De ce aleg israelienii România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meidan Butnaru
Meidan Butnaru

De la an la an, numărul de turişti israelieni care sosesc în România creşte. După ce în 2014 a deschis cu succes curse charter către Constanţa şi Bucureşti, iar în 2016 către Oradea, oferind şi pachete turistice pentru Sibiu, omul de turism israelian de origine română Meidan Butnaru, director comercial al touroperatorului Meshek Wings, anunţă diversificarea destinaţiilor pentru anul 2018.

Meidan Butnaru: „Traficul de pe aeroportul din Tel Aviv către România a crescut, în 2017, cu 33,08%, iar în ianuarie 2018 tendinţa se menţine“

Meidan Butnaru a fost pionierul ideii că dezvoltarea turismului românesc se poate face mai ales pe calea aeriană. În ultimii trei ani, au fost introduse mai multe zboruri dinspre Tel Aviv, către Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Constanţa. Dacă anul trecut a reuşit să aducă 48.000 de turişti israelieni în România, în acest an, cifra va rămâne cel puţin constantă. „Toate regiunile către care am operat zboruri, precum Constanţa sau Oradea, s-au dezvoltat apoi turistic în general. Iar noi, mă mândresc să o spun, ca patriot român, am fost pionieri. Din fericire, România este bine pusă la punct pe partea de aeroporturi, chiar dacă unele necesită modernizări suplimentare, spre deosebire de infrastructura rutieră. Dar şi pe drumurile existente se poate deja face turism, şi am demonstrat asta. Pe de altă parte, mă bucur că sunt pionier şi pe partea de promovare a Bucureştiului pe segmentul de pachete turistice tip city break, iar la ora actuală capitala României a devenit deja destinaţie cosmopolită, cu turişti din mai multe ţări. Când te plimbi în week-end prin Centrul vechi, auzi turişti vorbind în foarte multe limbi, ceea ce mă bucură foarte mult“, a declarat Butnaru, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la hotelul Atrium City Center din Bucureşti, eveniment la care au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Constanţa precum şi ai Ministerului Transporturilor, prin secretarul de stat Mircea Florin Biban.

Astfel, pentru sezonul 2018, turiştii israelieni aleg în continuare city break-uri pe Bucureşti, de mare succes încă de acum trei ani, iar capitala României este o destinaţie preferată pentru Israel. De asemenea, circuitele pentru familiile cu copii, care includ atât judeţul Constanţa, cât şi Valea Prahovei, introduse în premieră de către Meidan Butnaru dinspre Israel pe piaţa românească, se dezvoltă de la an la an. Pe Litoralul românesc, pe lângă staţiunile deja consacrate Mamaia şi Neptun, încep să fie căutate şi staţiunea Costineşti, respectiv pe Valea Prahovei, pe lângă Sinaia şi Predeal, şi staţiunea Azuga. De asemenea, staţiunea Bran a început să atragă din ce în ce mai mulţi turişti israelieni.

Din acest an, 4 chartere pe săptămână Tel Aviv-Mamaia

Dacă anul trecut, Meshek Wings opera 3 curse charter Tel Aviv săptămânal – Constanţa pentru Litoralul românesc, în acest an a mărit numărul curselor la 4. Mamaia este o staţiune care a prins foarte bine în ultimii ani în Israel. Deşi Mamaia este promovată în România ca o staţiune a distracţiei, Meshek Wings a atras mulţi familişti. De altfel, 89% dintre turiştii Meshek care vin în Mamaia sunt familişti. Un turist israelian cheltuieşte în medie 100 de euro pe zi, dar se poate ajunge şi la 150-170 de euro pe zi în cazul turiştilor care aleg hotelurile de 5 stele.

„De 15 ani de când fac proiectul România, văd doar creştere. Deşi, recunosc, hotelurile din Bucureşti au mărit destul de mult tarifele în ultimii 2-3 ani. Este drept, gradul anual de ocupare este destul de ridicat, de 78%“, subliniază Meidan Butnaru. Meshek Wings a introdus acum 4 ani city break-uri pentru Bucureşti, fiind pionier pe piaţa românească. De asemenea, a dezvoltat sejururile pe litoral, cu excursii opţionale, circuitele naţionale cu pornire din Bucureşti, circuite de 4 zile Bucureşti-Valea Prahovei-Braşov, circuite combinate litoral-munte etc. Pe de altă parte, Meshek Wings a organizat mai multe conferinţe internaţionale ale unor firme israeliene şi internaţionale. „Parteneriatul nostru cu compania aeriană TAROM s-a îmbunătăţit mult în ultima vreme şi suntem mulţumiţi. De asemenea, colaborăm foarte bine şi cu Blue Air“, adaugă Butnaru.

image

România nu mai este doar o destinaţie de vară, ci a devenit solicitată pentru toate sezoanele, inclusiv iarna

Potrivit lui Meidan Butnaru, România nu mai este doar o destinaţie de vară, ci a devenit solicitată pentru toate sezoanele, inclusiv iarna. Au fost organizate circuite de iarnă atât de Revelion, cât şi în perioada ianuarie-februarie. De pe aeroportul din Tel Aviv, România a înregistrat, anul trecut, una dintre cele mai mari creşteri, de 33,08% faţă de anul precedent, ajungându-se la 694.122 de pasageri transportaţi. În acest top, ţara noastră ocupă locul 11, după ţări precum Turcia, SUA, Germania sau Franţa. Pe de altă parte, în topul aeroporturilor de destinaţie ca trafic, Bucureşti se află pe locul 7, cu 574.933 de pasageri, reprezentând o creştere de 29,5%. Alte oraşe care sunt destinaţie de pe aeroportul din Tel Aviv sunt Iaşi, cu 48.260 de pasageri în 2017 şi o creştere de 42,59%, respectiv Cluj Napoca, cu 46.533 de pasageri şi o creştere de 36,86%. Pentru România, şi acest an anunţă creşteri, evoluţia pentru luna ianuarie fiind de +32,19%.

O altă noutate este că, săptămânal, o cursă charter Tel Aviv-Constanţa va fi dedicată circuitelor combinate Litoral-munte. Gradul de ocupare la cursele charter operate pentru Meshek Wings este de 93-97%.

Turiştii israelieni sunt atraşi, pe litoral, de Delfinariu şi de mall-uri, iar în Bucureşti, pe lângă mall-uri, de Therme, unde merg 99% dintre turişti. De asemenea, sunt atraşi de Palatul Parlamentului, Casa lui Ceauşescu şi de Centrul Vechi. Din păcate, în Centrul Vechi sunt puţine restaurante cu specific românesc. Din păcate, în România există o mare penurie de ghizi. În Bucureşti, de exemplu, sunt doar doi ghizi de limbă ebraică.

„Circuitele pe care le oferim turiştilor noştri concurează cu succes produsele din alte ţări vecine României, cu potenţial turistic. Încercăm să devenim mult mai buni decât ţările vecine pe partea de entertainment şi de servicii suplimentare. De exemplu, am dezvoltat mult programele dedicate copiilor. De asemenea, sperăm la o dezvoltare a zonelor turistice Azuga şi Bran, pentru a avea locuri de cazare şi pentru mai mulţi turişti. Aceste zone au un potenţial turistic foarte mare. Amintesc de Oradea, unde am fost pionieri şi am deschis curse charter acum doi ani, zona consacrându-se apoi ca destinaţie turistică. Sunt sigur că aşa se va întâmpla şi în cazul noilor noastre destinaţii, precum Azuga şi Bran“, mai spune Meidan Butnaru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite