Un copil în vârstă de două luni, din localitatea vasluiană Cârja, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost bătut şi muşcat de mama lui. Un bebeluş de zece luni a fost abandonat în scara unui bloc din Iaşi. O fetiţă de trei luni, fiica unei tinere de 24 de ani, a fost găsită la o ghenă din Rădăuţi. Poliţia din Vaslui oferă recompensă celor care pot oferi informaţii despre mama unui nou-născut găsit mort la groapa de gunoi, după ce a fost sufocat cu o pungă din plastic. Sunt doar câteva ştiri, apărute în perioada 1 ianuarie - 1 iunie 2011, care vorbesc despre ceea ce psihologii numesc „mame insuficient de bune", „mame denaturate", cum sunt prezentate la TV şi cum sunt percepute în mentalul colectiv.

O povară prea mare

De la nerespectarea recomandărilor medicului pe timpul celor nouă luni de sarcină, abuzul fizic şi verbal şi până la părăsirea copilului în maternitate sau chiar în stradă, „relele tratamente" aplicate minorilor sunt rezultatele unor comportamente întâlnite în familie, care se transmit de la o generaţie la alta, nişte „bube" de care se face responsabilă întreaga socie­tate, spun specialiştii. „Maternitatea reprezintă o transformare psihologică radicală. Când o femeie nu poate să-şi asume rolul, nu vorbim numai de un eşec personal, ci şi de unul care aparţine familiei şi societăţii", spune psihoterapeutul Cătălina Hetel.

În unele cazuri, adaugă aceasta, rolul de mamă e privit ca unul profund negativ, copilul e o ruşine, o povară. „Astfel, e normal ca femeia să refuze acest rol, încercând să şteargă orice urmă a posibilei concepţii", adaugă Hetel. Psihologic vorbind, „un părinte bun" e cel care ştie să ofere protecţie, afecţiune, înţelegere, explicaţii raţionale, echilibru. „Nu e obligatoriu ca o femeie să aibă instinct matern înainte de a naşte; unele au, altele, nu", explică psihologul Cristiana Leviţchi. „Dacă o femeie a avut părinţi reci, abuzivi, neiubitori, deci «toxici», fizic şi emoţional, ea va face acelaşi lucru cu propriul copil; altceva nu ştie, altceva n-a fost învăţată. Părinţii care-şi abuzează copiii sunt ei înşişi necopţi din punct de vedere psihologic", mai spune Leviţchi.

Neşcolarizate şi sărace

Părăsirea copilului reprezintă gradul cel mai ridicat de iresponsabilitate al părinţilor. Nu se ştie exact câţi părinţi îşi abandonează copiii în România. Ultimul raport amplu cu privire la acest fenomen, realizat de Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în 2004, arăta că aproximativ 4.000 de nou-născuţi au fost abandonaţi imediat după naştere, adică 1,8% din totalul acestora.

Potrivit studiului, multe mame erau foarte tinere (28%, sub 20 de ani), neşcolarizate (42,2% - analfabete) şi trăiau la limita sărăciei (80%). Potrivit site-ului Direcţiei pentru Protecţia Copilului - care se află în subordinea Ministerului Muncii - în 2010, 1.315 copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în spitale.

Dintre aceştia, 440 s-au reîntors la familia care i-a abandonat, 490 au ajuns în grija asistenţilor maternali, iar restul - în familia extinsă sau în centre de plasament ori de primire în regim de urgenţă. Statistica nu include şi micuţii lăsaţi în voia sorţii la ghenă sau în câmp, aşa încât e dificil să se facă o estimare a numărului total de „victime", consideră specialiştii.

"Dacă o femeie a avut părinţi reci, abuzivi, fizic şi emoţional, ea va face acelaşi lucru cu propriul copil.''
Cristiana Leviţchi psiholog

Între inconştienţă  şi neputinţă

Gestul de a arunca un copil la ghenă trădează inconştienţă şi chiar cruzime, consideră specialiştii în comportament uman. Potrivit lor, pentru acea femeie, nou-născutul este un accident. Cea care-şi lasă însă copilul la maternitate sau la mănăstire îl recunoaşte ca persoană, dar, incapabilă să-l crească, îi caută un destin mai bun, mai spun psihologii.

Frica femeii şi nepăsarea societăţii

Într-o familie cu probleme, taţii sunt adesea absolviţi de vină 



Nu există cercetări recente care să ajute la creionarea unui portret-robot al  mamei care-şi abuzează copilul sau îl abandonează. Oricum, e dificil şi incorect să se facă generalizări; fiecare caz are specificul lui şi trebuie studiat separat, susţin psihologii. În opinia lor, de regulă, femeia care recurge la un astfel de gest e o persoană tânără, uneori chiar adolescentă, care a rămas însărcinată în afara unei relaţii stabile sau a unui mariaj. „Această femeie n-are suportul afectiv şi financiar al familiei, nici mijloace şi resurse emoţionale pentru a face faţă unei asemenea responsabilităţi", spune psihologul Aniela Minu.

„Decizia abandonului e luată atunci când apare frica de responsabilitate, teama de a nu fi respinsă şi alungată de familie, de a nu fi judecată de cei din jur. Aceste mame rareori revin asupra deciziei, iar dacă o fac, e prea târziu", adaugă Minu. Specialiştii sunt de acord că, de multe ori, doar mama e blamată pentru gestul abandonului, nu şi tatăl sau familia. „La fel ca mama, care nu şi-a asumat copilul, e şi tatăl. Abandonul e şi al bărbatului, însă societatea noastră arată cu degetul doar spre femei", spune Cristiana Leviţchi.

Lege ambiguă

Cele mai multe ştiri care anunţă abuzuri asupra minorilor sau situaţii de abandon se închie cu propoziţia „Direcţia pentru Protecţia Copilului din judeţ a început o anchetă în acest caz". Sunt însă puţine cazurile în care, în urma anchetei, mama şi tatăl sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, cu toată că există o lege privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 272/2004, arată avocaţii.

Bogdan Simion, preşedintele Fundaţiei SERA România, spune că Legea nr. 272/2004  e ambiguă în ceea ce priveşte abuzul şi neglijarea, iar un proces de decădere din drepturile părinteşti durează foarte mult. „Atunci când se găseşte un copil la ghenă, de pildă, se face o ancheta psihosocială a părinţilor, iar Direcţia pentru Protecţia Copilului din judeţul respectiv decide ce e mai bine pentru minor - fie consiliază familia şi îi dă copilul înapoi, fie încearcă să-l plaseze la rude de până la gradul 4 sau la asistenţi maternali.

Între timp, micuţul beneficiază de un plasament în regim de urgenţă, o măsură ce-ar trebui să fie temporară, dar care la noi se transformă într-una permanentă", explică Simion. De multe ori, spune acesta, părinţilor nu li se fac plângeri, iar copilul e pur şi simplu preluat de autorităţi, unde rămâne până la 18 ani. „Ce nu conştientizăm noi e că astfel de copii devin la rândul lor părinţi, care nu sunt tocmai adulţii pe care ni-i dorim", conchide Bogdan Simion.

Ajutor de acasă sau de la ONG-uri de profil

O mamă nu ar ajunge „denaturată" dacă societatea s-ar gândi la cauze, şi nu la efecte, sunt de părere psihologii. „La ce bun să blamăm o adolescentă care-şi lasă copilul într-o lângă ghenă? La nimic. Ar trebui să facem programe de educare a familiilor", spune Cristiana Leviţ­chi. Potrivit ei, reducerea numărului de părinţi iresponsabili s-ar putea face prin informare, contracepţie şi responsabilizare.

„Tinerii nu trebuie educaţi numai din punct de vedere sexual. Avem nevoie şi de educaţia în spiritul asumării responsabilităţii pentru propria viaţă, în ideea înţelegerii importanţei familiei, a consecinţelor morale şi asupra sănătăţii psihoemoţionale pe care le implică un gest de abandon al copilului", crede şi Aniela Minu. Iar această educaţie, adaugă psihologul, trebuie făcută atât în familie, cât şi la şcoală, încă de la cele mai mici clase. 

Consiliere gratuită

În prezent, mamele care se află în situaţii dificile de viaţă pot suna la 116 111 - apel gratuit în reţelele Romtelecom şi Cosmote -, 7 zile din 7, 16 ore pe zi. Graţie Asociaţiei Telefonul Copilului - partener al Fundaţiei Preţuieşte Viaţa în cadrul proiectului „Şcoala Mamelor" - femeile pot beneficia de informare, consiliere şi îndrumare. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, până acum, nicio româncă n-a sunat ca să spună c-o bate gândul să-şi abandoneze copilul. Cele care sună au, de regulă, probleme de comunicare cu soţul sau cu cei mici ori vor consiliere psihologică pentru a face faţă divorţului.

Şi UNICEF dă o mână de ajutor la scăderea numărului de mame iresponsabile, prin iniţiativa Spital Prieten al Copilului şi printr-un proiect care include servicii de tip primar de asistenţă socială, educaţie şi sănătate. În plus, există o serie de ONG-uri care se ocupă de mame şi de copii. Cel mai la îndemână pentru femeile aflate în impas sunt serviciile de asistenţă socială din cadrul primăriei de care aparţin.