Călăuza (III)
0Nu-mi mai simt picioarele de la genunchi în jos. Aş cădea în şanţul ăsta dacă n-aş urina. Doar jetul mă mai ţine în picioare. Mă sprijin în el ca într-o cârjă. Aud jetul lui care stropeşte mai tare decât al meu.
Pe unde o luăm? – îl întreb sfârşit. „Mai avem puţin până la târg“, mă lămureşte. Dau din cap, am fost şi eu la târgul din Chiraftei, când mă prindea duminica prin Fârţăneşti.
Aş putea să-i mai povestesc ceva din viaţa mea. Dar nu-mi vine nicio idee. Până aici, i-am povestit viaţa mea: unde m-am născut, unde am învăţat, unde muncesc, cine mi-au fost părinţii, cum s-au prăpădit, atât cât am putut să povestesc. Şi el a mers ca mutul. Ce mi-a venit să-mi povestesc viaţa unui străin? Ca să ştie cine sunt, cine a sărit din tren din cauza lui. Pentru că n-a mai avut un leu cincizeci ca să-şi ia bilet până-n Fârţăneşti. Pe dracu’, şi-a băut toţi banii în Galaţi şi acum face pe victima! Bine că n-am căzut sub roţile trenului! Bine că n-am rămas acolo, mort sau olog, bine că nu m-au mâncat câinii! Bine că acum mă ţin după el...
Ce mi-a venit să-mi povestesc viaţa unui străin? Ca să ştie cine a sărit din tren din cauza lui.
Îmi vine în minte un gând şi-i spun cu vocea mea spartă de frică: Pe linia asta a Bârladului, tata s-a răsturnat cu locomotiva. V-am zis că a fost mecanic de locomotivă. Unul bun, poate cel mai bun din Regionala Galaţi. Dar acum nimeni nu-l mai ţine minte. S-a răsturnat la Tuluceşti. L-a prins o alunecare de teren şi a fugit pământul cu tot cu linie. S-a întors acasă alb ca varu’, s-a aşezat la masa din bucătărie şi ne-a zis că s-a răsturnat de două ori cu locomotiva în râpă. Numai el, singur în locomotivă. Eu nu l-am crezut. Eram puşti. Mama a zis că Diavolul te-a răsturnat, Ilie! Şi uite!, acum, am ajuns şi eu să-mi târăi picioarele pe linia asta blestemată! – îi spun.
„În ce an zici că s-a întâmplat accidentul cu tatăl matale?“ În ’84 sau ’85, a scris despre el şi în „România liberă“, aşa cum se scria pe atunci în ziare, că a fost un erou, care a salvat garnitura cu călători, pentru că a frânat la timp. De ce mă întrebaţi? – vreau să-l ajung, dar pietrele liniei nu mă lasă.
Omul îşi ascunde mobilul în buzunarul pantalonilor, i s-a terminat bateria. Hei, domnu’, aţi auzit ce v-am întrebat? De ce vă interesează anul? Ăla a fost momentul în care tata a clacat. Parcă i s-a rupt firul vieţii. N-a mai fost întreg la minte. Şi d-aia l-au dat jos de pe locomotivă şi l-au trimis şef de tură în depou, strig cât pot în beznă.
El tace. Mă opresc şi şuier: Să te ia dracu’, mutule! Eu rămân aici! Din cauza ta mi-am rupt genunchii! Din cauza ta! Trebuia să te arunce naşul din mersul trenului!
Se întoarce şi-mi zice: „Eu am fost în trenul ăla condus de tatăl matale. Eram şi eu copil. Ne-a zdruncinat rău de tot alunecarea. Am văzut locomotiva, dar n-a răsturnat-o Diavolul“.
Îşi vede de drum. Eu strig cât pot după el: Diavolul m-a adus pe linia asta! Apoi plâng în sufletul meu: Aşa, ca să simt ca şi tata că firul vieţii mele a fost gata să se rupă.
(Va urma săptămâna viitoare)
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
