Povestea incredibilă a unei tinereţi furate

Povestea incredibilă a unei tinereţi furate

Jean Jacques Eskenasy locuieşte astăzi în Israel, alături de soţia sa, Rita

Jean Eskenasy, medic neurolog, a plătit scump factura himerelor ideologice ale secolului XX. „Weekend Adevărul“ vă prezintă povestea incredibilă din spatele uneia dintre cele mai mari afaceri ale României comuniste: comerţul cu evrei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jean Eskenasy (82 de ani) a rămas în picioare în faţa viforului turbat al unui secol nebun. A fost, pe rând, prigonit de legionari, batjocorit şi vândut de comunişti, într-un negoţ dosnic şi pervers, şi apoi repudiat cu cinism tocmai de cei care ar fi trebuit să-l reabiliteze - de justiţia liberă a unei Românii democrate. Acesta este rezumatul unei tinereţi furate, rezumatul unei farse, nu a destinului, ci a unor oameni. Astfel de drame se retrag, de obicei, în volume stufoase, iar apoi se destramă, uşor, în uitarea activă a generaţiilor ce vin. Nu încetează însă niciodată să emită, prelung, apeluri surde pentru dreptate.

Încercaţi să găsiţi sensul acestei expresii atât de tocită de demagogia politicianistă - „reconcilierea cu trecutul" - atunci când trecutul este, pur şi simplu, şters cu radiera! Lui Jean Eskenasy, isteria extremei drepte i-a stăpânit tinereţea, iar mâna de fier a comuniştilor l-a vândut, la propriu, pentru dolari. Acum, îşi revendică trecutul, îl vrea, fireşte, înapoi, însă trecutul său s-a transformat într-o poveste contrafăcută după model comunist.

Evreii - produs de export

Jean Eskenasy (în prezent, prof. dr. în neurologie şi membru al Academiei Române) este doar unul dintre cei 280.000 de evrei care, pentru a fi liberi (un deziderat ce pare, acum, natural), au fost nevoiţi să-şi abandoneze definitiv traiul pe care îl ştiau şi să construiască, din nimic, o nouă viaţă. „Afacerea Peregrinii" a anilor '70, cum a fost numit acest negoţ cu evrei dintre România şi Israel, s-a numărat printre cele mai profitabile „exporturi" comuniste.

Încă din anul 1950, autorităţile române şi-au dat seama că, pentru a putea evada din lagărul socialist, evreii sunt dispuşi să sufere şi să plătească, iar Israelul acceptă numaidecât să-şi răscumpere oamenii. Cazul profesorului Jean Eskenasy este emblematic pentru întreaga orânduire a acestei înţelegeri cinice.

„Vindeam izmene, ciorapi, cuie, orice!"

La început a fost zâmbetul propagandistic al maşinăriei de partid. Himera a dispărut apoi, când dictatura urca la apogeu, iar comuniştii deveneau nemuritori. Era Bucureştiul anului 1959, Jean Eskenasy avea 29 de ani şi entuziasmul unui medic aflat la începutul drumului. În timp ce România se închista din ce în ce mai mult sub presiunea comunistă, un simplu medic avea curajul să ceară dreptul de a emigra în Israel. Răspunsul autorităţilor a venit numaidecât - cererea necuviincioasă a fost sancţionată, simplu, cu demiterea sa.

Click pe poză pentru a mări

Comuniştii au renunţat după trei ani la casa conspirativă „Opera“ din cauza „cheltuielilor de întreţinere“

Până am reuşit să găsesc un alt loc de lucru, vreo opt-nouă luni, am stat pe tuşă, nu făceam nimic. Intram dimineaţa în podul casei, adunam lucruri vechi - bocanci, izmene, ciorapi, ciocane, cuie, orice! -, mă duceam la talcioc şi încercam să le vând. Mai veneau prin târg foşti pacienţi şi, când îi vedeam, mă ridicam şi mă uitam la boarfele mele ca şi când şi eu aş fi fost cumpărător", povesteşte profesorul.

Gonoreea - paşaportul pentru emigrare

Atunci când familia este departe, dar te aşteaptă, deznădejdea este un cuvânt prea mic pentru a opri lupta. Jean Eskenasy a depus, în total, 14 cereri de plecare. Inutil să spunem că toate au fost refuzate.„La sfârşitul lunii mai, în 1972 - deci la 13 ani de la prima cerere! - nu mai aşteptam decât un miracol când un medic dermatolog de la Spitalul Colentina, Laurian, îmi telefonează şi-mi spune următoarea poveste: un locotenent de Securitate, pe nume Pascu, se îmbolnăvise de gonoree în urma unei vizite la o prostituată şi era terifiat de ideea că vestea va ajunge la urechile soţiei sale. Propunea unui doctor evreu în schimbul unui tratament cu penicilină şi al tăcerii, înscrierea pentru un paşaport de ieşire din ţară. Acesta este preludiul fericit al unei farse cât o nedreptate istorică.

„Eşti un dosar foarte greu, dar o să vedem noi"

Continuarea urmăreşte întocmai modelul clasic comunist de falsificare a realităţii şi a vieţii oamenilor. Profesorul era, acum, înscris în „Afacerea Peregrinii". Responsabil cu acţiunea de extorcare era colonelul de Securitate Silviu Şerbănoiu, „un bărbat impunător, prezentabil, frumos, îmbrăcat în haină de piele şi îngrijit mereu", după descrierea medicului.

„A venit, într-o dimineaţă, inopinat, însoţit de alţi doi securişti, m-a informat că este la curent cu detaliile dosarului meu şi a adăugat că şansele mele de a părăsi România sunt foarte slabe, pentru că eram şef de departament la un spital universitar. «Dumneata eşti un dosar foarte greu, dar o să vedem noi», obişnuia să-mi spună, ca un fel de motto", îşi aminteşte profesorul.

„Cumpărat" şi de Golda Meir

Absurdul acestei poveşti demne de romanele lui Franz Kafka începe cu o înjugare a unui om la condiţia de simplu spectator al vieţii sale. Jean Eskenasy nu putea decât să aştepte dispoziţiile Securităţii şi să se supună. Nu ştia el, dar, din Israel, părinţii lui nu mai puteau aştepta. Îşi luaseră inima în dinţi şi îi scriseseră o scrisoare emoţionantă chiar prim-ministrului din acea perioadă, Golda Meir. „Sunt 11 ani de când suntem separaţi de fiul nostru unic. Suntem singuri. Suntem descurajaţi, pe punctul de a ne pierde orice speranţă de a-l vedea vreodată în Israel", scriau, cu patimă, în depeşa îndurerată.

La prima vizită în România, la 15 mai 1972, premierul israelian îi cere lui Nicolae Ceauşescu deschiderea graniţelor pentru Jean Eskenasy şi alte persoane. Dictatorul român acceptă, dar, pentru ca acţiunea de extorcare începută de Securitate să continue, păstrează acordul secret. Jean Eskenasy avea să afle prea târziu că fusese ajutat tocmai de premierul Israelului. Realitatea sa era alta: colonelul Silviu Şerbănoiu îi inventaria, distant, agoniseala de-o viaţă şi o revendica fără drept de apel.

„În septembrie am fost chemat la Notarul Capitalei. Am intrat alături de colonel în biroul său, moment în care funcţionarul a luat poziţie de drepţi, l-a salutat milităreşte şi cu o deferenţă excesivă şi i-a oferit scaunul său", îşi aminteşte profesorul. Şerbănoiu s-a aşezat cu picioarele pe birou şi a impus acest târg: apartamentul medicului nu mai are valoare din Israel, aşa că trebuie să renunţe la el în favoarea lui. Negocierea la care au asistat Şerbănoiu, Notarul Capitalei şi adjunctul său a început şi s-a terminat cu o frază care poruncea: „140.000 de lei e valoarea casei tale, semnează că ai primit banii, altfel nu pleci".

"Silviu Şerbănoiu spunea că şansele mele de a părăsi România sunt foarte slabe, pentru că eram şef de departament la un spital universitar. «Dumneata eşti un dosar foarte greu, dar o să vedem noi», obişnuia să-mi spună, ca un fel de motto.''
Jean Eskenasy

Misteriosul domn „Silviu Şerbănoiu"

Pentru a putea justifica, în documente, banii folosiţi la cumpărarea casei de aşa-zisul cumpărător, colonelului Silviu Şerbănoiu i se eliberează o adeverinţă de salariu contrafăcută, potrivit căreia venitul lui lunar, între anii 1962 şi 1972, era de 4.700 de lei. Chiar şi un colonel de Securitate, cu autoritatea sa, trebuia să se protejeze de o potenţială acuzaţie de avere ilicită. Puterea pe care o avea îi permitea însă să aranjeze scenariul de cumpărare exact aşa cum voia. În plus, toată afacerea era coordonată de „braţul armat" al Partidului. Dacă scenariul fardat al acestei „tranzacţii" nu iese prea mult din tiparele unui furt, dedesubturile acţiunii sfidează orice urmă de logică elementară. Raţiunea comuniştilor depăşeşte însă mereu aşteptările imaginaţiei. Iată ridicolul: nimic din ce aţi citit până acum nu este adevărat!

1932. Jean Eskenasy, la 3 ani, în braţele părinţilor, Rosa şi Marcel Eskenasy  Fotofragii: arhivă personală



Afaceri între colonei de Securitate

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Poliţie, numele de „Silviu Şerbănoiu", cu datele înscrise în respectivul contract, nu există şi nu a existat vreodată. „Silviu Şerbănoiu" este un nume conspirativ care, pentru că este inventat de Securitate, are puterea de a falsifica, la propriu, viaţa oamenilor. Apoi, proprietatea „cumpărată" de acest personaj fictiv a devenit nu o locuinţă personală a unui spoliator erudit, ci o casă conspirativă (foto facsimil) folosită de Securitate. După trei ani de activitate, locul s-a dovedit a fi prea costisitor şi a fost donat statului. Încercaţi să găsiţi logica în acest rezumat: după ce strânge bani, timp de 10 ani, pentru a cumpăra o locuinţă, „Silviu Şerbănoiu" face un gest patriotic şi o donează statului.

Această nouă tranzacţie se derulează în luna iulie a anului 1975, când un alt colonel de Securitate, Petre Dodu, închiriază locuinţa pe timp de cinci ani, cu contract. Din postura de mandatar a lui Şerbănoiu, Dodu îi închiriază casa colonelului de Securitate Nicolae Irinoiu, care reuşeşete, în 1995, să cumpere locuinţa de bona fide (de bună credinţă), în schimbul unei sume derizorii.

Cine este Nicolae Irinoiu?

Fostul colonel Nicolae Irinoiu (în prezent, general) lucra, în acea vreme, în cadrul departamentului de spionaj extern al Securităţii. Mai precis, începând din anul 1975, sarcina lui era să-i elimine pe securiştii deviaţionişti în Statele Unite al Americii. În democraţie, Irinoiu a fost trecut pe line moartă, dar i s-a oferit un fotoliu cald în Turcia, în calitate de consul al României.

A fost, apoi, consilier în cadrul Ministerului Muncii unde, în anul 2002, a fost acuzat că ar fi obţinut contracte de muncă în străinătate, contra unor sume generoase, pentru mai mulţi muncitori. Chestionat în legătură cu ambele acuzaţii de fraudă, Irinoiu neagă vehement că ar fi cunoscut vreodată pe cineva care a facilitat vreo afacere ilicită.Fostul general de Securitate locuieşte însă, de 30 de ani, în locuinţa jefuită lui Eskenasy, la adăpostul justiţiei libere a unei Românii „reconciliate cu trecutul".

De la „liftă păgână" la medicul lui Gheorghiu-Dej

1947. La majorat, când doar visa să devină un medic celebru

„O viaţă ca-n filme" este un clişeu prea detaşat - chiar dacă adevărat - pentru a descrie, în întregime, hazardul care l-a însoţit pe Jean Eskenasy în odiseea brută a secolului XX. „M-am născut în ziua dracului, în luna scorpiei şi nu ştiu dacă să vă spun şi anul, pentru că o să vă speriaţi şi-o să plecaţi", ne transpune profesorul, jovial, într-o altă lume. Este vorba de 13 noiembrie 1929, în vremea în care ideile antisemite erau încă la pubertate. Primii ani de copilărie şi i-a petrecut pe acordurile de jazz din Parisul interbelic, unde viaţa era roz, iar Édith Piaf ar fi putut să confirme oricând, cântând în stradă.

De pe malul senei pe cel al jiului

În 1938, când Jean Eskenasy avea doar 9 ani, Adolf Hitler vorbea, pentru prima dată în public, despre „dreptate, binefacere, progres şi pacea întregii omeniri", iar lumea aplauda frenetic. Părinţii săi au înţeles însă dedesubturile acestui discurs istoric şi s-au mutat, de pe malul Senei, pe cel al Jiului, în oraşul Craiova. Poate că e doar o întâmplare, dar chiar în acea vreme „Mon Légionnaire", „chansonul" vrăbiuţei din Paris, ajungea şlagăr.

„În septembrie, în 1941, a devenit totul clar: pedagogul de la Colegiul Naţional «Carol I» unde învăţam a venit în sala de clasă şi a spus: «Între noi se află o liftă păgână. E un ovrei aici pe numele Jean Eskenasy»", povesteşte profesorul. A doua zi, nimeni nu mai avea voie să interacţioneze cu el, iar peste puţin timp a fost, definitiv, exmatriculat. „Până în 1944, am învăţat la Sinagogă, pe ascuns".

„Doctoru' minune mi-a redat auzul"

Instalarea comunismului a pus pauză „problemei evreieşti", iar Jean Eskenasy a reuşit să-şi finalizeze studiile şi devină medic. În 1960, după ce rămăsese pe drumuri şi-şi dăduse izmenele la talcioc pe mâncare, medicul obţine un post la o policlinică din Predeal, chiar lângă vilele membrilor Comitetului Central al Partidului Comunist. „După experienţa umilinţei negoţului cu ciorapi, m-am văzut din nou medic şi m-am pus pe treabă. Făceam consultaţii cum scria la carte!". Erau internaţi şi examinaţi ospătarii, bucătarii şi, în mare, oamenii din serviciul marilor nomenclaturişti.

„Într-o zi, a venit o femeie cu căruţa de la Comarnic. Suferise de otită, era surdă de o ureche şi asurzise, de doi ani, definitiv. Când am examinat-o şi m-am uitat în urechea dreaptă, am văzut că avea o muscă de cal, din aia de coada calului, verde, în cerumen, în jurul căreia se formase un dop. I-am făcut o spălătură, a ieşit dopul şi a început să audă. Uluită că poate auzi, a ieşit din biroul meu alergând ca o nebună şi a început să strige: «Doctoru' minune, doctoru' minune mi-a redat auzul»", îşi aminteşte profesorul.

Medicul „Eschimosu"

Reclama este, şi în medicină, sufletul comerţului, aşa că, treptat, la cabinetul medicului venea din ce în ce mai multă lume. Unul dintre pacienţi a fost bucătarul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fostul bucătar de pilaf de orez al Regelui Mihai I. Acesta i-a pus o vorbă bună chiar în cabinetul liderului comunist.

„Într-o altă zi, m-am pomenit cu un Mercedes negru, din care s-au dat jos doi oameni îmbrăcaţi în piele. Au venit la spital întrebând disperaţi de doctorul «Eschimosu». M-au luat de la spital şi m-au dus până la Timişul de Jos, unde era leşinată Lica, fiica preferată a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Eu mi-am făcut meseria şi am trezit-o. Dej, când a văzut că am trezit-o, a luat-o în braţe şi a început să plângă. «Fetiţa mea, fetiţa mea», se tânguia. Eu mă făcusem mic, lângă un perete, transpirat tot. Mă gândeam că mă chestiona de ce am actele depuse să emigrez şi direct la Securitate o să ajung. În schimb, a pus-o pe Lica jos şi a ordonat: «Să aduceţi o gustare la domnu'!» A adus cineva nişte roşii cu brânză.

Eu eram mort de frică, eram blocat, nu mă mai mişcam. Îmi dădea roşii în gură şi eu mestecam. Mă gândeam că s-a terminat cu mine", îşi aminteşte Jean Eskenasy. Gloria nu a durat însă mult, iar schimburile de cadre ale comuniştilor şi, mai târziu, moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej l-au scos pe medic din graţiile nomenclaturii. Jean Eskenasy s-a întors în Bucureşti, continuând, inutil, să depună cereri de emigrare.

"În septembrie, în 1941, a devenit totul clar: pedagogul de la Colegiul Naţional «Carol I» unde învăţam a venit în sala de clasă şi a spus: «Între noi se află o liftă păgână. E un ovrei aici pe numele Jean Eskenasy».''

"Eu eram mort de frică, eram blocat, nu mă mai mişcam. Îmi dădea roşii în gură şi eu mestecam. Mă gândeam că s-a terminat cu mine.''

Cât costă un evreu?

La nivel „oficial", costurile statului israelian pentru „emigrarea" familiei Eskenasy din România se ridicau la 16.000 de dolari - 8.000 pentru medic, 5.000 pentru soţia sa şi 3.000 pentru fiul lor. Profesorului i-au mai fost ceruţi însă, de acelaşi Şerbănoiu, încă 10.000 de dolari cash, reprezentând „taxe pentru eliberarea paşaportului". Dacă prima sumă de bani era plătită de Israel, celelalte zece miare erau responsabilitatea directă a profesorului. „Nu aş fi putut niciodată să strâng atâţia bani, însă familia şi prietenii din Israel i-au împrumutat pe părinţi cât au putut. Mama şi sora sa, Mica Brief din Haifa, au zburat de urgenţă la Bucureşti pentru a-mi aduce suma necesară.

Au zburat, de ce să nu spun, cu banii în chiloţi, pentru că nu se putea transporta atunci o sumă atât de mare", explică Jean Eskenasy. Adăugaţi, la acest subtotal, preţul bunurilor fizice, care nu puteau fi duse cu avionul şi la care medicul era obligat să renunţe! Înmulţiţi, acum, această sumă cu 280.000 de evrei vânduţi, la propriu, prin intermediul „Afacerii Peregrini"! Iată una din cele mai profitabile afaceri ale României comuniste!

citeste totul despre: