Închisoarea Bastoy este închisoarea cu cea mai scăzută securitate din lume și cu rata de recidivă cea mai scăzută. Doar 16% dintre deținuți au tendința de a se întoarce la o viață criminală, spre deosebire de rata de 30% din închisorile europene.

La mii de kilometri de torturile din Evul Mediu aplicate rău-făcătorilor și la sute de kilometri de tratamentul din închisorile de maximă securitate, Bastoy este un loc în care deținuții sunt învățați să respecte cercul vieții.



Vezi aici fotogaleria cu facilitățile celei mai râvnite închisori

Închisoarea ecologică umană

„E o teorie care îmbină psi¬ho¬logia cu ecologia. Dacă ai un mod ecologic de a gândi şi îi adaugi psihoterapia, ajungi la ecologia umană, domeniu care e acum studiat în universităţi. Pentru deţinuţi, să fie aici, cu animalele, florile, iarba, pescăruşii, aerul curat e o şansă de a descoperi ce se întâmplă cu sinele lor. Îi învăţăm pe ofiţeri cum gândim. Noi suntem o parte a pământului, nu pământul e proprietatea noastră", a povestit pentru Jurnalul Național, Arne Kvernik Nilsen, directorul singurei închisori ecologice umane din lume.

Deținuții lucrează pentru aproximativ 6 euro pe zi, ca fermieri, pe ferryboat sau ca bucătari. Mulți dintre ei sunt dispuși să învețe meserii precum cea de electrician, de instalator și orice mai e nevoie în comunitate. Banii pe care îi câștigă deținuții pot fi cheltuiți la magazinele din Bostoy pentru mâncarea de dimineață și prânz. La cină, se adună deopotrivă gardieni și rău-făcători și mănâncă aceleași preparate care variază de la somon la feluri italiene.

Insula, locul în care gardienii sunt frați cu deținuții



Vezi aici fotogaleria cu peisajele insulei

Șeful închisorii, Arne Kvernik Nilsen, de profesie psihoterapeut explică motivele care l-au determinat să implementeze un astfel de program.

„Facem petreceri împreună, luăm masa împreună, lucrăm împreună. Mulţi dintre deţinuţi şi-au pierdut identitatea şi respectul de sine. Iar faptul că sunt în închisoare le agravează aceste probleme. Când ajung aici, le urez bun venit şi le spun că vor avea mai multă libertate, dar în schimb trebuie să dea ceva înapoi. Trebuie să înveţe să-şi asume responsabilitatea pentru viaţa lor. Modul tradiţional de a gândi în închisorile din Europa îl învaţă pe deţinut respectul pentru legile ţării şi pentru gardieni, pe principiul «dacă nu mă respecţi, te voi pedepsi, o să te închid în celulă, o să-ţi provoc durere, pentru că eşti un criminal şi o meriţi». Modul meu de a gândi şi de a lucra la reabilitarea criminalilor este total diferit: înainte să înveţi să mă respecţi pe mine, respectă-te pe tine. Aceasta e ideea unei închisori ecologice umane", a povestit Nilesen.

Deținuții merg la saună și la solar

În timpul liber deținuții pot practica mai multe sporturi, având la dispoziție terenuri de tenis, baschet, chiar și o sală de fitness, saună și chiar un solar. Lucrează de la ora 08.30 până la ora 15.00, după care sunt liberi să își facă programul după bunul plac.



Vezi aici fotogaleria cu luxoasa închisoare Halende

Ideea care stă la baza înființării unei astfel de închisori este că omul trebuie tratat ca ființă rațională, superioară și nu ca un animal. Astfel, respecând demnitatea umană, rău-făcătorul va fi conștient de propria valoare și dornic de a se comporta kantian, în acord cu natura sa.

„Dacă tratezi o fiinţă umană ca pe un animal, probabil va deveni un animal. Probabil că şi în cazul meu ar fi la fel. Nu avem ziduri, dar avem marea şi reguli ce trebuie respectate. De exemplu, dacă la ora 1 se presupune că eşti într-un loc, tu chiar trebuie să fii acolo. Dacă încalci regulile în mod repetat, îţi punem cătuşele şi te ducem la închisoarea de maximă securitate, dar după o vreme poţi aplica din nou şi poţi fi primit. Care e riscul dacă eşti primit? Ce riscăm dacă nu încercăm niciodată? Aici intervine umanitatea", explică Nielsen.

Cu toate acestea, deținuții care nu respect regulile insulei și încearcă să evadeze (e foarte simplu, de-altfel, să fure o barcă în mijlocul nopții, fiind păziți de doar 4 gardieni) ei își vor ispăși restul pedepsei într-un penitenciar de maximă securitate.

O altă închisoare în care deținuții trăiesc regește

Închisoarea Bostoy nu este singura progresistă din Norvegia, deși este singura fără niciun fel de gard sau arme. Închisoarea Halende arată ca un hotel de 5 stele în care deținuții pot lua lecții de gătit, locuiesc în camere separate de cel puțin 12 metri pătrați, beneficiază de terenuri de baschet și tenis.

Cazul sociologului norvegian Bjorn Andersen

Bjorn Andersen, de profesie sociolog este închis la Bastoy după ce a stat 3 ani după gratiile unei închisori de maximă securitate. Reporterii DailyMail l-au prins în pauza de țigară (pe insulă deținuții au voie să fumeze, însă consumul de alcool și droguri este stric interzis). Acestea le-a povestit că insula este o șansă pentru el de a se regăsiși de a-și termina disertația în sociologie. Grație calculatoarelor la care au acces deținuții și a conexiunii la Internet, mulți dintre ei își pot continua studiile sau cercetările.

Andersen a fost închis pentru tentativă de crimă:

„Am fost căsătorit cu o fată foarte drăguță timp de 20 de ani cu care am 5 copii, dar în 2008 a venit și mi-a spus că și-a cumpărat în secret un alt apartament și că mă va părăsi. Mi-am pierdut controlul și am atacat-o", povestește Andresen.

„Nu a fost rănită, însă judecătorul m-a găsit vinovat de tentativă de omor. Această închisoare este mult mai bună pentru mine pentru că, având acces la computer și la internet pot să îmi continui disertația în sociologie la care lucram înainte de a fi arestat. Voi fi eliberat în ianuarie și simt că voi fi mai bine pregătit să mă întorc în societate. Deja mi-au fost înapoiate multe dintre drepturile și obligațiile pe care le presupune traiul în libertate", spune Andersen.