri din piatră unde se odihnea regina în plimbările ei, am trecut pe lângă mori de apă, lacuri, capele şi fântâni construite în peisaje nord-americane - cu arbori sequoia, australiene - cu specii de ferigi cu trunchiul gros şi frunze de aproape un metru lungime, sud-americane - cu specii de conifere pe cale de dispariţie - sau cu trandafiri japonezi.

Am ieşit din parc după mai bine de două ore, prea obosită să nu iau din nou autobuzul şi prea îndrăgostită de amestecul de stâncă, ziduri, plante, istorie şi marketing cultural să nu mă gândesc cât de departe e Sinaia noastră de Sinaia lor.

La Sintra cu Sandra Scarlat

Sandra Scarlat a fost pianistă înainte să se apuce de jurnalism. A ajuns la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti dintr-o „întâmplare norocoasă”, în 2000.

Tot norocul, crede ea, a adus-o la Centrul pentru Jurnalism Independent, doi ani mai târziu, unde a aflat ce înseamnă, de fapt, jurnalismul, de la profesori americani. A fost la "Evenimentul Zilei", pe cultură, până în vara lui 2006. A perseverat la NewsIn, unde spune că a învăţat să conducă un departament, tot de cultură.

A vrut să schimbe registrul şi a plecat la Mediafax, pe social, ca să ajungă la "Adevărul" din septembrie anul acesta, în echipa departamentului Viaţa, unde, speră ea, poate să spună „poveşti frumoase despre lucruri care contează”.

Nu rataţi!

Muzeul Ferreira de Castro vă invită să admiraţi o colecţie de felicitări de Crăciun, realizate de artişti ca Portinari, Peter Ustinov, Mily Possoz, Victor Palla şi Maria Keil. Expoziţia este deschisă până în 8 ianuarie, iar accesul este gratuit.

Iubitorii de artă pot admira lucrările a cinci artişti din Madeira la Muzeul de Artă Modernă din Sintra. Expoziţia, care poate fi vizitată până în martie, a fost organizată de Romaric Büel care a pus laolaltă lucrările mai multor artişti din Madeira cu ale unui artist invitat, Bridget Jones, un fotograf britanic care locuieşte pe insula Madeira.

Muzeul Jucăriilor din Sintra prezintă, până în februarie, o expoziţie de cărţi, trenuleţe, soldaţi, jocuri şi jucării pufoase „împrumutate” de figuri publice portugheze.

Puteţi vizita parcul şi palatul Pena pentru 8 euro, în extrasezon (16 septembrie-31 martie). Dacă aveţi între 6 şi 17 ani sau peste 64 de ani, plătiţi doar 6 euro, iar copiii până în 5 ani intră gratis. Complexul este închis pe 25 decembrie şi 1 ianuarie.