Fondul unic de pensii, somaj si sanatate este model argentinian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul dr. Sorin Oprescu incearca sa explice colegilor PSD-isti ca unificarea fondurilor e o prostie

De doi ani, in Parlament se dau lupte grele pentru modificarea si completarea Legii asigurarilor sociale de sanatate (L. 145/'97). Desi, pana acum, au fost inaintate cel putin doua proiecte de modificare a respectivei legi, de fiecare data discutiile nu au avut nici un rezultat. Mai nou, in Guvern s-a inaintat un proiect de ordonanta de urgenta care ar distruge actualul sistem al asigurarilor de sanatate. Acesta propune ca toate contributiile pentru pensii, somaj si sanatate sa fie incluse intr-un fond unic al asigurarilor sociale. Acest fond unic ar urma sa fie colectat si administrat de un departament special creat in cadrul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale. Acest proiect, daca ar fi promulgat, ar indeparta Romania de cerintele Uniunii Europene. Concret, nicaieri in tarile UE nu exista astfel de fonduri unice. Sistemele de sanatate din cadrul UE sunt finantate prin contributii publice sau prin cotizatii la casele de sanatate. Primul sistem se caracterizeaza prin finantarea publica pe baza de impozit si accesul la servicii medicale in cadrul unui serviciu public unic. Al doilea sistem, "modelul Bismarck" (imprumutat si la noi, din 1997), este cel in care finantarea publica se bazeaza pe asigurarea obligatorie. Cel de-al treilea sistem consta in finantarea privata bazata pe asigurarea voluntara, care nu acopera decat o minoritate a cetatenilor din UE. Sistemul care se incearca sa se aplice la noi nu se mai practica decat in Argentina. Pentru a stopa distrugerea sistemului de asigurari de sanatate, care merge bine, senatorul-dr. Sorin Oprescu a initiat o intalnire cu ministrul de Finante, Mihai Tanasescu, si cu Florin Georgescu. Senatorul Oprescu s-a declarat inca de la inceput impotriva acestei initiative legislative. Domnia sa incearca sa-i lamureasca pe colegii de partid ce pierdere ar fi pentru populatie sa se distruga actualul sistem. Astazi, in Senat, va avea loc un vot important in privinta modificarii Legii asigurarilor de sanatate.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite