Andy Warhol, regele Pop Art

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia „Le Grand Monde d’Andy Warhol”, deschisă la Grand Palais din Paris, este o radiografie a creaţiei artistului. Două sute cincizeci de portrete realizate de artistul american, supranumit şi „Papa Pop Art-ului”, de-a lungul a 20 de ani, sunt prezentate în expoziţia de la Paris.

Realizată de Reuniunea Muzeelor Naţionale din Franţa, în colaborare cu Muzeul „Andy Warhol” din Pitts-burgh (SUA), expoziţia pariziană este o radiografie a creaţiei artistului care a scos arta din zona academică pentru a o introduce în „cultura populară”.

Desigur, Warhol n-a realizat numai portrete. Dar, după o lungă perioadă de timp, prin procedeele pe care le foloseşte, prin apropierea de lumea reclamei şi a televiziunii, el reuşeşte să redeschidă interesul pentru acest gen al artelor vizuale.

Reclamă, ironie, model

De la începutul anilor '60 până la sfârşitul anilor '80, artistul a portretizat, la comandă, zeci de persoane, celebre sau nu. Începutul l-a făcut cu seria „Marilyn Monroe”, ale cărei portrete sunt realizate după moartea ei, fiind singurele necomandate.

Odată cu această serie se prefigurează şi estetica artistului, care vizează sacralizarea personalităţii respective prin reproducerea procesată a imaginii.  Se observă acest lucru la portretele lui Liz Taylor, Elvis Presley sau în reinterpretarea „Giocondei”.

La puţin timp după portretele lui Marilyn Monroe, în 1963, Warhol primeşte prima comandă de portret de la Ethel Scull care, împreună cu soţul ei, proprietar al unei companii de taxiuri, forma un cuplu de colecţionari vestiţi din New York. De data aceasta, Warhol nu mai foloseşte imagini preexistente, ci îşi pune în aplicare procedeul pe viu.

Realizează o serie de instantanee fotografice, alege câteva dintre ele după care serigrafiază panouri monocrome în culori vii, pe care intervine apoi cu culori acrilice violente. Artistul şi-a perfecţionat în timp tehnica, în portrete ca Mao, Julian Schnabel, Basquiat, Marc Jacob...

Pe lângă portrete (inclusiv autoportrete), organizatorii au expus şi compoziţii reprezentative pentru creaţia de tip serial a artistului. Împărţită în 15 secţiuni, expoziţia se încheie cu „Cina cea de taină”, realizată în 1986. Este un tablou imens, în care apare de 112 ori un Christ galben pe fond negru, imaginea lui Iisus fiind inspirată de pictura omonimă a lui Leonardo da Vinci.

Posteritatea artistului

Warhol a avut un succes rapid în SUA. În 1975, tablourile sale din seriile „Dezastre” sau „Marilyn Monroe” se vindeau deja cu 100.000 de dolari piesa. În consecinţă, preţul unui portret comandat era de 25.000 de dolari, ceea ce n-a descurajat amatorii de Warhol.

Mai mult, dacă personajul portretizat accepta să cumpere mai multe exemplare, preţul scădea progresiv. Moda Warhol a dus la preţuri record pe piaţa de artă.

În 1998, un portret Marilyn Monroe s-a vândut la Sotheby’s cu 17,3 milioane de dolari, sumă incredibilă în momentul acela pentru o lucrare contemporană. După dispariţia proprietarului, portretul a fost revândut cu 25.000 de dolari.

image

Concomitent cu evenimentul de la Grand Palais, este deschisă, la „La Maison Rouge” din Paris, o altă expoziţie dedicată aceluiaşi artist: „Warhol TV”, care prezintă o serie de filme de televiziune realizate de el.

Pasiunea pentru televiziune a început încă din 1964, cu o imitaţie de „soap opera”, la care Warhol a adăugat reclame. Apoi, a creat un fel de telenovele fanteziste. În sfârşit, a realizat emisiuni de modă în care avea rolul principal, dar şi un fel de prezentare televerité a atelierului său.

Creaţia lui Warhol nu s-a bucurat de apreciere unanimă. Pierre Bergé, de exemplu, scria în 2003 că opera artistului american este făcută din „portrete inutile”, care „confundă subiectul cu creaţia”.

Nu este de mirare că Bergé a retras din expoziţie portretele lui Yves Saint Laurent, e drept, furios că au fost înscrise în secţiunea „gla-mour”.

Indiferent însă de părerile multor critici, ideile lui Warhol au cucerit o întreagă generaţie de artişti, asigurându-i şi un fel de posteritate estetică, căreia îi aparţin Jeff Koons, Damien Hirst sau Richard Prince.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite