Sistem de termoficare bazat pe caldura scoartei terestre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tevile ar trebui ingropate la 2.500 de metri!

Primarul municipiului Piatra Neamt, Ion Rotaru, vrea sa revolutioneze sistemul de termoficare, propunand utilizarea caldurii de sub scoarta terestra. Primarul a declarat, luni, ca apa ar putea fi incalzita pana la 70 de grade Celsius daca este introdusa printr-o teava pana la adancimea de 2.500 de metri, dupa principiul ca, sub scoarta pamantului, temperatura creste proportional cu adancimea atinsa. Rotaru a spus ca, in acest mod, ar da de lucru si specialistilor in foraj din Romania. "Trebuie sa facem un studiu. Acest sistem, de producere a energiei termice prin sondare cu un tub la 2.500 de metri, este utilizat in tarile occidentale. Principiul este ca la fiecare 33 de metri in pamant creste temperatura cu un grad. Ajunge apa in scoarta pamantului prin acest traseu si devine foarte calda. Apoi la suprafata ajunge la 70-80 de grade Celsius. Poate ca acesta este viitorul. O intreaga statiune din Ungaria este pe acest sistem", a spus Ion Rotaru. Revenit din concediul petrecut in Ungaria, Ion Rotaru este decis sa incerce sa puna in aplicare noua idee, chiar daca nu stie cat ar putea costa si daca o astfel de metoda ar putea fi pusa in practica in zona municipiului Piatra Neamt. El considera ca, la inceput, pentru implementarea sistemului ar fi nevoie de o investitie mare, deoarece ar trebui achizitionata toata tubulatura, la care s-ar adauga costurile forarii, dar ca timp de 30-40 de ani, pana cand ar trebui schimbate tevile nu ar mai fi necesara nici o investitie. Ideea va fi discutata cu specialistii din Primarie si urmeaza sa fie realizat, in prima faza, un studiu despre oportunitatea implementarii acestui sistem de termoficare.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite