Strada lungă

Pe strada asta lungă, cu nume de doctor, am mers în fiecare zi la muncă. De mâine n-am să mai merg. Din cauza ta.

Îmi place strada. E liniştită. Văd la tot pasul excremente de câini, dar arată-mi tu o stradă în acest oraş care să nu fie „poluată“ cu aşa ceva! Are case frumoase şi grădini îngrijite. Nu mi-am imaginat cum ar fi să locuiesc într-una din aceste case. Niciodată. Pentru că am mers cu... picioarele pe pământ pe strada asta lungă, cu nume de doctor. Până când tu ai avut nevoie de un doctor. La urgenţă. Şi de acum înainte vei avea nevoie de alţi doctori. Şi nimic nu va mai fi între noi ca înainte. Nimic.

Am mers pe strada asta lungă, dar nu m-am bucurat de linişte. Puneam mâna pe mobil şi te sunam. Să-ţi povestesc ce avem de gând să fac, nu numai la muncă, ci în ziua aceea lungă şi în următoarele zile. Îţi prezentam „agenda zilei“, ca să obţin de la tine aprobarea, încurajarea, şutul în fund care să-mi împingă ziua, ca să fiu sigur că n-am s-o trăiesc degeaba, că sunt pe drumul cel bun, pe strada cea bună. Tu mi-ai dăruit exact ce-mi doream: şutul în fund, bărbăteşte. Asta mi-ai dăruit, prietene, de fiecare dată! Eu nu ţi-am dăruit mai nimic, de abia acum îmi dau seama, mergând pentru ultima dată pe strada asta lungă, cu nume de doctor. Pentru că nu te-am întrebat niciodată ce mai faci, ce munceşti, ce-ai de gând, cum te simţi, dacă te doare ceva, dacă ai nevoie de vreun sfat.

Tu mi-ai dăruit exact ce-mi doream: şutul în fund, bărbăteşte. Asta mi-ai dăruit, prietene, de fiecare dată!    

Nu mai pot să trec pe lângă acel pub, aflat la mijlocul străzii. Dintre toţi prietenii cu care mi-am imaginat că pot să beau o bere la pub-ul ăsta, în tihnă, numai cu tine am băut. Bere. La halbă. Mare. Bună bere! Am băut şi-am pus la cale o grămadă de planuri. Ca bărbaţii trecuţi de miezul puterilor. Nu s-a ales nimic din planurile noastre. Dar e bine că le-am făcut! Uneori, merită să ne consolăm cu gândul că n-am trăit degeaba tot făcând planuri. Poate a fost vina noastră că nu le-am făcut. Poate am fost nepricepuţi, leneşi, nu ne-a dus capu’, n-am avut inspiraţie... Dar nu ne-am îndoit berile cu lamentări, ţin minte foarte bine.

Mergând pe strada asta lungă, cu nume de doctor, am pornirea să strig. Pentru că sunt speriat şi furios. Pentru că n-am să mai pot să te sun, ca înainte. Şi că nu este drept ce ţi s-a întâmplat. Şi că nu este drept să mă laşi singur, fără strada asta, să caut altă stradă pe care să merg la munca mea, în viaţa mea. Pentru că nu ştiu care este nedreptatea strigătoare la cer pentru care am ajuns în această situaţie şi nici nu ştiu unde anume s-o caut (iarăşi, în cer?), ca să mi-o explic, ca s-o înţeleg. Să iau viaţa aşa cum este, plină de străzi întortocheate? 

Îm vine să strig. Să-ţi strig numele şi numele tău să se întindă în lungul străzii, ca un ecou, lovindu-se de măturoiale oamenilor de la curăţenie, care tot adună în tomberoane frunzele uscate ale verii. Mâine, aş putea să te sun, să te întreb dacă eşti bine, dar de pe altă stradă, dacă o găsesc.