Un arhitect olandez la Bucureşti

Meta van Drunen, care s-a stabilit în România în urmă cu trei ani, vorbeşte despre „egoismul“ specific românesc când vine vorba de construirea unei case şi despre nepăsarea faţă de oraş. Arhitectul spune, mai în glumă, mai în serios, că a venit aici pentru că în ţara ei, unde oraşele sunt bine puse la punct, nu prea mai avea ce face.

„Adevărul": Ce caută un arhitect olandez pe malurile Dâmboviţei?

Meta van Drunen: Iniţial, am venit ca să fiu aproape de iubitul meu. Dar nu a fost numai asta. Motivele pentru care am venit aici sunt mai degrabă idealistice. În Olanda, totul este deja pus la punct, fiecare centimetru pătrat de oraş, de locuinţă publică sau privată are o idee, un proiect de design în spate; nu ştiu ce aş mai putea face acolo (râde). În plus, este şi curiozitatea ce mă caracterizează. Am vrut dintotdeauna să am prilejul să descopăr şi să lucrez în diferite zone ale Europei. Am lucrat patru ani în Budapesta, iar de acolo am ajuns aici. Dacă vorbim de dezvoltare urbană, poţi spune lejer că în România mai sunt multe de făcut.

E un mod politicos de a spune lucrurilor pe nume...

Nu e neapărat vorba de politeţe, este adevărat. După ce ieşi din comunism, totul are nevoie de timp pentru a ajunge la un anumit nivel, deci şi arhitectura, şi urbanismul. Pe scurt, rolul meu aici este să gândesc noi şi noi modalităţi de a îmbunătăţi mediul în care trăiesc românii.

Cum ai perceput oraşul, cum ai perceput ţara, ce ţi-a sărit în ochi prima dată din punctul de vedere al arhitecturii, al designului?

Înainte de a mă stabili aici, am călătorit foarte mult, cu trenul şi cu maşina. A fost surprinzător pentru mine să aflu că fiecare român construieşte după bunul plac. Aici e contrastul puternic dintre România şi Olanda: indiferent cât de mică sau de mare e casa, înainte să o construieşti, faci un plan, eu aşa ştiu. În România, m-au frapat zecile de case construite individual, fără să se ţină cont de împrejurimi, fără să fie făcute legături care să îmbunătăţească traiul în comun. Totul se rezumă la individ, proprietarul unei case se gândeşte doar la binele lui, nu şi la binele oraşului şi al mediului înconjurător; când se construieşte ceva, nu se are în vedere tot ansamblul.

„Dezvoltarea luncii inundabile de-a lungul Dunării“ este unul dintre proiectele la care lucrează arhitecta şi care are drept scop aplicarea unor soluţii olandeze pentru agricultura şi ecoturismul româneşti

Asta m-a şocat foarte tare, într-ade­­văr. Ciudat a fost pentru mine şi traficul de aici, faptul că fiecare parchează unde doreşte. Când vii dintr-o ţară în care aceste lucruri sunt foarte clar stabilite şi organizate, din oraşe în care plăteşti scump pe un loc de parcare în centru şi unde zonele istorice sunt exclusiv pietonale, modul în care sunt parcate maşinile pe iarba Bucureştiului poate fi cel puţin surprinzător (râde). Felul în care s-a dezvoltat Centrul Istoric este un exemplu foarte bun despre cum văd eu lucrurile. Sigur, deocamdată sunt aici în principal baruri şi cluburi. Eu aş mai lucra la gradul de funcţionalitate a zonei: aş adăuga nişte librării, poate mai multe magazine cu haine. Ca să faci shopping şi să te relaxezi în acelaşi loc.

Ce ai lucrat până acum în România?

Am avut, în 2009, un proiect de care sunt foarte mândră. Am lucrat în colaborare cu Primăria Timişoara pentru a găsi idei pentru modelele viitoare de dezvoltare a oraşului, o viziune integrată, pe termen lung, folosind experienţa olandeză. După mai multe sesiuni de lucru româno-olandeze, am găsit soluţii pentru a eficientiza transportul în comun, pentru a facilita accesul pietonal în punctele de atracţie ale oraşului, pentru a diminua problemele legate de poluare şi de gunoiul menajer. Un alt proiect făcut aici, la care încă lucrez, are legătură cu Brăila şi cu Galaţi, două oraşe foarte apropiate, pentru care nu a fost gândit până acum un plan de dezvoltare unitar. Am avut un workshop la sfârşitul lunii iunie, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai universităţilor din zonă şi ai sectorului privat, apoi am trecut la treabă. Am făcut un proiect cu soluţiile noastre, pe care le vom prezenta administraţiilor locale în această toamnă. În plus, avem discuţii destul de avansate cu mai multe localităţi româneşti pentru realizarea unor planuri de reconstrucţie urbană.

Ce ai schimba, dacă ai putea, în Bucureşti?

Aş descuraja traficul auto şi aş face mai multe pasaje pietonale, care să unească Centrul Istoric cu alte zone de dincolo de Dâmboviţa. Durează enorm să traversezi parcul, ai multe treceri de pietoni la care pierzi timpul. În plus, aş căuta o soluţie - şi cred că sunt destule - ca să existe legături pentru bucureştenii care vor să ajungă mai uşor, pe jos, de pe Lipscani la Cărtureşti. În prezent, bulevardul Magheru e o barieră. Şi dacă aş avea putere, aş promova mai mult locurile frumoase precum Parcul Grădina Icoanei şi Librăria Cărtureşti din Piaţa Romană, de care eu sunt îndrăgostită.

"Un trai fericit în casa ta nu are legătură exclusiv cu mobila pe care ţi-o cumperi, ci şi cu modul în care arată oraşul tău şi mai ales cum te mişti prin el ca să îţi rezolvi treburile mai repede şi mai bine."

" În România, din ce am observat până acum, totul se rezumă la individ. Proprietarul unei case se gândeşte doar la binele lui, nu şi la binele oraşului şi al mediului înconjurător."

Schiţele unui cartier eco-chic gândit de Meta pentru o zonă din oraşul Eerbeek, Olanda

A studiat un an la Chicago

Numele: Meta van Drunen
Data şi locul naşterii: 25 iunie 1976, Geldrop, Olanda
Starea civilă: Necăsătorită
Studiile şi cariera:
- A absolvit Universitatea de Tehnologie Delft din Olanda
- A studiat, timp de un an, Arte şi Arhitectură la Universitatea Illinois din Chicago, SUA
- În prezent, este expert în urbanism la Eurodite, firmă de consultanţă în managementul proiectelor în domeniul dezvoltării regionale, şi acţionar al unui birou de arhitectură, deschis după ce a câştigat o competiţie de profil în Ungaria
- Locuieşte în: Bucureşti, România