"La lemne" - stabilimentul romilor care vand cherestea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La zece kilometri de Popesti-Leordeni, din Soseaua Bucuresti-Oltenita se face un drum de rumegus. "Case" de un metru pe-un metru, construite din sipci, aidoma unor custi de carat animale, cu folie de

La zece kilometri de Popesti-Leordeni, din Soseaua Bucuresti-Oltenita se face un drum de rumegus. "Case" de un metru pe-un metru, construite din sipci, aidoma unor custi de carat animale, cu folie de plastic deasupra in loc de acoperis, improvizate din doua lazi de bere si bancheta din spate a unei masini. Inauntru - saltele ponosite cu arcuri sarite si acoperite cu te miri ce, saltate tot pe lazi de bere de la podeaua acoperita de coceni de proumb, resturi de mancare si toale jilave si putrede de mizerie. Afara - carute cu coviltir intr-un continuu dute-vino si cherestea aranjata la linie, in asteptarea musteriilor. Locului, deja celebru, i se spune "La lemne". In urma cu doi ani, vreo douazeci de familii de etnici romi, majoritatea rudari veniti din Campulung, au inchiriat de la Primaria din Popesti-Leordeni trei mii de metri de teren, pentru a-si improviza un centru de desfacere pentru cherestea. Afacerea ii tine cat sa supravietuiasca, spun ei. Procedura e simpla: iau bani cu camata de pe la cunostinte din Campulung, cumpara cherestea, o transporta cu trenul pana la marginea Bucurestiului si o revand, zic ei, la un milion si jumatate metrul cub. Rampa de descarcare e la o suta si ceva de metri de linia ferata, iar transportul pana la "centru" se face cu carutele. Daca nu se opreste nimeni sa cumpere, atunci cheresteaua e transportata cu caruta prin imprejurimi si vanduta "la strigatura". Stabilimentul de romi de la sosea a fost construit cu voia primariei. Trei mii de lei metrul patrat de inchiriat, doua sute de metri patrati arvuniti pentru fiecare familie, cateva zeci de milioane de lei intrati la buget. Edilii nu se prea lauda cu suplimentul banesc. Ei spun ca asezarea romilor de la sosea a fost autorizata cu interventii de la Prefectura - un soi de ajutor de integrare a etniei. Oamenii primariei spun, cu perdea, ca majoritatea rudarilor ar fi inregimentati politic la Partida Romilor "si asta nu e o chestiune peste care sa treci". "Eu, sincer sa fiu, nu prea sunt de acord cu venirea lor aici. Initial am vrut sa le gasim un loc mai ferit, dar au vrut vad comercial si-atunci am fost nevoiti sa-i trimitem la sosea", spune Niculae Anton, viceprimar de Popesti-Leordeni. "Sunt cincisprezece asociatii familiale, dar pe langa ele mai vin si transportatorii, cu carutele si pe-astia ne e greu sa-i controlam. De doua-trei ori pe luna ii vizitam pentru acte, dar majoritatea sunt in regula. Oamenii care au culturi prin imprejurimi se mai plang ca le dispare porumbul, dar in rest nu prea am avut probleme cu ei. Cica sunt pocaiti". Integrati sau nu, romilor li s-a pus gand rau pentru urmatoarea transa de autorizatii. "Contractele de inchiriere sunt pe durata determinata, iar anul viitor nu mai sunt de acord sa le punem terenul la dispozitie. Le-am adus containere sa-si puna gunoiul, dar nu ne putem intelege cu ei. Speram sa-i convingem sa plece".

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite