VIDEO FOTO Dorin Ştefan, arhitectul ideilor avangardiste

Dorin Ştefan (61 de ani), unul dintre cei mai importanţi arhitecţi din România, vorbeşte despre ascensiunea sa profesională şi despre celebrul proiect internaţional pe care l-a câştigat în Taiwan. Dorin Ştefan este profesor la Facultatea de Arhitectură Bucureşti şi vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Romanian architect Dorin Ştefan won the international competition..." Aşa începea o ştire pe agenţiile de presă ale lumii, care în scurt timp avea să fie preluată cu viteza luminii de ziare, reviste şi website-uri de pe toate meridianele. Când a ajuns şi la noi, telefonul lui Dorin Ştefan a început să sune. A dat pe speaker şi până a ajuns în Bulgaria a vorbit de la volanul maşinii sale cu câteva zeci de reporteri.

Dorin Ştefan, un proiectant neconvenţional  Foto: Marian Iliescu

Aflase şi el vestea cea mare cu o seară înainte. Coborâse de la etajul opt al mansardei unde se afla biroul său de arhitectură ca să caute un xerox, pentru a printa pe ultima sută de metri o schiţă a unui proiect pe care urma să-l prezinte a doua zi la o expoziţie internaţională. „Eşti ocupat, bănuiesc. Mai ales acum, că ai câştigat", i-a spus râzând prietenul care îl sunase şi care văzuse rezultatele pe site-ul concursului.

Aşa că în loc să meargă acasă, ca să se odihnească pentru drumul de a doua zi, Dorin Ştefan şi colegii lui de birou au mers să sărbătorească.Situaţia cerea râuri de şampanie: câştigaseră concursul pentru proiectarea celui de-al doilea turn ca înălţime din Taiwan - 350 de metri, într-o competiţie internaţională la care participaseră 25 de ţări şi 237 de proiecte, printre care şi cel al celebrului birou de arhitectură „Cook Robotham Architectural", din Marea Britanie.

„Opera Center“ din Bucureşti, unul dintre proiectele notabile ale arhitectului Dorin Ştefan  Foto: mircea păun

„Un concept modern şi graţios" „o fantezie futuristică", „o schemă avangardistă, ce-şi poate ocupa locul în minunile lumii" - au specificat membrii juriului, referindu-se la imaginea extrasă parcă din manualele şcolare ale copiilor extratereştri din anul 2600: un turn imens, cu opt aripi uriaşe în formă de zeppeline, în fapt ascensoare care urcă şi coboară. Nimic nu e însă întâmplător la conceptul „Floating Observatory", în spate stau zile şi nopţi de documentare.

„Studiindu-le cultura şi tradiţia, am aflat ca opt este numărul norocos al taiwanezilor. Aşa am decis că vor fi opt ascensoare. De asemenea, am descoperit că în cultura lor există «money tree», un copac-simbol, aducător de noroc şi prosperitate. Imaginea turnului nostru cu zeppeline, privită de sus, seamănă cu acest copac", a precizat arhitectul.

Casa de Tineret de la Slatina, proiectată în comunism, pentru care a primit argintul la Bienala Mondială de Arhitectură din 1987

De fapt, ideea high tech cu zeppelinele exista deja în biroul lui Dorin Ştefan, înainte de deschiderea competiţiei. „Aveam în pregătire un hotel la Sinaia, sub formă de zeppelin. O construcţie nouă, care vine în extinderea unei vile vechi, de la 1812, din structură de lemn."

Profesorul „cool"

Lui Dorin Ştefan şi celor opt membri ai echipei - Bogdan Chipară (şef proiect), Anda Ştefan, Corina Fodor, Adrian Arendt, Mihai Crăciun, Oana Niţuică, şi Claudiu Bârsan-Pipu - nu le-a luat decât două luni pentru schiţarea proiectului câştigător.

Dar în aceste două luni, pregătirea pentru concurs a fost riguroasă. Dorin Ştefan a apelat la serviciile unui birou specializat în prezentări de proiecte şi softuri pentru arhitectură, Upgrade Studio - astfel că Niţuică şi Bârsan-Pipu au urcat de multe ori până la etajul opt al biroului, pentru şedinţele de brainstorming. Mihai Crăciun a ajutat prin telefon cu suportul tehnic al proiectului - fost student al lui Dorin Ştefan, Mihai este acum senior designer la unul dintre cele mai mari birouri de arhitectură din SUA.

De fapt, mulţi dintre cei cu care lucrează arhitectul sunt tineri şi foarte tineri, unii încă studenţi. Pe Bogdan Chipară, şeful proiectului pentru Taiwan, Dorin Ştefan l-a angajat la biroul lui din anul al II-lea de facultate. Bogdan a absolvit Facultatea de Arhitectură anul trecut. Ana Maria Banciu, angajată a aceluiaşi birou, îşi scrie anul acesta lucrarea de diplomă. „Dorin este un om şi un profesor minunat. Mereu ne-a acordat credit, chiar dacă suntem încă studenţi, şi ne-a provocat să gândim neconvenţional", spune Ana Maria, în drum spre casă de la biroul-mansardă.

„Cred că ofer libertate de creaţie", răspunde Dorin Ştefan la întrebarea cum crede că e perceput de către studenţi. „Există două modalităţi: una în care îi înveţi reguli şi alta în care îi înveţi să gândească. Eu mă ocup de a doua." Arhitectul schimbă în permanenţă echipele, pentru că, spune el, visul oricărui architect este să fie propriul şef de proiect. Aşa că după ucenicie îşi deschid biroul lor de arhitectură, iar Dorin Ştefan angajează alt val sclipitor de tineri. Dorin Ştefan este perceput ca un profesor „cool" în Facultatea de Arhitectură din Bucureşti, unde predă din 1979. Şi-a dorit mediul universitar, a râvnit la el, aşa că la 29 de ani devenea asistent universitar.

Ceauşescu: „Ce e cu adăpostul ăsta atomic?" 

În timpul comunismului, universitatea era un havuz în deşert din mai multe motive. Aici exista un cerc de proiectare, care funcţiona nu doar experimental sau pedagogic, ci primea comenzi de la stat pentru conturarea caselor de cultură, de exemplu. „Era o efervescenţă culturală, o anumită libertate de expresie. La facultate se primeau şi reviste de arhitectură japoneză, care dădeau tonul în lume pe atunci", spune arhitectul.

La acest cerc de proiectare a gândit multe schiţe pentru case de cultură, cu care Ceauşescu împânzise ţara. Acum, majoritatea construcţiilor începute atunci - la Giurgiu, Braşov sau Petroşani - sunt ruine, pentru că odată cu Revoluţia a dispărut beneficiarul, adică organizaţia de tineret a PCR. Pentru unul dintre aceste proiecte, Dorin Ştefan a primit un premiu internaţional, medalia de argint la Bienala Mondială de Arhitectură de la Sofia, Bulgaria, în 1987.

Casa de vacanţă a familiei Ştefan, de la poalele munţilor Piatra Craiului, prezentă în Atlasul Mondial de Arhitectură

Este vorba despre Casa Tineretului din Slatina, proiect realizat împreună cu arhitectul E.B. Popescu. „O arhitectură care nu era oficială, o imagine raţionalistă, într-o perioadă în care începuse lucrul la Casa Poporului, iar în România se făceau case la comandă", spune Dorin Ştefan. Proiectul care ieşea din schema standard scăpase vigilenţei cenzorilor comunişti şi era cât pe ce să fie dărâmată, după o vizită a dictatorului la Slatina, care, ajuns în faţa construcţiei, ar fi exclamat: „Ce e cu adăpostul ăsta atomic aici?" Institutul de Proiectare din Slatina n-a mai făcut însă modificările cerute de Ceauşescu.

„La Un concurs nu ai restricţii"

La câteva luni de la Revoluţie, Dorin Ştefan îşi deschide biroul, „D.S. Birou de Arhitectură SRL", într-o garsonieră, împreună cu alţi trei colegi arhitecţi. Chiar dacă numele lui avea o sonoritate pe piaţă, totuşi proiectele importante erau câştigate tot de cei care fuseseră aproape de comunism, spune Ştefan. Lucrurile au început să se mişte mai bine după 2000: în 2002, Ştefan mai urcă o treaptă universitară şi devine profesor şi în acelaşi an este numit comisar pentru România la Bienala de Arhitectură de la Veneţia, dar şi vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România.

Urmează o perioadă de florescenţă, care ţine până în 2007, în care biroul abia făcea faţă comenzilor. De concursuri a avut timp mai puţin şi, într-un fel, competiţia din Taiwan i-a dat şansa unui debuşeu creativ. „Până acum am proiectat clădiri de birouri, sedii de bănci, construcţii de speculaţie imobiliară. E greu să te exprimi în arhitectură prin aşa ceva. La concurs e o provocare, pentru că nu eşti îngrădit de un contact direct cu clientul, nu eşti influenţat, răspunzi unei teme pe care poţi să o tratezi liber, fără restricţii."

"Există două modalităţi: una în care îi înveţi reguli şi alta în care îi înveţi să gândească. Eu mă ocup de a doua.''
Dorin Ştefan
arhitect

Băiatul cu copilăria petrecută pe şantier

În biroul-mansardă de la etajul opt, în centru Capitalei

Iancu Rădăcină, cel mai bun arhitect din România anilor '60-'70, era prieten cu familia Ştefan, care locuia la Râşnov, pe când Dorin căuta o direcţie de studiu la facultate. Rădăcina proiectase aripa nouă a Hotelului Aro Palace, Hotelul Alpin din Braşov, şi multe alte construcţii importante. El i-a arătat puştiului revista „L'architecture d'aujourd'hui", la care avea abonament, şi tot el l-a adus pe Dorin Ştefan la Bucureşti, în clasa a XII-a, ca să vadă Facultatea de Arhitectură.

L-a convins, căci câteva luni mai târziu Dorin Ştefan venea din nou aici, la examenul de admitere. „Nu eram foarte pregătit. Proba tehnică consta în proiecţia unui pavilion de lectură într-un parc. Am făcut-o intuitiv." Aşa a intrat la Arhitectură, deşi concurenţa era de 800 de candidaţi pe 200 de locuri.

Iancu Rădăcină nu făcuse nicio minune cu el, în doar câteva luni. Spiritul lui Dorin Ştefan pentru arhitectură probabil că a început să se şlefuiască de la vârsta de şapte ani. Atunci, tatăl lui a început construcţia unei case.

În atelierele meşteşugăreşti

Casa din Râşnov a fost o construcţie care a durat până când Dorin Ştefan a plecat la facultate. „Întâi a fost o casă cu patru camere. Apoi s-a extins cu o bucătărie. Iniţial, construcţia era din lemn. Apoi am trecut la zidărie. S-a extins curtea, apoi grădina, apoi s-au făcut diverse anexe. În fiecare vară, toţi copiii se jucau, eu trebuia să muncesc", spune râzând Ştefan. Când anexele au fost gata, toată lumea a răsuflat uşurată.

Pentru scurt timp: tatăl lui Dorin Ştefan a hotărât că trebuie renovată. Dorin era mereu prezent fie pe şantierul din casă, fie în atelierele meşteşugăreşti ale saşilor, la acea vreme o comunitate proporţională cu cea a românilor. Mergea la meşteri pentru ramele de fereastră, pentru uşi, pentru confecţionarea mobilierului şi ochii lui scânteietori de copil au înregistrat totul.

Secvenţele au găsit în Dorin un teren fertil, pentru că băiatul moştenise talentul la desen al mamei sale, absolventă a unui liceu de arte şi meserii, de profesie învăţătoare. „Mama desena foarte frumos şi croia haine. Saşii primeau reviste Burda din Germania şi eu copiam de acolo tipare de haine, iar mama mi le croia", îşi aminteşte arhitectul. Şi-a păstrat acest obicei şi când a ajuns la facultate: continua să-i trimită mamei tiparele. „Era perioada hippie, dar nu puteai purta orice pe stradă, te lua poliţia. Mie îmi plăcea să am haine diferite de ale celorlalţi şi mă bucuram de aceste
mici victorii, că sunt îmbrăcat altfel, nu standard".

Casa de la plus infinit

După ce s-a căsătorit cu Anda, şi ea arhitect, a repetat gestul tatălui său, dar într-o altă notă. „Casa noastră avea iniţial trei camere. Apoi ne-am pus pe construit. Am extins podul, am făcut în mansardă dormitoare, apoi un apartament în subsol, în locul garajului, şi totul continuă", râde Ştefan. Fiecare extindere este acum, spre deosebire de ce se întâmpla cu casa părintească din copilărie, un gest arhitectonic.

Din biroul de la etajul opt se văd sutele de luminiţe ale oraşului. S-a înnoptat. Înăuntru e un jazz molcom pe fundal, care scaldă încăperea dintr-un laptop, o lampă aprinsă, rafturi laterale ticsite cu reviste de arhitectură, albume ale pictorilor celebri, reviste de modă, un copac (Ştefan a adus aici copacul din curtea casei sale), un retroproiector aprins pe câteva imagini ciudate şi mulţi tineri, strânşi în jurul mesei.

„Putem face o megastructură, un fel de pod cu un acoperiş mobil, ca nişte aripi, care se închid şi se deschid, acţionate de nişte roţi de apă... Construcţia ar putea fi din sticlă, să dea ideea de transparenţă. Pentru că ei nu caută un proiect. Caută o idee."

"Saşii primeau reviste Burda din Germania şi eu copiam de acolo tipare de haine, iar mama mi le croia.''
Dorin Ştefan
arhitect

Carte de vizită

- S-a născut la 27 iulie 1950, la Zărnești, judeţul Braşov.
- Absolvent arhitect diplomat al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu" Bucureşti, în 1975.
- În 1987 primeşte Medalia de argint la Bienala mondială de arhitectură de la Sofia, Bulgaria, împreună cu arhitectul E.B. Popescu.
- În 1990 îşi înfiinţează propiul birou de proiectare, „D.S. Birou de Arhitectură SRL".
- Din 2002 devine profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Bucureşti.
- În 2002 este comisar pentru România la Bienala de Arhitectură de la Veneţia.
- În 2002 devine vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România.
- În 2003 este distins cu Premiul Ordinului Arhitecţilor Bucureşti.

citeste totul despre: