Uca Marinescu:„Expediţia m-a scos din depresie“

Uca Marinescu:„Expediţia  m-a scos  din depresie“

Uca Marinescu

Exploratoarea pleacă sâmbătă în prima ei călătorie în jurul lumii. Pregătirile au scos-o din depresia în care intrase după ce a fost jefuită în tren, în februarie. Hoţii i-au luat Ucăi Marinescu laptopul cu fotografiile adunate în 20 de ani de expediţii. Exploratoarea a reuşit să iasă din starea de şoc planificând o călătorie în jurul lumii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vezi aici Palmaresul Ucăi Marinescu, prima sexagenară care a atins, într-un singur an (2001), cei doi poli ai Pământului.

Uca Marinescu pleacă în expediţie în jurul lumii

VIDEO Experimentul care aduce dovada că suntem toţi înrudiţi

„Adevărul": Care este scopul acestei noi expediţii?

Uca Maria Marinescu: Ideea este de a cunoaşte Pământul, ce are el mai scump, natura şi oamenii. Mergând mai departe, evaluarea efectelor poluării asupra naturii şi a sănătăţii omului şi studiul civilizaţiilor vechi. Peste tot pe unde merg există mici enclave de vechi locuitori, oameni care-şi păstrează tradiţia de viaţă, foarte simplă, dar în acelaşi timp foarte valoroasă. De la ei mă încarc cu energie şi încerc să aduc din această energie şi pentru cei din jur. Apoi, impactul civilizaţiei actuale - pe care eu n-o numesc civilizaţie, pentru că nu reprezintă un progres, ci un regres - asupra omului în general. În acelaşi timp, vreau să arăt că există o legătură între oamenii de pretutindeni, sentimentul de prietenie. Trebuie să fim prieteni, să ne respectăm, să respectăm viaţa.

Câte locuri veţi revizita în această călătorie în jurul lumii?

Niciunul. Tocmai asta a fost ideea. Am căutat zone unde eu n-am ajuns în celelalte expediţii ale mele. De exemplu Galapagosul, zona fluviilor Orinoco şi Amazon (America de Sud), după care zona sudică a Mexicului şi Guatemala, unde sunt vechile vestigii incaşe, aztece, olmece, maiaşe, un tezaur de istorie veche. Apoi Marele Canion, care este unic în lume, după care mă duc spre zonele sufletului meu, zonele arctice din Canada.

Ultima expediţie complexă

Cum de n-aţi inclus continentul îngheţat în această călătorie?

Pentru că de-abia am fost acolo. Dar mă duc în nord-vestul Canadei, la Marele Lac Slav şi la Lacul Ursului, care sunt aproape de ţărmul arctic. Vreau să văd Aurora Boreală. Am mai văzut-o o dată, când am fost în Nunavut, în partea cealaltă a Canadei. Este un fenomen unic. Eu am spus că este o vrajă. Îmi pregătisem aparat de fotografiat, tot, dar în momentul în care am văzut aurora am rămas buimacă, pur şi simplu. Mă rugam să nu dispară. Este ca un voal mare de tot, străveziu, colorat, pastelat, căruia cineva din cer parcă îi dă drumul şi vine plutind, unduindu-se. Nu apare când vrei tu. Eu am stat trei nopţi la pândă s-o văd.

Aceasta este ultima dumneavoastră expediţie?

Este ultima expediţie complexă. Pentru că în momentul de faţă sunt oarecum cunoscută la nivel de explorator şi primesc invitaţii. De exemplu, în Argentina, pentru un program de 10 ani pentru salvarea apei. Este o temă care pe mine mă pasionează pentru că lumea nu ştie şi nu înţelege că nu vom avea prea multă apă prin topirea gheţarilor, ci că apa dispare. Oricât ne-am adapta nu putem exista fără apă. Oamenii au devenit egoişti, se gândesc numai la ei sau la un grup, dar nu se gândesc că nu poţi să trăieşti fără semenii tăi, fără natură, fără apă. Am întâlnit trei locuri unde nu se cunoaşte valoarea banului. În Tibet, ultima a fost în Bhutan (munţii Himalaya), în noiembrie anul trecut, şi undeva în Patagonia, într-o zonă nordică. Ei au tot ce le trebuie în jurul lor. Pentru ce ai nevoie de bani? Ai îmbrăcăminte, ai hrană, ai unde lucra. Am vrut să dau o hârtie de cinci dolari şi se uitau la mine şi râdeau. „Ce să fac cu asta? E hârtie."

Feţele triste din România

Vi s-a părut că oamenii de acolo sunt mai fericiţi decât noi?

Categoric. Fericirea am simţit-o şi m-am încărcat cu ea a doua oară în Papua Noua Guinee. Unde oamenii stau în colibe, dar stau foarte bine. Nu au nevoie de palate, de 30 şi ceva de camere. Stau într-o casă curată, în jurul lor au plante tradiţionale, medicinale, tot ce le trebuie. Vânează, au apă. Focul este sacru la ei. Tot timpul arde în mijlocul comunităţii. Se adună seara în jurul lui şi cântă şi dansează.  N-am văzut o figură crispată, nu i-am văzut certându-se, nu i-am văzut violenţi. Sunt senini. Acolo am văzut fericirea. Libertatea am simţit-o în Mongolia, unde 90% sunt nomazi, circulă. Nimeni nu zice nimic, nu ţi-e frică că te fură sau că te bruschează. Trăiesc într-o libertate totală.

Uca Marinescu pleacă cinci luni în expediţie

Şi nefericirea unde aţi întâlnit-o?

Am văzut-o la un moment dat într-o zonă a Indiei, unde, spre surprinderea mea, am constatat că nu era povestea oficială, că mai există sclavi care muncesc pentru stăpân, nu pentru bani, ci pentru existenţă. Dar şi la noi pe stradă. Din primele expediţii veneam acasă, îmi aruncam rucsacul şi ieşeam pe stradă să simt pământul şi oamenii. Acum, de vreo doi ani, când mă întorc, am impresia că sunt într-un alt loc. Văd feţe urâte, triste, murdărie, toţi crispaţi, parcă le este frică de orice. Este o atmosferă groaznică. Eu n-am maşină, nu sunt nici om cu bani, merg şi trăiesc printre oameni, nu mă izolez să mă ia maşina de la scară să mă ducă în birou. Văd ce se întâmplă şi asta este situaţia. Românii sunt nefericiţi, sunt trişti. Este o stare de spirit. Şi cum să creezi, să te simţi om, dacă nu ai o stare de linişte? Pentru mine, de exemplu, aceste tur pe care-l fac a fost ca un şut. După ce m-au furat în tren, acum o lună, pe 14 februarie, cu laptop, cu bani, cu acte cu tot, o săptămână n-am ştiut ce-i cu mine. După 10 zile, al doilea şoc a fost că mi-am dat seama că poliţia nu face nimic. Iar după aceea a venit această ofertă - într-un fel, pentru că tot plătesc - a unei companii aeriene pentru un tur al lumii. Şi m-a scos din groapa în care intrasem, din depresie. Am început să construiesc şi miercuri mi-am luat bilete. Gata, plec.

"După ce m-au furat în tren, cu laptop, cu bani, cu acte cu tot, o săptămână n-am ştiut ce-i cu mine. Al doilea şoc a fost că mi-am dat seama că poliţia nu face nimic. "

"De vreo doi ani, când mă întorc, am impresia că sunt într-un alt loc. Văd feţe urâte, triste, murdărie, toţi crispaţi, parcă le este frică de orice. Românii sunt trişti, sunt nefericiţi."

20 de ani de expediţii

Primul voiaj internaţional al exploratoarei Uca Marinescu, fost profesor de educaţie fizică şi sportiv de performanţă, a avut loc în 1990. A străbătut China şi a ajuns până în Tibet. De atunci a plecat cel puţin o dată pe an. A văzut India, Canada, Patagonia şi a fost prima româncă ajunsă în Antarctica, în 1998.

Un an mai târziu a traversat Africa, de la sud la nord, iar în 2001, la 61 de ani, a reuşit să devină primul român care a ajuns la Polul Nord şi la Polul Sud pe schiuri, într-un singur an. În 2003, a vizitat Australia, după un an a ajuns în Alaska, apoi în Mongolia, şi din nou la Polul Nord (2007). Anul trecut a fost plecată de trei ori. Întâi în Antarctica, într-o expediţie care a studiat efectele încălzirii globale, apoi în zona Tibet şi în Thailanda, Bhurma şi Mianmar.

61 de ani avea Uca Marinescu când a ajuns la ambii poli într-un singur an, 2001.

Singurătatea este cel mai mare duşman în zonele arctice

„Adevărul": Ce vă motivează să plecaţi mereu în călătorii?

Eu îi spun chemare. Am început cu România, cam 10 ani am încercat s-o cunosc. Nu pot să spun că am văzut-o pe toată. Intenţionez acum, după acest tur al lumii, să reiau câteva locuri din ţară. De exemplu, sudul Olteniei nu l-am făcut, să mă duc în nord-estul ţării, unde sunt iarăşi nişte locuri foarte interesante. Avem o ţară minunată în sensul că avem totul aici. În alte zone am găsit câte un element din România, dar nu totul. Noi avem totul. România este încă frumoasă şi trebuie s-o păstrăm aşa. Avem valori extraordinare - am întâlnit români la congrese în Africa, în Alaska - şi trebuie să le păstrăm, nu să copiem, din comoditate, modele care, poate, nu ni se potrivesc.

Ce vă face să vă întoarceţi de fiecare dată în România?

Se spune „să nu fii frunză, să fii copac cu rădăcini". Rădăcinile mele sunt aici. În primele expediţii, după trei săptămâni deja nu mai aveam astâmpăr. Indiferent de ce puteam să văd, voiam să vin acasă. Mă grăbeam acasă. Este un dor - un cuvânt românesc - care mă cuprinde şi mă cheamă acasă. În general, după ce ajung la casa din Bucureşti mă duc în locurile mele de baştină, în Harghita, pe Hăşmaş. Stau câtva timp acolo ca să mă odihnesc sufleteşte şi să mă bucur că am ajuns acasă. De fiecare dată.

Ce urmează în programul de călătorii?

Nu ştiu unde merg la anul. Dar ceva apare. Pe urmă încep să gândesc, să studiez, să văd cum şi ce se poate. Şi mă prinde. Nu eu plec în călătorie, ci călătoria mă ia cu ea. Este o parte a vieţii mele. Sunt şi situaţii de limită, extreme. De exemplu, în expediţia de la Polul Nord (în 2001) îmi era foarte greu. Îmi spuneam „Nu mai pot. Cine m-a pus?" Erau zece bărbaţi şi eu eram singura femeie. Aşadar nu puteam să mă vait. Doar în gând. Şi spunându-mi, de fapt, mergeam. Şi aşa mi-am dat seama că nu mai pot psihic, dar fizic pot. O concluzie a mea, de mai mult timp: omul este puternic. Fiecare, în sinea sa, este puternic, dar trebuie să se descopere.

Care e cel mai mare duşman la poli?

Singurătatea. Chiar dacă nu mergeam singură, nu vedeam nicio formă de viaţă. Mă uitam spre cer, mă uitam spre gheaţă şi n-aveam cu cine să comunic spiritual. Vorbeam cu sania pe care o trăgeam. Îi spuneam „sanie, alunecă, te rog, vino!". Sau vedeam forme de gheaţă şi le comparam cu un icar sau cu un pinguin. Tot timpul mă legam de ceva, încercam să le dau viaţă. Această singurătate este frumoasă, dar lungă, puternică, şi tu, ca om, nu te poţi obişnui.

Timp şi vârstă

După ce a trecut printr-un pas dintr-o zi în alta, pe o insulă din strâmtoarea Bering traversată de linia schimbării datei, Uca Marinescu consideră timpul şi vârsta noţiuni subiective.


citeste totul despre: