WC-ul cu termopane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situatia din Iasi miroase, la propriu. Consilierii locali au hotarat sa rezolve situatia, asa ca au votat pentru amenajarea unei toalete in parcul Copou. Toaleta nu va avea decat sase cabine, dar va

Situatia din Iasi miroase, la propriu. Consilierii locali au hotarat sa rezolve situatia, asa ca au votat pentru amenajarea unei toalete in parcul Copou. Toaleta nu va avea decat sase cabine, dar va compensa cantitatea cu calitatea. In total, constructia va costa 1,1 miliarde de lei, adica taman cat o vila maricica. Printre altele, aceasta regina a toaletelor publice va fi dotata cu termopane care l-ar fi lasat mut de uimire pe imparatul roman Vespasian. La banii astia, probabil ca WC-ul de lux va fi "de ambianta muzicala", cu refrene clasice si moderne. Practic, melodiile, mai lente sau mai rapide, vor fi alese de un senzor, in functie de ce are clientul in cap si in stomac. O iahnie de fasole va merge cu tumultoasele acorduri ale "Cavaleriei rusticane", in timp de niste sanvisuri cu untura si sare impun balade melancolice. Practic, se va putea asculta orice, in afara de imnul national, caci acesta cere pozitia de drepti. Oricum, imbunatatirile ulterioare sunt absolut necesare, dintr-un motiv simplu: toaleta, ca multe mari regii de la noi, e de "utilitate publica". Cu alte cuvinte, e facuta pe bani publici, pentru public. Si, la noi, o mare parte din banii publici sunt cheltuiti aiurea. De aia, daca unele companii nationale de utilitati cu pierderi de miliarde si miliarde de lei au niste sedii tip NASA, merita si toaleta publica din Iasi sa aiba niste dotari de avangarda, de genul colacului incalzit electric. In plus, la fel ca regiile, WC-ul din Iasi va face protectie sociala printr-un "grup social", mai modest, unde nevoiasii vor intra pe gratis. Caci nu e bine sa arunci toti banii publici intr-un singur WC.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite