Mihaela Glăvan designer: „Suntem pe o rută ascendentă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Designerul de pantofi şi accesorii a participat, anul acesta, la ambele ediţii ale săptămânii de modă de la Berlin, împreună cu delegaţia românească. Mihaela Glăvan face parte din gaşca designerilor autohtoni care nu se mulţumesc doar să vândă, ci care luptă pentru un loc al lor în moda românească.

„Adevărul": Ce a însemnat experienţa Berlin?

Mihaela Glăvan: Din punct de vedere profesional, a fost una dintre cele mai importante experienţe. Participarea la ambele ediţii din acest an - ianuarie şi iulie - este o confirmare a faptului că brandul Mihaela Glăvan oferă un plus pentru consumatorii săi. Am fost selectaţi chiar de către organizatorii Berlin Fashion Week printre designerii de accesorii, iar satisfacţia este şi mai mare, mai ales că invitaţia la eveniment a venit atât din partea organizatorilor, cât şi a designerilor români. Analizând totul din punct de vedere personal, am fost impresionată de rigurozitatea sistemului în care se lucrează şi de punctualitatea cu care s-a respectat programul oficial. După cele două ediţii, pot spune că germanii îşi lasă o amprentă din ce în ce mai puternică în lumea artistică.

Ai spune că a reprezentat o premieră în cariera ta?

Este o premieră în sensul în care am fost prezentă la ambele ediţii din acest an, iar numele brandului Mihaela Glăvan a fost înscris în programul oficial. La evenimente de acelaşi calibru am mai participat şi în trecut, realizând designul şi producţia pantofilor prezenţi în show-uri de modă de la Montreal Fashion Week, Milan Fashion Week şi Cyprus Fashion Week.

Ai avut parte de primele reacţii de la Berlin, în ceea ce priveşte clientela?

La ediţia din iulie am contractat comenzi din partea clienţilor din Germania. O parte din produsele comandate le-am trimis deja, multe vor fi exportate în septembrie. Brandurile mele (Mihaela Glăvan, Sepala, Sepala Kids şi RSM) sunt cunoscute publicului german prin reprezentantul pe care îl avem acolo.

România a fost reprezentată de către o delegaţie puternică la Berlin. Simţi că este un moment propice pentru moda românească?

Designerii români au început să se concentreze din ce în ce mai mult pe pieţele din străinătate. Unii dintre ei realizează colecţii pentru piaţa din România şi colecţii distincte, pentru cele din afara ţării. Din punctul meu de vedere, atât acest aspect, cât şi faptul că suntem invitaţi la unele dintre cele mai importante evenimente din această industrie sunt semne că suntem pe o rută ascendentă.

Cum ai spune că au evoluat lucrurile până acum pentru brandul tău?

În câteva cuvinte: încet, dar sănătos şi constant.

Care sunt cele mai dese piedici care-ţi stau în cale când vine vorba de această meserie în România?

Principala piedică este lipsa tradiţiei în domeniu. Designerii, stiliştii, toţi cei implicaţi profesional în modă sunt la început, întregul domeniu încă se conturează. Avem mult potenţial, însă trebuie să lucrăm, să ne perfecţionăm şi să ne sprijinim reciproc.

Ce înseamnă pentru tine proiectul TouchedBy?

TouchedBy este un proiect de suflet pe care l-am început în urmă cu aproximativ trei ani şi constă în mini-colecţii de pantofi şi genţi semnate de oameni dragi, fie ei designeri vestimentari, stilişti, oameni de televiziune şi radio sau pur şi simplu persoane cu un simţ artistic dezvoltat. Demersul creativ le aparţine lor în totalitate, iar consultanţa tehnică şi producţia se realizează în atelierul Sepala. Este o provocare de ambele părţi. Cu TouchedBy cunosc oamenii atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Conceptul colecţiei, creativitatea, stilul de lucru, consecvenţa, seriozitatea celui care semnează TouchedBy îşi „pun amprenta" asupra produselor finale. De aceea, fiecare colecţie din cadrul acestui proiect este foarte diferită de celelalte.

Care este proiectul următor la care lucrezi?

Din punct de vedere creativ, este vorba de unul dintre cele mai provocatoare şi solicitante proiecte în care am fost implicată. Deocamdată nu pot spune nimic, fiind confidenţial, însă va fi lansat la sfârşitul anului.

Cum au fost ultimii doi ani de criză pentru afacerea ta?

Solicitanţi. Am avut, totuşi, creştere din punct de vedere al afacerii, chiar dacă nu la nivelul anilor de dinainte de criză.

Ce-ţi doreşti pentru Sepala în viitor?

Cea mai mare dorinţă pe care o am pentru toate brandurile este să continui să surprind în mod plăcut, să le ofer clienţilor modele cu design şi calitate foarte bună.

Una din două

Tocuri sau balerini?
Tocuri.

Piele sau catifea?
Piele.

Pantaloni sau rochie?
Pantaloni.

Chanel sau Prada?
Prada.

Rock sau pop?
Rock.

Thriller sau comedie?
Comedie.

Feminin sau androgin?
Androgin.

Ziar sau iPad?
iPad.

Mare sau munte?
Mare.

Ceai sau cafea?
Cafea.

Început cu 200 de euro împrumutaţi

Studii: ASE Bucureşti.

Experienţă: Afacerea Sepala a început în 2003, cu 200 de euro împrumutaţi. Timp de doi ani, pantofii Mihaelei n-au apărut în nicio revistă, fiind alegerea designerului. În decembrie 2005 a avut loc prima prezentare Sepala cu colecţia pentru primăvară/vară 2006. Principesa Margareta, Gianina Corondan, Cosmina Păsărin, Diana Niculescu şi Inna sunt doar câteva dintre vedetele care au ales brandul Sepala.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite