Pe străduţele capitalei artelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parisul este un oraş luminos, plin de cultură, ce reuşeşte să farmece în orice perioadă a anului. Iniţial am urât capitala Franţei, amintirile despre durerile şi oboseala care mă copleşiseră prima oară când am vizitat Parisul m-au urmărit mult timp. Pe urmă, însă, l-am cunoscut şi am învăţat să-l iubesc.

Prima oară când am ajuns la Paris aveam aproximativ 13 ani şi am făcut o excursie oarecum forţată cu familia. Mi s-a spus din start că trebuie să mă pregătesc de un maraton, în care să includem toate monumentele importante ale oraşului.

Tot ce-mi aduc aminte din acea excursie de cinci zile sunt chinul şi oboseala la care m-au suspus ai mei, şi să nu uit de durerile crunte de picioare, mai ales în ziua în care am vizitat, sau mai bine spus, am alergat prin Muzeul Luvru.

După aproximativ şase ani a apărut ocazia unei alte excursii la Paris. Planul, bine întocmit dinainte, a fost ca de data aceasta să înţeleg ce înseamnă Parisul, nu numai să-l vizitez.

Tot ceea ce auzisem despre oraşul îndrăgostiţilor şi al luminii voiam să văd cu ochii mei dacă este adevărat.

Pierdută pe străzile din Paris

Am avut norocul să mă rătăcesc în (poate) singurul oraş din lume în care, cu orice te-ai deplasa, metrou (care are linii şi staţii cum noi, românii, putem doar visa), autobuz sau pe jos, nu ai cum să te pierzi. Dar cred că îmi doream acest lucru. M-am trezit pe un bulevard lat, cu trotuare curate, şi copaci tăiaţi egal.

Atunci am observat pentru prima oară că ceea ce mă atrage la Paris sunt de fapt străzile, sau mai bine spus, atmosfera de pe străzi. Oameni cumsecade care, deşi sunt grăbiţi, se opresc să te ajute, zâmbete, înghesuială - cauzată de faptul că pe lângă locuitorii de zi cu zi, care merg la serviciu, există sute, poate mii de turişti pe străzi.

Atunci am ridicat privirea şi am văzut turnul, punctul meu de reper, iar acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit de un oraş pe care nu îl cunoşteam, dar care mă făcea să mă simt mai în siguranţă decât orice zonă din Bucureşti.

Am străbătut mulţi kilometri uitându-mă de jur împrejurul meu, pierdută de orice altă legătură cu lumea mea de dinainte.

Ultimele ore le-am petreceut în Grădinile Tuilleries, pe o bancă, gustând, mirosind liniştea şi totodată nebunia din jurul meu. Chiar dacă am plecat a doua zi din Paris, mi-am jurat să mă întorc, încă o dată şi încă o dată.

Lumea artiştilor, în doar câteva străduţe

Iar anul acesta mi s-a îndeplinit dorinţa şi am petrecut o săptămână, după bunul meu plac, în capitala sufletului meu.

Printre primele locuri pe care mi-am dorit să le revăd a fost Marais, cunoscut drept cartierul homosexualilor. Străduţe înguste, înghesuite, unde terasele se întind pe întreg trotuarul şi unde se strâng cei mai plăcuţi şi şic oameni din oraş.

De acolo am pornit pe jos spre faimosul Champs-Elysées, de care însă, dacă nu eşti un înfocat al cumpărăturilor, te plictiseşti rapid, aşa că am luat-o pe prima străduţă îngustă care mi-a ieşit în cale. În zare am observat o clădire în valuri.

De la distanţă nu-ţi puteai da seama ce este de fapt, aşa că, mânată de o curiozitate demnă de omorât pisica, m-am îndreptat cu paşi grăbiţi spre clădirea care părea că se scurge. De abia când am ajuns în dreptul ei, mi-am dat seama că este vorba despre o copertină, care acoperea o schelă, pe care era desenată clădirea veche, în valuri.

Locul meu preferat din Paris este însă cartierul Montmartre. Aici, unde pe vremuri locuiau sau luau masa Picasso, Dali, Jules Verne şi unde se înalţă faimoasa Sacre Coeur, aş putea petrece zile întregi.

Zeci de pseudoartişti îşi scot blocul de desen şi te îmbie să stai pentru a-ţi face portretul şi în orice cafenea te-ai aşeza găseşti câte o poveste despre oamenii celebri care comandau acolo miel la cuptor sau cafea cu lapte. Mi-am propus să mă mai întorc o dată şi încă o dată şi încă o dată.

La Paris
cu Maria-Clara Brumariu


image

Maria-Clara Brumariu s-a născut într-o familie de muzicieni. Bunicul ei, compozitorul Aurel Stroe, fiind cel care l-a instruit în tainele muzicii contemporane pe tatăl ei, Mihnea Brumariu. Cu toate acestea, ea nu a simţit o mare tragere de inimă către muzică. De mică a studiat limba germană.

Este absolventă a Colegiului German Goethe din Bucureşti, ocazie cu care a obţinut o diplomă de cunoaştere a limbii, din partea statului german. A urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism, iar printre locurile unde a lucrat amintim aici revista Apropo TV, agenţia de presă Newsin şi site-ul KissFm. În prezent, este redactor la Adevărul Magazin de Duminică.

Nu rataţi!

image

La Opera Bastille din Paris, pe toată perioada lunii decembrie are loc spectacolul „Hommage a Maurice Bejart”, pus în scenă în memoria marelui coregraf care a murit de curând. Din program: „Serait-ce la mort”,  „L’Oiseau de Feu” şi „Le Sacre du printemps”, toate cele trei coregrafii fiind semnate de Bejart.

În cadrul intim al bisericii Saint-Ephrem, pe 24 decembrie, de la ora 19.30, are loc concertul „Ave Maria şi cântece de Crăciun” (la Paris foarte multe spectacole sunt organizate în biserici).

Pe 6 ianuarie la Casino de Paris are loc concertul aniversar Ayo. Cântăreaţa s-a născut în România, într-o familie rromi, dar a crescut în Nigeria. La şase ani a început lecţiile de vioară şi pian, după care a învăţat singură să cânte la chitară. Primul său cântec l-a scris la 15 ani. La 23 s-a mutat la Paris, unde a semnat un contract cu o casă de discuri. S-a lansat cântând în deschiderea concertului susţinut de Omar şi Cody Chesnutt.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite