Obligatia evidentei muncii trece de la stat la angajator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Convorbire cu Marian Sarbu, ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale

La prima evaluare a rezultatelor aplicarii noului Cod al Muncii, dupa doua luni de la intrarea acestuia in vigoare, ministrul Marian Sarbu a afisat un optimism aproape debordant, continuand sa contrazica criticile vehemente ale angajatorilor. In interviul pe care ni l-a acordat, dl. Sarbu a admis insa ca mai multe prevederi ale Codului ar fi putut fi mai echilibrate, daca am fi trait intr-o societate normala. - Domnule ministru, foarte multi patroni continua sa ceara modificarea Codului Muncii, sustinand ca nu au fost consultati inaintea adoptarii. Dumneavoastra ati replicat ca fiecare pagina a Codului a fost semnata de reprezentantii organizatiilor patronale. Pe de alta parte, ati admis ca patronatele cu care ati negociat nu reprezinta interesele majoritatii angajatorilor. Nu credeti ca legea ar fi aratat altfel, daca de cealalta parte a mesei s-ar fi aflat adevaratii parteneri de dialog? - Fireste, e o posibilitate. Patronatele care au semnat Codul au reprezentativitate legala, dar nu si una de facto - numeroase firme cu multi angajati nu sunt afiliate si, ca atare, vocea lor nu s-a facut auzita. Au si angajatorii respectivi partea lor de vina, fiindca ar fi trebuit sa gaseasca o cale de a se implica in dialogul social, dar consider ca se impune si o reevaluare a criteriilor de reprezentativitate. - Una din cele mai mari "dureri" ale angajatorilor este ca s-au desfiintat conventiile civile, respectiv faptul ca, prin transformarea acestora in contracte de munca au crescut enorm costurile salariale. Cum comentati faptul ca, acelasi serviciu, prestat de un salariat, il costa pe patronul beneficiar 20 de milioane de lei, iar daca este prestat de o microintreprindere, jumatate din suma respectiva? - Comparatia cred ca e putin fortata. Sunt facilitati oferite microintreprinderilor si cred ca e vorba numai de anumite servicii care se pot practica in aceste conditii. Exista insa multe servicii care nu sunt compatibile decat cu munca salariala. Nu vad insa ce ar putea impiedica firmele care considera ca este mai avantajoasa colaborarea cu microintreprinderile, sa reduca cheltuielile cu forta de munca. - Ati afirmat ca circa 100.000 de conventii civile au fost transformate in contracte de munca si v-ati declarat satisfacut de aceasta cifra. Pe e alta parte, in evidentele Inspectiei Muncii erau, inainte de intrarea in vigoare a noului Cod, circa 3 milioane de conventii civile... - Daca as fi fost un ministru dur, ar fi trebuit sa reactionez cu niste destituiri la Inspectia Muncii cand au avansat aceasta cifra, fiindca este nerealista si nerelevanta. De fapt, in evidente ramasesera, in luna februarie 2003, cam 1,6 milioane conventii, dar probabil ca o mare parte a acestora nu mai erau in derulare. - Sa zicem ca jumatate erau in derulare. Ce se intampla cu cele care n-au fost transformate in contracte de munca? - Vor ramane conventii civile reglementate de Codul Civil, pentru activitati intamplatoare - asta se va vedea la administratiile financiare. Nu putem spune ca acesti oameni se pierd sau ca intra toti in zona muncii la negru. Inca ceva: la cele 100 de mii de conventii transformate in contracte se vor mai adauga probabil inca o data pe atata, ritmul de incheiere a contractelor fiind acum de circa 6-7000 pe saptamana. Aceasta are o influenta foarte buna pentru Bugetul Asigurarilor Sociale. De unde, pe primul trimestru, deficitul la BAS a fost de 2.500 de miliarde, luna trecuta s-a incasat aproape tot atat cat s-a cheltuit, iar in mai se pare ca nu vom avea deloc deficit. - Erau de neevitat balmajeala si buluceala iscate de necesitatea inregistrarii registrelor de evidenta a salariatilor la Inspectoratele de Munca? - Nu, in mod cert - nu. Le-am spus-o foarte clar celor de la Inspectia Muncii: nu au capacitate organizatorica suficienta. Puteau sa anunte din timp ca se aduna din ce in ce mai multi oameni, sa-mi ceara o prelungire a termenului de inscriere... Se impun niste schimbari la Inspectia Muncii. As fi vrut s-o fac mai demult, dar, din pacate, am fost nevoit sa admit ca nu e usor sa gasesc inlocuitorii celor pasibili de a fi destituiti. Pe de alta parte, ati vazut ca si agentii economici au recunoscut ca au lasat inscrierea pe ultima suta de metri. De asta nici n-am pus termenul limita initial pe 31 decembrie - va dati seama ce-ar fi iesit. Asa, cu prelungirea pe care am acordat-o acum, totul va fi in regula. In plus, lumea nu vede inca, dar lucrurile se vor simplifica enorm de la anul, fiindca dispare toata tevatura cu inregistrarea contractelor si a cartilor de munca. Obligatia evidentei muncii trece de la stat, la angajator.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite