Bijuterii de artă

Muzeul de Arte Decorative din Paris organizează prima expoziţie de bijuterie Art Deco şi de Avangardă. Un număr de 300 de bijuterii şi piese de orfevrărie art deco, aparţinând mai multor muzee din lume şi unor colecţionari particulari, trasează istoria modernităţii genului.

Bijuteriile au apărut încă din epocile preistorice şi nu au fost întotdeauna apanajul femeilor. Fiecare epocă şi-a creat propriile podoabe laice sau religioase, menite înfrumuseţării sau afirmării rangului social.

Şi în fiecare epocă, ele răspundeau mentalităţilor, gustului artistic general.Expoziţia, ce se va deschide în 19 martie la Muzeul parizian de Arte Decorative, este gândită în patru mari
secţiuni.

Maşinăriile numite bijuterii

 Prima este o retrospectivă a operei unui mare bijutier, părintele modernităţii genului, Jean Déspres (1889-1980). El inventează, în epoca în care maşinile erau un adevărat fetiş, bijuteriile-motor, de obicei din ceramică, dar şi piese decorative.

Noile idei au fost favorizate de cele două mari evenimente de la Paris, „Expoziţia internaţională de arte decorative şi industriale moderne”, din 1925 şi „Expoziţia internaţională de arte şi tehnici ale vieţii moderne”, din 1937. Desigur, gustul general al epocii nu se schimbase atât de repede.

În 1928, Jean Déspres se înscrie la Salonul Oficial de Toamnă cu 30 de piese, refuzate ca „prea moderne”, prin aspectul lor grafic, prin materialele folosite. Generaţia Art Deco se inspiră din curentele de avangardă (Cubism, Futurism, Constructivismul rus).

Bijuteriile lor au forme geometrice, amintind de piesele mecanice, platina este înlocuită cu aurul alb, mai ieftin, sunt folosite materiale noi, ca argintul, metalul nichelat sau cromat, oţelul inoxidabil, aluminiul, lacul. Sunt valorizate pietrele semipreţioase, ca ametistul, topazul, citrinul, iar montarea lor scoate în evidenţă volumele.

180 de piese ilustrează creaţia lui Jean Déspres, de la bijuteriile inspirate de estetica industrială, deja amintite, la cele din argint şi sticlă, realizate între 1929 şi 1934, în colaborare cu pictorul şi gravorul Etienne Cournault sau cele din 1937, din ceramică. Alături de ele sunt expuse obiecte liturgice, ferecături de carte, care l-au interesat în anii ‘60.

Femeile-bijutier

A doua secţiune cuprinde o serie de lucrări ale unor bijutieri şi designeri dintre cele două războaie, cu un accent special pe creaţia lui Jean Dunand (1877-1942), autorul unor faimoase coliere „girafă” şi a brăţărilor-manşetă, arborate frecvent de Josephine Backer dar şi de alte elegante ale „anilor nebuni” ai vieţii pariziene. I se alătură trei creatori, aparţinând unor dinastii de bijutieri renumiţi la Paris încă din secolul XIX: Gérard Sandoz (1902-1995), Jean Fouquet (1899-1984) şi Raymond Templier (1891-1968).

Lor li se datorează introducerea emailului negru, a jadului şlefuit în cabochon, dar şi liniile abstracte, monumentale sau brăţările-rulment şi podoabele pentru păr din pietre semipreţioase.

Un capitol aparte îl constituie creaţiile femeilor-bijutier, Jeanne Boivin, patroana casei cu acelaşi nume, sau Suzanne Belperron de la Casa Bernanrd Herz, ale cărei creaţii erau preferate de eleganta Elsa Schiaparelli.

În sfârşit, secţiunea finală prezintă marile case de bijuterie renumite prin modernitatea lor, cum ar fi Lacloche şi Dusausoy, dispărute astăzi, ultima, inventatoare a bijuteriilor ale căror părţi puteau fi combinate şi transformate, schimbând aspectul în 27 de moduri diferite, sau Boucheron, Cartier, Van Cleef&Arpels, renumite pentru creaţiile lor Art Deco şi de Avangardă.