Prima femeie magician din România

Cristina Strecopitov (21 de ani) s-a îndrăgostit de iluzionism la 15 ani; iniţiată în tainele magiei de Andrei Teaşcă, directorul Teatrului de Magie, Cristina pregăteşte premiera oficială a spectacolului ei de la sala Dalles, „One woman magic show“.

„Bună seara şi bine v-am găsit!", începe un prezentator burtos al unui oarecare show de televiziune, „Am plăcerea să vă prezint prima femeie magician din România, Cristina Strecopitov de la Teatrul de Magieee!", spune ridicând festivist mâna în aer, o mişcare inutilă, întrucât Cristina este fix în stânga lui şi mâna riscă să-i intre fetei în ochi.

Publicul aplaudac îşi intră în rol, se chiuie, se aclamă şi Cristina începe să vorbească abrupt, fără să aştepte un moment de linişte: „Am aici un afiş, Dani Lary este un iluzionist francez care vine în România cu un spectacol teatral, exact ceea ce noi promovăm la Teatrul de Magie, iluzionismul teatral". „Voi l-aţi invitat în România?", o întrerupe burtosul, „Nu, dar îl susţinem", răspunde prompt Cristina, deschizând gura să continue un mesaj, pe care pare că l-a repetat acasă.

N-are cum, pentru că burtosul a prins fereastra de oportunitate a unei poante, numai bună pentru un show TV nocturn: „Ei, aiurea îl susţineţi, vreţi să-i furaţi toate trucurile, mie-mi spui! Ha, ha, ha!". Imperturbabilă, fata continuă mesajul, punctând cuvintele cheie: „Voi prezenta în această seară şi un momenţel din spectacolul meu, «One woman magic show», care va avea premiera oficială la Teatrul Nottara, pregătim spectacole noi, deschidem Academia de Magie din toamnă, s-a înfiinţat şi Federaţia Română de Magie şi Iluzionism..."

În seara aceea, Cristina, afişând picioare lungi, îmbrăcată doar într-un top negru, decoltat, cu un frac pe deasupra, tocuri şi părul blond închis prins foarte sexy într-un coc, la spate, a executat corect două dintre trucurile pe care magicianul Andrei ­Teaşcă a dat 2.000 de dolari la Seul, în Coreea de Sud, rămânând atunci, în 2007, aproape falit: a înghiţit câteva fire de aţă cu un pahar umplut cu un lichid colorat şi apoi a scos din gură câteva lame legate între ele şi, al doilea, a „poruncit" de la distanţă  unor pahare aşezate unul peste altul, în echilibru, să cadă, ceea ce paharele au şi făcut. 

Multe ore de repetiţii şi accese de plâns au cunoscut trucurile astea până la momentul în care Cristina să apară sigură pe ea, încrezătoare, o fată de 20 de ani zâmbind provocator la cameră, ca o femeie în toată regula. Când l-a cunoscut pe Andrei Teaşcă avea fix 15 ani. Fusese desemnată Miss Boboc la liceul ei, în Bucureşti, şi premiul a constat într-un curs gratuit de magie.

„Mi-a plăcut el ca profesor"

Aşa a ajuns într-o casă părăsită de pe Batiştei. Erau acolo mai mulţi tineri, atenţi la schemele de improvizaţie ale lui Andrei Teaşcă, un actor aflat atunci într-un moment delicat al carierei lui: „nu mă regăseam în lumea artistică", avea el să explice peste ani la o emisiune televizată, unde va fi invitat să vorbească despre noul concept pe care îl adusese în România, Teatrul de Magie. Dar când Cristina păşise la cursul lui, Teaşcă nu mai voia să joace teatru, deşi absolvise UNATC-ul, secţia Actorie, la clasa profesorului Mircea Albulescu, şi nici în trupa lui Dan Puric, cu care colabora încă de la începutul facultăţii.

Cristina îşi realizează singură costumaţia de spectacol

Aşa că se apucase de predat un fel de curs, pe care nici el nu ştia cum să-l prezinte, o struţo-cămilă din pantomimă, joc de improvizaţie şi sugestii de interpretare scenică. „Era ceva amatoricesc ce făceam atunci", spune Teaşcă, „şi, sincer, nu eram nici foarte interesat, gândul îmi stătea să plec din ţară, să încerc altceva, nici eu nu ştiam prea bine ce".

Totuşi, în cele câteva ­cursuri s-a sădit ceva în sufletul celor 12 adolescenţi care ­s-au prezentat, s-a trezit aşa, o plăcută uimire în faţa trucurilor cu sfori sau a eşarfelor colorate care apăreau de pe după ureche sau din joben. „Nu înţelegeam cum face asta!", spune Cristina acum, la 21 de ani - ea a fost singura fată dintre cele şase sosite iniţial, care a venit conştiincios la toate orele lui Teaşcă.

Întrebată ce a făcut-o să se gândească totuşi în continuare la episodul acesta şi după ce Teaşcă a lăsat baltă cursul şi a plecat în Coreea de Sud cu un contract, revenind abia peste doi ani, a răspuns: „Mi-a plăcut el ca profesor, ne-a vorbit foarte frumos despre actorie şi magie. Eu am avut şi un bunic care a dat la Teatru, şi când eram mică făceam mici scenete prin sufragerie, aşa că asta m-a prins".

Un nou concept: Teatrul de Magie

Peste doi ani, în 2009, Teaşcă a revenit în ţară. Falit, dar cu câteva trucuri plus accesoriile aferente, din care spera ­să-şi croiască un nou drum. La Seul lucrase la Disneyland, făcea pantomimă, jonglerii, bătea step. Acolo a aflat despre comunitatea magicienilor, a aluat aminte la ce făceau ei pe stradă şi pe scenă şi... „parcă am luat foc!", explică Teaşcă momentul când a început să-şi dorească să fie magician. „Nu-mi dădeam seama că se crea trecerea de la pantomimă cu personaje la o variantă teatrală de iluzionism. Şi aşa s-au născut primele ­show-leţe de street magic, street performance, pe care ­le-am adus ulterior în ţară", povesteşte Teaşcă.

A luat imediat legătura cu Cristina, să-i spună despre noul concept şi s-o coopteze în proiect. Era 2007, fata era în clasa a XII-a, se pregătea să dea Admitere la Teatru, iar Teaşcă i-a zis: „Hai la mine, te bag ca asistentă în spectacole de magie şi te rodezi până la examen!" Fata a acceptat şi au început repetiţiile pentru învăţarea trucurilor. Într-un an de zile aveau deja spectacole, la Teatrul de Comedie, la Teatrul foarte Mic, la Palatul Copiilor. „Promovam ceva nou pentru România - iluzionismul pe o scenă de teatru", explică Teaşcă şi insistă că ceea ce fac el şi trupa lui, constituită între timp, nu se poate chema „numere de magie" - „pentru că e prea... mic, numere erau doar la circ" - ci „momente de magie".

Cristina şi mentorul ei, actorul şi magicianul Andrei Teaşcă

A venit succesul

Când a început să se afle de spectacolele Teatrului de Magie, Teaşcă era chemat peste tot: în ziare, la emisiuni televizate, invitat să facă spectacol dimineaţa, la Răzvan şi Dani de la Antena 1, noaptea, la show-urile TV târzii, a performat în faţa lui Dan Negru, a Mihaelei Rădulescu şi aşa mai departe. Intrase în spaţiul public, pe care îl ocupa dezinvolt din ecranul televizorului, vorbind fără întrerupere vreo 10 minute, de la momentul în care prezentatorul îl chema în scenă. Prezenta gesticulând larg trupa, anunţa spectacole viitoare, dădea definiţii ale magiei - „Pentru că iluzionismul înseamnă teatru şi pentru că magia înseamnă mai mult, nu un simplu truc, aş vrea să vă demonstrez că alchimia sufletului poate să schimbe, poate să transforme. Fiţi foarte foarte atenţi... Muzica, vă rog!".

Începeau să aibă aşadar succes şi, când Cristina a învăţat trucurile, Teaşcă a avut o idee strălucită: a gândit un spectacol doar pentru ea, prezentând-o drept „Prima femeie magician din România". Cristina era aproape pregătită pentru ce presupunea un astfel de show: manipula cu îndemânare pachetul de cărţi, realiza apariţii şi dispariţii spectaculoase de buchete imense de flori colorate, scotea iepuri din joben, se lăsa tăiată şi străpunsă cu umbrele, spre amuţirea publicului, şi aşa mai departe. Dincolo de asta, se transformase într-o frumoasă blondă, cu picioare lungi, un alt ingredient foarte important al unui show de succes.  Când a dat anul următor la Teatru, i-a dat gata pe cei din juriu la proba de talent, cu un spectacol de magie în care apărea ca iluzionist principal. A intrat a 14-a pe listă.

"Iluzionismul înseamnă teatru şi pentru că magia nu înseamnă un simplu truc, aş vrea să vă demonstrez că alchimia sufletului poate să schimbe, poate să transforme.''
Andrei Teaşcă director Teatrul de Magie

„Plângea în fiecare zi la repetiţii"

„Poftiţi în buncărul nostru!", spune Andrei Teaşcă, ­înaintând pe un culoar îngust şi întunecat, îngrădit în dreapta şi-n stânga de decoruri imense de spectacol, pe care cineva le-a abandonat aici. În casa aceasta veche, după multe încăperi cu iz de lemn dulce, aproape mucegăit, se găseşte antecamera spectacolelor Teatrului de Magie, adică o cămăruţă unde trupa lui Teaşcă vine să înveţe trucurile de magie. Pe jos  e recuzita: florile multicolore care apar şi dispar în spectacole, sfori albe, confetti, un buchet de trandafiri galbeni din plastic, o eşarfă vişinie vălurită, o baghetă... „E înghesuit la noi", spune magicianul, „dar ce să facem dacă nu avem sediu. Şi de aici suntem nevoiţi să plecăm în curând".

Cristina a intrat aici ca la ea în sufragerie: merge să hrănească animăluţele, personaje în anumite momente ale spectacolului. Papagalul Yago primeşte seminţe, iepurele alb, Bocănilă, nişte foi de salată. Pe pereţii albi ai camerei sunt scrise cu litere mari exerciţii de dicţie cu cosaşul care coseşte şi capra şi altele asemenea, dar şi afişe cu însemnări ciudate. Sunt numele celor din trupă şi, în dreptul lor, săgeţele: unele ridicate în sus, altele orientate în jos.

Teaşcă descifrează misterul: „Aici e sala noastră de repetiţii, aici vin ideile de spectacol, aici ne pregătim noi. I-am pus odată într-o situaţie: ce-ar face dacă acum ar fi în faţa unui director de cabaret, cum l-ar impresiona ca să demonstreze că e magician!" Cristina are vreo patru săgeţi în jos, şi doar una, rătăcită, ridicată în sus, între ele. „A fost greu la proba aia", se întoarce Cristina de la cuşca iepuraşului, „şi el e şi foarte dur", spune cu un zâmbet şters. „Păi, până de curând plângea în fiecare zi la repetiţii! Dar acum nu mai e cazul", completează Teaşcă.

Primul spectacol de iluzionism pe o scenă de teatru a fost realizat în România de trupa Teatrului de Magie, la Notarra, în 2008

„Şi costumele ni le coasem noi"

După ce hrănesc animăluţele, Cristina Strecopitov şi Andrei Teaşcă trebuie să ajungă să ridice de la printat un afiş şi suportul acestuia. Îl vor aşeza în faţa Universităţii Populare Dalles, acolo unde pe 16 octombrie va avea loc premiera oficială a spectacolului Cristinei, „One woman magic show". Afişul este creat chiar de ea, în programul de grafică Corel, şi ilustrează o domnişoară în costum de cabaret care pare să iasă dintr-un joben, învăluită în fum, care începe parcă se se dezintegreze. „Afişul nu e foarte important acum", spune Teaşcă, „important e să scrie pe suport Teatrul de Magie. Dar ideea este că noi singuri trebuie să lucrăm la toate detaliile astea. Până şi costumele ni le coasem noi".

Ajunşi la Dalles, fiecare e cu treaba lui: Cristina lipeşte cu grijă afişul pe suport, Teaşcă vorbeşte la telefon cu nu ştiu cine care întreabă de biletele de spectacol, în timp ce măsoară prin paşi de câte un metru suprafaţa sălii unde va fi show-ul, transformând-o, într-un calcul mintal, în număr de locuri. Cristina este în formă, chiar dacă are ceva emoţii pentru ziua cea mare, ca şi familia ei. La început, au privit cu suspiciune pasiunea asta ciudată a fetei lor, dar, pe măsură ce au văzut că apare la televizor, că este apreciată pentru talentul ei, au început s-o sprijine. Cristina a mers pe drumul ăsta ca teleghidată, ştia că asta vrea să facă şi basta.

Când, în prima lună după ce intrase la Teatru, a mers să spună direcţiunii că pregăteşte un spectacol de magie, a avut o mare problemă. Regulile pentru studenţi prevedeau că nu au voie să performeze într-un spectacol organizat de altcineva decât de Teatru, fără acordul instituţiei. I s-a pus în vedere să facă o alegere: Facultatea de Teatru sau spectacolul ei de magie. Şi Cristina a ales. „Nici nu mă gândeam să nu intru în spectacol. Mă pregătisem atât. M-am gândit că în fiecare an, la Facultatea de Teatru, ies atâţia studenţi, dar eu, prin spectacolul de magie, sunt unică. Sunt singura femeie magician din ţară. Aşa că, fără să mă influenţeze nimeni, am ales."

„N-aş rezista ca femeie, în lumea în care trăim"

„Eu i-am respectat decizia şi am sprijinit-o mai departe", spune Teaşcă, care precizează că a îndrumat-o pe Cristina către o facultate de Litere, la o facultate particulară, la fără frecvenţă, pentru că „prin magie ea transmite un mesaj, este o eleganţă a gesturilor, care vine şi din gradul de cultură. Altfel, degeaba faci trucurile perfect". Dar nu sunt doar trucuri, pentru că spectacolele au şi un fir narativ, un scenariu, gândit de Teaşcă. De exemplu, spectacolul Cristinei are la bază conceptul lui Teaşcă privitor la „sacrul feminin": „Este un personaj, o femeie, o fată de provincie, care trece prin mai multe stări, de la începutul până la sfârşitul spectacolului.

Ea ştie că este nevoită să facă un compromis ca să reuşească în viaţă, ca femeie, într-o lume a bărbaţilor. Deci trece prin angoasa asta, apoi intră într-o depresie, pentru că-şi dă seama că trebuie să vină la oraş să pună mâna pe unul cu bani, asta e! Ideea asta pleacă de la un concept al meu: bărbaţii le divinizează pe femei la început, le ridică pe un piedestal, pentru ca mai apoi, să le coboare. Eu nu ştiu dacă aş rezista ca femeie, când mă uit la lumea în care trăim!" Spectacolul începe cu Cristina care ia o carte de joc dintr-un pachet, se uită la ea, apoi la public şi spune, cu ochii întunecaţi: „Valetul de inimă neagră. În semnificaţia cărţilor de joc reprezintă un bărbat tânăr care te iubeşte. (pauză de efect, bagă cartea înapoi în pachet). Prostii... Muzica, vă rog!"

"Am renunţat la Teatru. M-am gândit că în fiecare an ies atâţia studenţi, dar eu, prin spectacolul de magie, sunt unică.''
Cristina Strecopitov magician