VIDEO Povestea unui tată care a păstrat 40 de ani bradul de Crăciun în speranţa că îşi va aduna toţi cei şase copii în jurul lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De patru decenii, un bărbat în vârstă de 89 de ani îşi aşteaptă încă cei şase băieţi să vină acasă de Sărbători şi nu vrea să arunce bradul împodobit în 1974 până când îşi va vedea întreaga familie reunită în jurul lui.

În Ajunul Crăciunului din 1974, Neil Olson, un american din Wisconsin, a împodobit bradul înainte ca doi dintre fiii lui să plece în războiul din Vietnam şi a jurat că nu-l va scoate din casă până când aceştia nu se vor întoarce acasă. După patru decenii, Neil încă mai stă în sufrageria casei lui lângă bradul uscat

Bărbatul are şase băieţi cu vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani. Cinci dintre ei îl vizitează periodic şi petrec uneori Sărbătorile de iarnă împreună, dar familia completă a bătrânului nu s-a mai reunit niciodată din 1974.

Cel mai mare dintre fiii lui Neil, Barry, trăieşte în statul american Washington şi s-a întors din război cu dizabilităţi care nu-i permit să călătorească acasă, la tatăl lui.

Pe globurile colorate care împodobesc bradul s-a aşezat praful, iar beteala şi-a pierdut din strălucirea de altădată, dar acele, deşi îngălbenite, nu au căzut în cele patru decenii. „Există un motiv pentru care acele s-au păstrat intacte. Cred că este un fenomen supranatural“, a povestit bărbatul pentru publicaţia „Wausau Daily Herald“.

image

FOTO: Dailymail.co.uk

Neil Olson este, la rândul său, veteran de război. El a luptat în Cel de-al Doilea Război Mondial şi în Războiul din Coreea. Tot ce îşi mai doreşte acum este să bea bere în sufragerie cu cei şase băieţi, în jurul bradului uscat, care-i aminteşte de vremurile bune când petrecea Crăciunul cu toată familia. „Parcă îi văd stând acolo şi desfăcând cadourile“, îşi aminteşte nostalgic bătrânul.

„Bradul a devenit o piesă de mobilier. Nu aş putea să-l scot din casă“, a declarat Rich, unul dintre băieţii care îşi vizitează tatăl cu prilejul Sărbătorilor.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite