Oraşul reîntoarcerilor

Oraşul reîntoarcerilor

Clădirile vechi şi colorate din Lyon se reflectă în apele râului Rhône

Lyon e un Paris mai mic şi mai burghez, locul ideal pentru rentieri şi pentru turişti. Dacă ai stat prea puţin în Lyon înseamnă că n-ai văzut mare lucru şi e cazul să revii, iar dacă ai stat prea mult (un an, să zicem) înseamnă că ai văzut destul ca să vrei să verifici dacă lucrurile sunt aşa cum le-ai lăsat.

Ştiri pe aceeaşi temă

De cele mai multe ori, ele sunt la fel. Se mai deschide poate doar o florărie în plus, iar barul de cartier al echipei Olympique Lyon (unde fandosita Ecole Normale Supérieure a ţinut în timpul grevei de anul ăsta seminariile de filosofie politică) s-a transformat în sucursală de bancă. În rest, penişele sunt tot acolo, restaurantele mai primesc câte-o stea Michelin, se inaugurează o gară nouă, mai apare un Starbucks.

Tentaţii culturale

Lyonul e un Paris mai mic şi mai burghez, locul ideal pentru o rentieră de viţă nobilă şi pentru turiştii care vor să fotografieze în aceeaşi zi un amfiteatru roman, un pasaj secret medieval (traboule), o catedrală renascentistă şi o mostră de arhitectură de secol 21.

Lyon are cam tot ce vrei de la un oraş, mai puţin ieşire la mare. Şi oricum, nici n-ai avea timp de mare, pentru că Lyon e capitala gastronomiei şi a mătăsii, locul unde au apărut pentru prima dată teatrul guignol şi cinematograful, Lyon e oraşul lui Rabelais şi al lui Saint-Exupéry, al Rezistenţei şi al lui Jean Moulin, al unei bienale de dans şi al uneia de artă contemporană, oraşul cu 150 de ziduri pictate şi un sit istoric aparţinând Patrimoniului Mondial al Umanităţii.

Lyon e mai blând ca Parisul la capitolul ploaie. Totuşi, uneori plouă perseverent, zile la rând. De aceea, după ce te-ai plimbat prin Vieux Lyon sau ai urcat pe dealurile de la Croix Rousse, îţi scuturi umbrela şi verifici agenda culturală. Asta am făcut şi eu în prima săptămână din decembrie, când m-am întors la Lyon ca să-mi revăd prietenii.

Aflasem că tema Bienalei de artă contemporană era „Spectacolul cotidianului" şi că la Sucrière expuneau Agnès Varda şi Dan Perjovschi. Sucrière e o veche fabrică de zahăr în care vizitatorii intră pe drumul de altădată al sacilor de zahăr. Şi, deşi se află într-un cartier cu linii ferate părăsite şi prostituate care strigă în telefon „Auzi, tu, să vezi ce-am păţit!", e unul din cele mai importante locuri din Lyon unde se desfăşoară cea de-a zecea ediţie a Bienalei.

7000 m2, 40 de artişti şi multe grupuri de copii de şcoală primară, însoţiţi de câte un ghid tânăr şi vorbăreţ - cam asta am văzut la Sucrière. Iar de plăcut, mi-au plăcut cele două ziduri ale lui Dan Perjovschi (prietena mea Estelle se mira cât de la curent e românul cu tot ce se întâmplă în lume şi câtă ironie poate să încapă într-un desen), planetariumul portabil al artistei americane Sarah Sze şi cabana construită de Agnès Varda din pelicule de 35 mm, pe care poţi vedea chipurile lui Michel Piccoli sau Catherine Deneuve. După cinci ore de Bienală, ai voie să te-aşezi pe o bancă şi să mănânci un sendviş, privind cu destulă agitaţie spre fanii Rammstein care se-adună în faţa halei Tony Garnier.

Plimbări prin oraş

Producţia teatrală din Lyon e una din cele mai importante din Franţa. Dacă n-ai rezervat din timp, poţi spera să mai prinzi locuri cu 5 minute înainte.

La Théâtre des Céléstins, am văzut tocmai din „paradis" (aşa îi spun francezii balconului de sus) „Sfârşit de partidă" de Beckett, pus în scenă total neinspirat de Charles Berling, cu un Dominique Pinon (unul din actorii preferaţi ai lui Jeunet) excelent.

În zilele rămase, recomand un film într-una din sălile din centru ale CNP (Cinema Naţional Popular), o vizită la Musée des Beaux-Arts, o plimbare prin Parc de la Tête d'Or, o cină la Brasserie Georges sau într-un bouchon autentic, un pahar de orice în barurile de pe Rue Sainte Catherine şi, dacă vă nimeriţi acolo între 5 şi 8 decembrie, o baie de mulţime la Fête des Lumières, sărbătoarea oraşului. Fête des Lumières e motivul pentru care Lyon se umple de turişti şi se-aprinde în tot felul de culori, găzduind peste 70 de instalaţii de lumină.

Dacă ajungeţi la Lyon în orice perioadă a anului, o să găsiţi cel puţin alte o mie de lucruri de făcut în afara celor despre care v-am povestit, iar asta ţine de farmecul imposibil de inventariat al unui loc care seamănă uneori îngrijorător de mult cu unul din „Oraşele invizibile" ale lui Calvino.

La Lyon cu Luiza Vasiliu

Luiza Vasiliu s-a născut şi a trăit în Iaşi aproape 20 de ani. Apoi s-a hotărât să facă Facultatea de Litere la Cluj. A studiat un an în Germania şi un an în Franţa, la Ecole Normale Supérieure din Lyon. Între timp, a tradus pentru Editura Cartier ultimul volum al „Jurnalului" lui Gide, a fost invitată în emisiunea lui Bernard Pivot, „Double Je" şi a început să scrie cronică de teatru, reportaje, recenzii, interviuri pentru „Suplimentul de cultură", „Dilema veche", „Steaua".

Are de patru ani o rubrică în „Suplimentul de cultură", „Enţiclopedia Encarta", pentru care a primit Premiul la secţiunea Eseu, în cadrul primei ediţii a Galei Jurnalismului Cultural.

La Musée des Beaux-Arts puteţi vedea până pe 15 februarie 2010 expoziţia „Picasso, Matisse, Dubuffet, Bacon... Les Modernes s'exposent". De neratat sunt „Rythme" al lui Robert Delaunay, aiuritor ca un swing de-al lui Cab Calloway, un Picasso rotund şi monumental („Femme assise sur la plage") şi un „Portrait de l'artiste" cu pisică, de Léonard-Tsuguharu Foujita.

Institutul Lumière dedică întreaga lună decembrie unei retrospective Terry Gilliam, însoţite de şapte proiecţii semnate Marx Brothers. Dacă nu vă place Gilliam, din 5 ianuarie şi până în 2 martie 2010, acelaşi Institut a programat o retrospectivă John Huston. În deschidere, „Şoimul maltez".

Până la sfârşitul lunii februarie, Centrul pentru Istoria Rezistenţei şi Deportării, aflat în clădirea fostului sediu al Gestapoului din Lyon, găzduieşte expoziţia „Suntem un popor" (după celebra lozincă a est-germanilor, „Wir sind ein Volk!"), dedicată celor 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului.


citeste totul despre: