Stresul şi depresia pot duce la pierderi de memorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care suferă de depresie pot avea dificultăţi în a distinge amintiri similare, conform unui studiu recent. Cercetătorii atrag atenţia că stresul şi lipsa somnului pot duce la probleme de memorie.

Depresia poate duce la o serie de probleme, inclusiv lipsa unui somn odihnitor şi creşterea nivelului de stres. Plecând de la aceste consecinţe, cercetătorii de la Universitatea Brigham Young din Utah, Statele Unite, au decis să analizeze dacă există o corelaţie între depresie şi problemele de memorie, scrie The Independent.

Profesorii Donald Shelton şi Brock Kirwan de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Brigham Young au efectuat o cercetare pe 98 adulţi. Participanţii au fost rugaţi să completeze diferite chestionare, prin intermediul cărora specialiştii au evaluat nivelurile lor de depresie şi anxietate şi diferite aspecte ale vieţii lor, cum ar fi calitatea somnului sau cât de des fac mişcare.  

Interferenţele de memorie apar atunci când un individ se află în imposibilitatea de a memora pe deplin informaţii noi din cauza amintirilor sau gândurilor din trecut. Cercetătorii au remarcat faptul că persoanele care aveau o depresie mai accentuată erau mai predispuşi la probleme de memorie. Cu toate acestea, cercetătorii spun că acest lucru nu înseamnă că suferă de amnezie.

„Există două zone în creier unde se produc noi celule, una dintre acestea fiind hipocampul, care are un rol important în procesul de memorare. Se pare că activitatea acestuia este scăzută în cazul persoanelor care suferă de depresie“, a explicat Kirwan.  

Cercetătorii speră că rezultatele lor ar putea duce la tratamente îmbunatăţite pentru tratarea depresiei.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite