Perfecţionismul – calitate sau defect?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorinţa de a face totul ca la carte, trăsătură considerată de obicei pozitivă, se poate transforma foarte uşor într-un inamic. Atât în viaţă, cât şi în carieră. Nemulţumiţi tot timpul, perfecţioniştii sunt mereu în competiţie cu ei înşişi. Şi, de obicei, nu câştigă, pentru că standardele autoimpuse sunt mult prea mari.

Andrei P. (28 de ani) nu pleacă niciodată de la serviciu fără să verifice de două-trei ori dacă şi-a făcut treaba la perfecţie. Preferă să se uite de zece ori pe rapoartele de care răspunde, decât să plece acasă fără să-şi ia „această măsură de siguranţă".

Mai citiţi şi:

VIDEO În viitor, roboţii vor opera fără asistenţă umană

Altfel, toată seara nu se gândeşte decât la ele - „dacă nu au ieşit cum trebuie, dacă le puteam face şi mai bine, nu vreau să revină cineva asupra celor făcute de mine. Totul trebuie să fie perfect când le predau".

Recunoaşte că mereu îşi stabileşte targeturi imposibil de realizat, dar spune că asta îl face să se autodepăşească. Pentru el este o provocare să le facă pe toate şi bine. La angajare, a trecut în CV, printre alte calităţi, şi perfecţionismul, pentru că, spune el, „îi place ca tot ce face să fie la cele mai înalte standarde".

Favorizat de unele trăsături

„Perfecţionismul" este o denumire-umbrelă care poate cuprinde o varietate de comportamente şi moduri de gândire, spune Dorin Victor Vasile, psiholog la psihoterapie.net. „Am putea vorbi de perfecţionistul nevrotic, de perfecţionistul narcisic sau de perfecţionistul puritan, cu principii. Fiecare este perfecţionist din motive diferite, însă toţi resping realitatea ca fiind imperfectă", explică psihologul.

Acesta spune că perfecţionismul nu se moşteneşte, dar anumite trăsături înnăscute îl pot favoriza. „De exemplu, o personalitate obsesională - trăsătură moştenită - devine cu uşurinţă perfecţionistă", adaugă el. Părinţii, profesorii şi prietenii influenţează modul în care persoana se raportează la propriile dorinţe.

„Ei pot ajuta copilul să «negocieze» mai bine cu realitatea (acceptând succesele parţiale) sau pot să-l împingă pe o traiectorie de coliziune (prin crearea de aşteptări maximizate, nerealiste). Părinţii şi profesorii pot învăţa un copil să se focuseze asupra lui sau să se compare cu alţii, cea mai sigură reţetă pentru nefericire", explică psihologul.

Devine uşor un defect

Cercetătorii Gordon Flett şi Paul Hewitt au împărţit perfecţionismul în trei categorii: orientat spre sine (persoane care îşi stabilesc standarde proprii aproape imposibile), orientat spre prescripţiile sociale (îşi doresc aprobarea şi aprecierea socială) şi orientat către ceilalţi (caută perfecţiune la cei din jurul lor).

De-a lungul timpului, cei doi cercetători şi echipele lor au studiat relaţiile dintre perfecţionism şi alte trăsături. Potrivit lor, copiii
care-şi doresc să aibă note foarte mari la toate materiile studiate la şcoală nu sunt mai buni la învăţătură decât ceilalţi colegi ai lor.

„Oamenii au asociat mereu perfecţionismul cu talentul şi înzestrarea, dar noi am demonstrat că perfecţioniştii au de cele mai multe ori probleme emoţionale precum anxietate şi depresie" a declarat
Gordon Flett, pentru publicaţia canadiană „Metro".

În fiecare grup analizat (copii împărţiţi în funcţie de şcoala urmată: normală, pentru copii supradotaţi şi pentru copii talentaţi în domeniul artistic), cei care tindeau spre perfecţiune, în special cei care erau presaţi de alţii pentru a fi perfecţi, au prezentat un nivel ridicat de anxietate şi de tristeţe.

Psihologul Dorin Victor Vasile spune că perfecţionismul este o însuşire care se poate transforma foarte uşor în defect, pentru că unui perfecţionist îi este foarte greu să accepte succesele parţiale. „Perfecţionistul se află într-o «ceartă» permanentă cu realitatea (care e departe de a fi perfectă), «ceartă» care oboseşte, care ucide eficienţa şi creativitatea", explică acesta.

Cele trei tipuri de perfecţionişti

-orientat spre sine - are o puternică motivaţie internă de a fi perfect şi de a-şi stabili nişte standarde nerealiste pentru sine;

-orientat spre prescripţiile sociale - reflectă nevoia de câştiga şi de a menţine aprobarea celorlalţi, dublată de convingerea că ceilalţi aşteaptă perfecţiunea;

-orientat spre ceilalţi - are pretenţia ca oamenii din jur (familie, prieteni, subordonaţi) să fie perfecţi.

Dezamăgirile duc la depresie

Atunci când standardele autoimpuse sunt prea ridicate, iar realizarea lor este imposibilă, perfecţionistul cade în depresie. „Inevitabil, toţi perfecţioniştii devin dezamăgiţi cronic. Există un contrast permanent între «lumea ideală» pe care şi-o doreşte perfecţionistul şi «lumea reală», în care trăim cu toţii. Iar dezamăgirile sunt o poartă sigură către depresie", spune psihologul de la psihoterapie.net.

Stabilirea unor ţinte greu de atins scade speranţa de viaţă, spun şi cercetătorii străini. Studii realizate de cercetători din Canada arată că perfecţioniştii sunt mai expuşi problemelor de sănătate, ceea ce le reduce speranţa de a avea o viaţă lungă.

Stres şi anxietate

Echipa condusă de profesorul Prem Fry de la Universitatea Trinity Western din Canada a studiat legătura dintre perfecţionism şi speranţa de viaţă urmărind 450 de persoane cu vârste de peste 65 de ani, timp de 6 ani şi jumătate. S-a dovedit că persoanele cu ţeluri exagerate au un risc de deces cu 51% mai mare decât celelalte. Cercetătorii cred că de vină este nivelul crescut de stres şi de anxietate, o caracteristică a perfecţioniştilor.

Ce să faceţi

Câteva sugestii propuse de psihologul Dorin Victor Vasile:

1 Încercaţi să vă selectaţi „competiţiile". Nu toate situaţiile trebuie considerate o competiţie şi nu toate trebuie câştigate. Viaţa nu trebuie să devină mai dificilă decât este deja.

2 Ţineţi sub control aşteptările nerealiste. Acestea sunt o sursă permanentă de frustrări.

3 Nu vă fie teamă să vă arătaţi momentele de slăbiciune. O persoană cu slăbiciuni nu (mai) trebuie să fie „perfectă".

4 Focusaţi-vă pe nuanţele realităţii. Lumea nu este în alb şi negru. Între insucces absolut şi succes total există o infinitate de nuanţe de succese parţiale.

Cât ne ajută în carieră

image

Unii consideră că o ţinută perfectă este prima cale spre succes Foto: Thinkstock



Perfecţionistul de la birou este uşor de recunoscut: analizează lucrurile în cele mai mici detalii, este meticulos şi revine de mai multe ori asupra proiectelor pentru a se asigura că nu există greşeli.

„Grija de a face lucrurile cât mai bine este absolut normală. Probleme apar însă când perfecţionismul devine patologic. Pentru că are tendinţa de a analiza lucrurile minuţios, va depăşi de multe ori termenele de livrare şi va aştepta în permanenţă confirmare pentru lucrările livrate. Neputinţa de a face lucrul perfect poate conduce şi la probleme în asumarea responsabilităţii", spune Monica Dona, Human Capital Consultant la Lugera&Makler.

De aceeaşi părere este şi Iulia Lazea, Senior Consultant la HART Human Resource Consulting: „Pentru că orice activitate este o prioritate şi pentru că doreşte ca totul să fie executat perfect, tinde să se supraîncarce chiar şi cu activităţi mai puţin importante", spune ea, adăugând că aceşti oameni sunt buni executanţi, dar le e mai greu să promoveze către poziţii manageriale.

Relaţiile cu superiorii şi cu colegii au şi ele de suferit, exigenţele, uneori exagerat de mari, pe care şi le impun transformându-i în persoane irascibile, agitate, cu o dispoziţie fluctuantă, spune Monica Dona de la Lugera&Makler. „De aceea este perceput ca o persoană greu de mulţumit, exigentă, critică şi dificilă, mai ales în momentele de presiune", adaugă Iulia Lazea.

Îl trecem sau nu în CV?

Consultantul HART Human Resource Consulting spune că perfecţionismul poate fi interpretat diferit de persoanele de la resurse umane în funcţie de poziţia recrutată.

„Dacă vorbim de un expert într-un domeniu - calitate, cercetare, marketing etc. - este important ca viitorul angajat să aibă aplecare către detalii, standarde etc.; dacă vorbim de poziţii în vânzări, poziţii manageriale, la un moment dat, perfecţionismul poate fi o frână în realizarea performanţei", spune ea.

Perfecţionismul moderat, cu scopuri stabilite în mod realist, este o calitate, spune Livia Căciuloiu, consultant resurse umane la Lugera&Makler. „Un perfecţionist este focusat pe rezultat, este organizat şi va da tot ce e mai bun - calităţi care îl recomandă pentru un job - însă încrederea scăzută în sine, teama de greşeală şi anxietatea resimţită pe parcursul desfăşurării unui proiect ies mai degrabă în evidenţă în cadrul unui interviu, această întâlnire în sine constituind pentru el o adevărată probă de foc", spune Livia Căciuloiu.

"Este perceput ca o persoană greu de mulţumit, exigentă, critică şi dificilă, mai ales în momentele de presiune."
Iulia Lazea
consultant resurse umane

"Un perfecţionist dezvoltă o stimă de sine scăzută, acceptând de la alţii mai degrabă critica decât complimentul."
Livia Căciuloiu
consultant resurse umane

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite