Homosexual în România: o viaţă cu jumătate de măsură

Homosexual în România: o viaţă cu jumătate de măsură

Săptămâna Diversităţii (30 mai-4 iunie) se va încheia cu Marşul Gay, de sâmbătă

De teama reacţiilor celor din jur, multe persoane care formează cupluri gay preferă să-şi consume relaţiile mai mult în spatele uşilor închise. Cuplurile homosexuale, dar şi persoanele bisexuale se lovesc şi acum de prejudecăţi. Studiile arată că, dacă ar afla că o rudă e gay, jumătate dintre români ar ţine secret.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astăzi începe Săptămâna Diversităţii, în care românii sunt invitaţi să afle mai multe despre oamenii LGBT (colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală şi transsexuală). Mulţi dintre cei care fac parte din această comunitate se confruntă cu probleme legate de discriminare. Cătălin şi Marcian (numele sunt fictive pentru că persoanele în cauză nu vor să se expună) simt zi de zi ce înseamnă să fii „diferit".

S-au cunoscut în urmă cu cinci ani şi tot de atunci formează un cuplu. Cătălin are 30 de ani, iar Marcian, 26. Locuiesc împreună într-o garsonieră din cartierul bucureştean Titan şi sunt doi dintre sutele de români care fac parte din comunitatea LGBT din România.

Pe aceeaşi temă:
GayFest la Bucureşti: artă, marşuri şi concerte



Marcian spune că a început să conştientizeze că nu îl atrag fetele pe la 11-12 ani. Auzise de homosexuali, categorie despre care familia vorbea folosind cuvinte ca „deviaţie" sau „boală psihică". Înainte de a accepta că are o alt­fel de orientare sexuală, a trecut prin faza de negare, apoi l-a cuprins frica de a fi anormal, iar, mai târziu, a traversat o fază spirituală, dorind chiar să se călugărească. La rândul său, Cătălin povesteşte că şi-a dat seama că îl atrag băieţii pe la 13 ani, iar la 18 ani a avut pri­ma relaţie sexuală, cu o fată. În ambele cazuri, primele persoane cărora cei doi li s-au destăinuit au fost fete.

Teama de un banal sărut

S-au cunoscut pe un forum rezervat homosexualilor şi, după o lună de chat, au decis să se întâlnească şi în viaţa reală. Au rămas împreună din prima seară, iar după două săptămâni, Marcian a primit un set de chei de la casă. De atunci, relaţia lor se consumă în principal în apartamentul în care locuiesc. Vecinii cred că sunt doar nişte băieţi care împart aceeaşi chirie. „Trăim şi în afara garsonierei, dar nu foarte intens. Din punctul meu de vedere, iubirea nu trebuie nea­părat arătată în public", spune Cătălin, analist financiar.

Marcian afirmă că, după atâta vreme, le-a intrat deja în reflex să se ascundă, dar recunoaşte că au existat momente de frustrare . „E ciudat, atunci când îl aştept la aeroport sau când ne întâlnim undeva în oraş, să-i zic un simplu «Salut!». Ar fi ridicol să ne strângem mâna, «bărbăteşte», iar un banal sărut ar stârni sigur reacţii în jur. Nu are sens să ne complicăm vieţile cu «bătălii» în public", adaugă Marcian.

Dacă îi întrebi de modul în care percep toleranţa românilor, cei doi homosexuali - nedeclaraţi decât prietenilor şi câtorva membri ai familiei - spun că se bucură de o toleranţă aparentă, în care societatea recunoaşte dreptul la viaţă, dar nu şi pe cel la prezenţă. „Românii sunt toleranţi atât timp cât cei ca noi nu-şi fac simţită prezenţa. Putem trăi doar ca nişte «şobolani», în underground. Viaţa noastră de cuplu nu poate fi oficializată şi protejată. Nu suntem linşaţi, dar am vrea mai mult", spune Marcian.

Partenerul său declară că nu e foarte interesat de toleranţa celor din jur şi adaugă că el nu-l va iubi mai puţin pe Marcian şi nici nu va renunţa la relaţia lor doar pentru că românii îl acceptă sau nu. „Noi suntem o familie, chiar dacă fără acte. Mi-ar plăcea să fim văzuţi ca o familie, dar, dacă nu se poate, nimic nu va fi o piedică. Mi-ar plăcea să am un copil, dar în acelaşi timp realizez că nu i-ar fi uşor. Şi atunci renunţ la acest vis."

Cătălin şi Marcian afirmă că sunt conştienţi că nu vor avea prea curând o relaţie acceptată public. Dar asta nu-i face să-şi dorească plecarea din România, soluţie pentru care au optat multe cupluri gay.

„Vreau o familie"

Un exemplu de persoană care vrea o relaţie homosexuală acceptată - sau cel puţin indiferentă pentru majoritate - e Ada, o tânără bisexuală de 27 de ani, care s-a născut la Ploieşti şi locuieşte la Deva. De formaţie psiholog, Ada se află de trei luni într-o relaţie, aceasta fiind cea de-a treia cu o persoană de acelaşi sex.

„Mi-am dat seama că sunt «bi» în liceu, când am avut prima relaţie gay. Nu m-a interesat niciodată ce cred cei din jur despre asta, nu m-am ascuns, iar reacţia mamei, când i-am spus, a fost că o să-mi treacă, o să mă mărit şi o să am copii şi o familie fericită", spune Ada. La Sibiu, unde a făcut facultatea, a avut două relaţii - fiecare de câte trei ani. N-a avut o problemă în a-şi recunoaşte dubla orientare sexuală. Spune că asta s-a întâmplat şi ca urmare a faptului că a folosit ignorarea ca scut de protecţie. „Nu m-am simţit niciodată discriminată, dar acum deja îmi doresc mai mult decât o relaţie. De aceea voi pleca în Anglia", conchide tânăra.

Prea puţină toleranţă

Fenomenul discriminării e des şi foarte des întâlnit în România, cred peste 60% din conaţionali, iar 61% din ei sunt de părere că homosexualii sunt discriminaţi într-o mare şi foarte mare măsură, arată un studiu realizat, în noiembrie 2010, de Consiliul Naţional al Discriminării. Aceeaşi cercetare indică, de asemenea, că 65% din români ar ţine secret dacă ar afla că un membru al familiei e gay. Studiul mai arată şi că 50% din români nu s-ar simţi confortabil cu un coleg de muncă homosexual, iar 56% n-ar fi dispuşi să ia masa cu o astfel de persoană.

Minciuni deliberate

O altă cercetare, realizată de Fundaţia SOROS România, tot în 2010, relevă faptul că tinerii români sunt extrem de intoleranţi, o proporţie însemnată dintre ei putând fi caracterizaţi drept xenofobi şi antisemiţi, potrivit autorilor studiului. Trei sferturi dintre elevi n-ar dori să aibă ca vecini persoane de altă orientare sexuală, iar regiunea care se declară cel mai aprig împotriva homosexualilor este Moldova.

„Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare; se încadrează într-un complex de valori mai larg, a cărui interpretare ne arată că tinerii români sunt departe de ceea ce ar trebui să fie un cetăţean", spune Claudiu Tufiş, autor al studiului şi cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii. 

„Dacă aceste cifre ar rezulta în Germania, ţara şi-ar pune serioase probleme de conştiinţă. S-ar căuta sistematic să se înţeleagă ce trebuie schimbat pentru dregerea acestei scăpări ruşinoase de civilizaţie", e de părere Florin Buhuceanu, activist pentru drepturi sexuale şi membru al organizaţiei Accept.  În România, spune el, nimeni nu pare să se sinchisească de faptul că suntem o ţară a Uniunii Europene în care există un nivel ridicat de homofobie. Aceste cifre îngrijorătoare şi mai ales lipsa de politici publice care să remedieze cumva problema îi determină pe membrii minorităţilor sexuale să recurgă la „invizibilitate".

„Acest lucru duce la o proastă reprezentare a acestor minorităţi, lasă loc minciunii deliberate, falsurilor induse educaţional. Fiecare dintre noi ne expunem în grade diferite faţă de cei apropiaţi şi, uneori, faţă de colegi, familie şi cercuri mai largi", afirmă Buhuceanu. „E o negociere continuă la care e constant somată orice persoană LGBT. Unii reuşesc mai bine, alţii preferă camuflajul pentru a-şi proteja viaţa privată", adaugă acesta.

Generaţia care se va afirma public

În ceea ce priveşte acceptarea minorităţilor sexuale, situaţia se schimbă foarte încet, iar pentru o accelerare a ritmului ar trebui ca oamenii să fie conştienţi de gradul prea mare de intoleranţă pe care îl au, spune Irina Niţă, director executiv al Accept, asociaţia care organizează, din 2004, evenimente pentru promovarea diversităţii şi Marşul GayFest.

Sociologul Claudiu Tufiş crede că ritmul nu trebuie să ne mire, câtă vreme suntem într-o societate puternic tradiţională şi religioasă. Potrivit lui, a arăta cu degetul către alţii, mai puţin toleranţi ca noi, pentru a ne justifica propriile lipsuri, nu e o abordare constructivă. „Singurul termen de comparaţie acceptabil e idealul cetăţeanului tolerant, care îşi respectă aproapele, indiferent de cât de diferit e sau pare să fie", spune Claudiu Tufiş. „Orice ţară care se ia în serios gândeşte politici educaţionale publice care să ducă la o mai bună înţelegere a diversităţii etnice, culturale, religioase şi sexuale, care dă forţa şi farmecul unei democraţii relaxate", susţine Florin Buhuceanu.

Potrivit acestuia, la noi lipsesc cu desăvârşire educaţia cetăţenească, drepturile omului şi educaţia sexuală. Dar, adaugă tot Buhuceanu, generaţia gay a celor de 20-30 de ani se va afirma public şi profesional fără complexe, iar vizibilitatea lor va schimba inevitabil societatea şi „va duce la mai puţine crispări".

Irina Niţă, de la Accept, este de părere că lucrurile ar merge mai bine dacă politicienii şi-ar aminti că şi minorităţile sexuale fac parte din populaţia ţării şi dacă ar accepta să participe la evenimentele din Săptămâna Diversităţii. Deocamdată însă, doar politicienii străini susţin public manifestările, iar singura dintre instituţiile pe care se pot baza persoanele LGBT este, potrivit Irinei Niţă, Consiliul Naţional al Discriminării. Accept are 30 de membri şi 200 de simpatizanţi. Tot 200 e şi media participanţilor la Marşul Gay, mult mai mică decât numărul românilor LGBT, arată specialiştii.

"Orice ţară gândeşte politici care să ducă la o mai bună înţelegere a diversităţii etnice, culturale, religioase şi sexuale."
Florin Buhuceanu
activist pentru drepturi sexuale


citeste totul despre: