Cele mai ieftine destinaţii în Grecia: 5 locuri de vis unde te poţi distra fără să rămâi cu portofelul gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai ieftine destinaţii în Grecia. Paleokastritsa, Corfu. FOTO transferscorfu.com
Cele mai ieftine destinaţii în Grecia. Paleokastritsa, Corfu. FOTO transferscorfu.com

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia. Putem să avem parte de o vacanţă perfectă şi dacă nu dispunem de un buget generos, iar Grecia este ţara unde poţi găsi oferte pentru toate buzunarele. Dacă în zona de sud ofertele sunt destul de piperate, un exemplu fiind Santorini, destinaţiile rezonabile trebuie descoperite în Corfu, în nord-estul Greciei.

Turiştii care nu-şi permit să plătească prea mult pe cazare şi mâncare în timpul unei vacanţe petrecute pe tărâm elen, au de ales între cinci destinaţii ieftine din insula Corfu.

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia. Messonghi

Staţiunea Messonghi este situată la 22 de kilometri de oraşul Corfu, şi la un kilometru de o altă staţiune cu preţuri modice, Moraitika, în sud-estul insulei. Messonghi este, de fapt, un stat pescăresc liniştit, cu oameni ospitalieri. Plaja are intrare lină în apă şi este una dintre cele mai curate din Corfu, nefiind încă pe lista destinaţiilor afectate de turismul de masă.

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia
Cele mai ieftine destinaţii în Grecia

FOTO edeliving.com

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia. Moraitika

Aflată în apropiere de Messonghi, Moraitika este una dintre staţiunile foarte animate din Corfu, iar plaja este rezonabilă. Strada principală din Moraitika este împânzită de baruri, restaurante şi magazine. Viaţa de noapte se adresează atât tinerilor, cât şi cuplurilor şi familiştilor, graţie cluburilor şi discotecilor din zonă, dar destul de liniştite.

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia
Cele mai ieftine destinaţii în Grecia

FOTO tripadvisor.co.uk

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia. Paleokastritsa

Paleokastritsa este un sat extrem de frumos, aşezat într-o zonă cu dealuri verzi şi o mare albastră ca cerul. Din Paleokastrista puteţi merge cu taxi boat-ul să faceţi turul celor şase golfuri din zonă, la preţul de 2-3 euro de persoană. Printre obiectivele turistice din zonă se numără satul Lakones, mănăstirea Paleokastrista şi fortăreaţa Angelokastro, unul dintre cele mai interesante castele bizantine din Grecia.

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia
Cele mai ieftine destinaţii în Grecia

FOTO corfugrecia.com

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia. Acharavi

Staţiunea Acharavi se mândreşte cu cea mai întinsă plajă din Corfu, se află la 40 km de cel mai apropiat aeroport din Corfu, într-o zonă care îmbină peisajele montane, satele tradiţionale şi marea. Este o zonă destul de liniştită, preferată de cupluri şi familii.

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia
Cele mai ieftine destinaţii în Grecia

FOTO grieksegids.nl

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia. Kavos

Acest loc este perfect pentru turiştii care vor să petreacă de dimineaţa şi până târziu în noapte. Spre deosebire de restul staţiunilor menţionate, Kavos este potrivită mai ales pentru tinerii care vin aici să se distreze în cluburile din zonă, mulţi dintre turişti fiind veniţi din Marea Britanie. Se pot face excursii cu barca spre Parga, Laguna Albastră, insulele Paxi şi Antipaxi.

Cele mai ieftine destinaţii în Grecia
Cele mai ieftine destinaţii în Grecia

FOTO kavosbay.com

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite