Victimele feminine ale crizei masculine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Când problemele nu dispar, femeia trebuie să se gândească din timp la viitorul ei financiar
Când problemele nu dispar, femeia trebuie să se gândească din timp la viitorul ei financiar

Vor brusc să slăbească, îşi schimbă garderoba, cariera, stilul de viaţă şi ajung să le dispreţuiască pe femeile care nu-i înţeleg. Nu au suferit o lobotomie, ci sunt bărbaţii „atacaţi“ de criza vârstei mijlocii.

Temuta criză a bărbatului ajuns la 40 de ani este un fenomen cunoscut, însă orice femeie care ajunge, alături de partenerul ei, să se confrunte cu o astfel de situaţie trece printr-un şoc. Nu este uşor să vezi cum cel alături de care ai dus o viaţă tihnită timp de 15-20 de ani se transformă peste noapte în ceea ce pare un monstru egoist, care nu se mai gândeşte decât la el şi este gata să-şi abandoneze nevasta şi copiii pentru prima femeie care este în stare să-i ofere iluzia tinereţii.

Trăsătura dominantă a ceea ce psihologii numesc criza vârstei de mijloc este tocmai realizarea de către cel afectat a faptului că îmbătrâneşte, că timpul pe care-l mai are în viaţă este scurt. Există situaţii când bărbatul îşi anunţă senin soţia: „Te respect ca persoană, dar nu te mai iubesc".

Mai grave sunt cazurile în care vina este aruncată fără rezerve asupra nefericitei partenere, din pricina căreia el nu a putut să aibă viaţa pe care şi-ar fi dorit-o. De aici până la despărţire nu mai este decât un pas. Potrivit experţilor, tocmai bărbaţii care au dus o viaţă liniştită şi nu şi-au făcut de cap în tinereţe sunt mai vulnerabili la ceea ce se mai numeşte şi „menopauza masculină".

Cel care a fost un copil ascultător, s-a însurat relativ repede şi şi-a văzut de casa lui este mai expus la o criză în care să înceapă să regrete faptul că a făcut poate prea multe compromisuri şi că a dus o viaţă percepută drept dictată de alţii, împovărată de îndatoriri, şefi de mulţumit sau rate de plătit. „Priveşte în urmă şi spre viitor şi ajunge la concluzia că sunt atâtea lucruri pe care, dacă nu le face acum, nu va mai apuca niciodată să le facă", spune psihoterapeutul american Teri Coleman, specializat în relaţii de cuplu.

O viaţă distrusă în câteva luni

Pentru Georgeta M. (44 de ani), din Bucureşti, criza prin care a trecut soţul ei în urmă cu patru ani i-a distrus practic viaţa. Timp de 15 ani, viaţa ei şi a lui Marian a fost o luptă permanentă pentru a ţine pe linia de plutire mica terasă pe care au înfiinţat-o în curtea socrului ei, într-un cartier mărginaş al Capitalei. Au muncit cot la cot, s-au luptat să reziste problemelor, concurenţei şi, în acelaşi timp, au crescut şi două fete.

„Nu ne mergea cine ştie ce, dar era suficient cât să trăim. Totul s-a dus de râpă după ce, acum vreo patru ani, Marian al meu a început să se poarte ciudat. Era mereu posomorât, a început să se plângă că noi nu ne distrăm niciodată şi că el se sufocă de atâta muncă. Mai întâi şi-a făcut un abonament la o sală de sport, ca să dea jos burta. O vreme a tot umblat cu un amic al lui până noaptea târziu şi când venea acasă spunea că au stat la o bere", îşi aminteşte Georgeta.

Inevitabilul s-a produs atunci când bărbatul s-a încurcat cu o fată tânără, chelneriţă chiar la terasa lor. În două luni a decis să divorţeze, motivând că el este încă tânăr şi că nu vrea să se îngroape de viu într-o viaţă anostă, lipsită de perspectivă. „Toate neamurile i-au spus că face o prostie, dar el a ţinut-o pe a lui. A cheltuit o groază de bani cumpărându-şi o maşină nouă, a dus-o pe tipa aceea în străinătate şi, când s-a înglodat în datorii, a trebuit să vândă şi terasa", îşi încheie femeia povestea. Georgeta a rămas singură, cu cei doi copii de crescut.

Numărul bărbaţilor care suferă de sindromul vârstei de mijloc este mai mic decât se crede, sunt însă de părere cercetătorii americani. Cele mai recente statistici plasează între 5 şi 12% procentul celor afectaţi de „un conflict interior ce apare la o persoană între 39 şi 50 de ani şi care este declanşat de temeri şi anxietăţi legate de conştientizarea faptului că îmbătrâneşte", relevă publicaţia „The Washington Post".

Cifrele sunt cu mult mai mici faţă de cele din studiile similare efectuate în urmă cu câteva zeci de ani, când se spunea că ponderea celor afectaţi de criza vârstei de mijloc era de circa 80%. Discrepanţa este explicată de specialişti prin aceea că, în prezent, se utilizează o definiţie foarte strictă a crizei vârstei de mijloc. Cu alte cuvinte, experţii spun că doar problemele cauzate de temerile privind îmbătrânirea şi propria mortalitate pot fi catalogate drept specifice acestei perioade de tensiune. În practică, numărul problemelor ce apar într-un cuplu în jurul acestei vârste este la fel de mare, însă multe dintre acestea au alte cauze.

De ce se smintesc bărbaţii

Printre problemele ce pot afecta o persoană în această perioadă a vieţii sunt divorţul, pierderea locului de muncă, moartea unui copil, o boală gravă a unui apropiat ori dificultăţile financiare. Astfel, dacă un bărbat este prins având o aventură extraconjugală, este incorect ca acest lucru să fie pus pe seama crizei vârstei de mijloc, în condiţiile în care acesta a fost toată viaţa un afemeiat. La fel, dacă el a aşteptat 10 ani o promovare şi realizează că acest lucru nu se va întâmpla, aşa că decide să-şi schimbe jobul, mişcarea nu este dictată de depresiile specifice vârstei.

Potrivit statisticilor, o veritabilă criză a vârstei de mijloc poate dura de la câteva săptămâni la doi ani. Cât de schimbat va fi un bărbat după această experienţă depinde de profunzimea cu care şi-a analizat propriile trăiri. Unii devin mai serioşi, mai înţelegători şi mai afectuoşi, alţii însă ajung să fie doar mai nesuferiţi cu cei din jur, fie că este vorba de vechea familie sau de nevasta cea nouă, „achiziţionată" în momentele de angoasă sufletească.

Devansarea vârstei critice

La definirea conceptului de criza vârstei mijlocii, în 1965, specialiştii au arătat că problemele apar pe la 40-50 de ani. Totuşi, studii recente au arătat că perioada critică s-ar muta în etapa 35-44 de ani. Potrivit unor cercetări citate de BBC, 21% din cei aflaţi la această vârstă au declarat că se simt foarte singuri.

Femeile, mai puţin afectate

Criza vârstei de mijloc se poate manifesta şi la femei, însă numărul celor care trec prin aşa ceva este mai mic decât în cazul bărbaţilor. În plus, simptomele sunt mai uşoare la reprezentantele sexului frumos şi rareori se întâmplă să-şi destrame familia din această pricină.

Potrivit specialiştilor, o femeie care se confruntă cu spaima de bătrâneţe va începe să se îmbrace mai sexy decât în mod obişnuit şi va petrece mai mult timp în compania prietenelor. Ocazional, ea se va angaja în mici flirturi. Fiind mai ancorată în problemele familiei decât un bărbat, se va gândi de două ori înainte să facă un pas greşit.

Semne care prevestesc „furtuna"

25% din bărbaţii români sunt afectaţi de criza vârstei mijlocii şi 10% din aceştia resimt dramatic problemele specifice.

Psihoterapeuţii susţin că există o serie de simptome care trădează faptul că bărbatul trece printr-un conflict interior caracteristic crizei de mijloc. Un prim semn este apariţia tot mai frecventă a certurilor - cu sau fără motiv - într-un cuplu care până atunci ducea o viaţă paşnică. De asemenea, ar trebui să trezească suspiciuni vaietele bruşte ale partenerului de viaţă, chiar dacă acestea se referă la slujba de care, până nu demult, era mulţumit. Totodată, el începe să ia decizii financiare în urma unui impuls de moment, deşi toată viaţa a fost un tip precaut.

Un alt simptom al crizei este abuzul de băutură sau chiar de droguri. Atunci când bărbatul începe să se poarte neglijent cu soţia sau copiii deja nu mai există nicio îndoială că situaţia este gravă.

Răutate involuntară

Femeia care are de înfruntat angoasele partenerului lovit de criză riscă să cadă ea însăşi într-o depresie, dacă nu înţelege corect situaţia şi nu acţionează în consecinţă, avertizează specialiştii. „Primul gând al unei femei al cărei soţ şi-a modificat semnificativ comportamentul ca urmare a crizei de 40 de ani este: «de ce se poartă aşa cu mine, cu ce i-am greşit?!» Este o abordare eronată a problemei pentru că individul respectiv nu face acest lucru cu intenţia de a-şi răni soţia. Perioada se caracterizează printr-un egocentrism accentuat, iar subiectul în cauză este atât de absorbit de propriile anxietăţi, încât percepţia asupra efectelor pe care le provoacă purtarea sa este destul de confuză", explică psihologul Luminiţa Cernat.

Aceasta spune că antidotul este unul cât se poate de banal: cu excepţia situaţiei în care partenerul dezvoltă un comportament abuziv,
fizic sau psihic, femeia trebuie să încerce să ignore lucrurile neplăcute. Pentru cea care se confruntă cu greutăţile de zi cu zi - serviciu, casă, copii - la care se adaugă şi un soţ în criză, o discuţie despre dorinţele ascunse şi nevoile sufleteşti ale partenerului ar putea să pară o pretenţie de-a dreptul extravagantă. Totuşi, psihologul american Jed Diamond susţine că o astfel de abordare a problemei este foarte utilă. „Iritabilitatea şi neliniştea unui bărbat sunt determinate de necesităţile sale interioare, nu de atracţii exterioare", spune Diamond. 

Cum să comunici cu „crizatul"

- O femeie care vrea să-şi păstreze bărbatul trebuie să ştie câteva reguli de bază despre cum să abordeze situaţia:
- În loc să-l iei la întrebări, începe o discuţie împărtăşindu-i ceea ce simţi, ceea ce te îngrijorează. Asigură-l că înţelegi dilemele cu care se confruntă.
- Nu pune întrebări care încep cu „de ce". Ele cer răspunsuri şi explicaţii pe care adesea cel afectat de criza vârstei de mijloc nu le are nici el, iar acest lucru îl face să fie cu atât mai anxios. Dacă este presat să ofere explicaţii, va avea o poziţie defensivă.
- Poartă discuţii dificile când mergeţi la o plimbare, de pildă, deoarece bărbaţii comunică mai uşor când pot evita contactul vizual.
- Fii atentă la ce spune şi, mai ales, ce nu spune. Înceracă să descoperi care sunt cu adevărat temerile şi nemulţumirile sale. Ascultă cu sufletul, nu cu mintea.

Sfaturi de supravieţuire pentru soţiile îngrijorate

Este foarte greu pentru o femeie să înfrunte criza vârstei de mijloc a unui bărbat, dar există o serie de paşi pentru a limita efectele negative. În primul rând, este necesar ca ea să nu se învinovăţească pentru această situaţie, chiar dacă bărbatul îi face tot felul de reproşuri, spune psihologul american Pat Gaudette, fondatoarea Midlife Wives Club - Clubul nevestelor afectate de criza vârstei de mijloc. Deşi simte că situaţia scapă de sub control, soţia trebuie să facă un efort şi să-i lase suficient spaţiu partenerului. Este preferabil să fie lăsat să petreacă mai mult timp cu prietenii ori pe cont propriu, pentru că aşa se poate gândi în tihnă la ce se întâmplă cu el.

Precauţia, mama înţelepciunii

De asemenea, există şansa ca prietenii să-i deschidă ochii şi să-l împiedice să-şi distrugă viaţa din cauza unei stări care, în foarte multe cazuri, este trecătoare, mai crede Gaudette. Nu în ultimul rând, nefericita soţie ar trebui să petreacă şi ea cât mai mult timp în compania prietenelor, făcând lucruri plăcute, nu să se închidă în casă şi să-şi plângă de milă. O stare de calm interior este mult mai folositoare atunci când trebuie să se confrunte cu un soţ în criză.

Şi pentru că, în ciuda eforturilor depuse de o femeie, nu este sigur că mariajul va rezista acestei furtuni, este foarte important ca ea să se gândească la viitor din punct de vedere financiar, asigurându-se că are acces la economiile familiei. Este bine ca soţia să se asigure că banii care i se cuvin după ani buni de căsnicie nu vor intra pe mâna unui bărbat gata să-şi risipească economiile de-o viaţă pentru a intra în graţiile unei tinerele, pentru a-şi cumpăra o motocicletă sau un iaht, aşa cum se poate întâmpla în astfel de situaţii.




Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite