Statul nu stie cati romani se intorc in tara dupa ce le expira permisul de munca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale isi declina orice responsabilitate fata de anuntata expulzare a circa 300 de muncitori romani din Israel: "Aceste persoane nu au permis de munca valabil si

Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale isi declina orice responsabilitate fata de anuntata expulzare a circa 300 de muncitori romani din Israel: "Aceste persoane nu au permis de munca valabil si viza de sedere pe teritoriul statului Israel. Nu este exclus ca printre muncitorii respectivi sa fie si dintre cei care au plecat acolo in conditii legale, cu contract de munca intermediat de o firma acreditata de noi. Daca este asa, inseamna ca au ramas in Israel dupa ce le-a expirat permisul de munca, continuand sa lucreze la negru", ne-a declarat Razvan Cirica, secretar de stat in MMSS. In Israel muncesc circa 50-60 de mii de romani in conditii legale si un numar probabil dublu la negru. Statul roman nu urmareste care este traseul celor care pleaca in Israel cu contract si permis de munca, dupa expirarea acestora. In lipsa unui sistem informatic adecvat, care sa coreleze baza de date a MMSS cu cea a Politiei de Frontiera, nu se stie cati romani se intorc in tara dupa ce le expira permisul de munca in strainatate. Potrivit unor surse din Tel Aviv Cercurile diplomatice israeliene cred ca expulzarea muncitorilor romani ilegali ar deteriora raporturile cu Bucurestiul Ordinul premierului Ariel Sharon privind expulzarea din Israel a 50.000 de muncitori straini ilegali se bazeaza pe concluziile unui raport privind cresterea numarului cetatenilor aflati ilegal in aceasta tara in momentul in care recesiunea economica a dus la cresterea somajului la 10 la suta. Dupa cum am aflat din surse sigure, ambasadele israeliene din unele tari din care provin muncitorii legali si ilegali, intre care se afla si Romania, au fost solicitate de guvern sa-si spuna parerea asupra implicatiilor deciziei, care nu este finalizata. Potrivit cercurilor diplomatice din Israel, exista pareri pro si contra. De pilda, in cazul Romaniei exista opinia ca gestul ar putea conduce la deteriorarea raporturilor bilaterale si, deopotriva, ar determina aparitia si consolidarea unor sentimente antiisraeliene. La randul sau, doamna Mariana Stoica, ambasadorul Romaniei in Israel, ne-a declarat ieri, la pranz, ca, miercuri, are o intalnire cu oficialitati din Tel Aviv la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, la Departamentul pentru muncitorii straini, care, alaturi de Ministerul de Interne si cel al Securitatii Publice vor comunica masurile luate si felul in care vor fi aplicate. De asemenea, daca va fi cazul, se vor oferi date concrete in ce-i priveste pe romanii aflati ilegal si care ar putea fi expulzati.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite