Fericirea lungeşte viaţa

Fericirea lungeşte viaţa

Membrii familiilor fericite au o sănătate de invidiat

Persoanele care sunt fericite şi optimiste au şanse să trăiască mai mult, au concluzionat cercetătorii britanici şi americani, după ce au comparat datele a 160 de studii pe această temă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cercetările au arătat că fericirea duce la o sănătate mai bună, legătura dintre optimism şi o stare fizică de invidiat fiind chiar mai puternică decât cea dintre obezitate şi o viaţă mai scurtă, notează „The Daily Telegraph". Concluziile întăresc alte rezultate care arătau că a vedea jumătatea plină a paharului este bună pentru sănătate.

Imunitate crescută

Cercetătorii de la Universitatea din Illinois (SUA) au descoperit că un mod de viaţă optimist reduce nivelul hormonilor asociaţi cu stresul şi creşte astfel imunitatea.

Mai mult, studiul a arătat că anxietatea, depresia şi pesimismul sunt legate de o rată mai ridicată de îmbolnăvire şi duc la scurtarea duratei de viaţă. „Concluzia generală a fost că o atitudine pozitivă, fără stres şi depresii, duce la o sănătate mai bună în rândul populaţiei", a declarat profesorul Ed Diener, cel care a coordonat studiul.

 Cercetătorii spun că pe lista obiceiurilor care influenţează sănătatea - alimentaţie, fumat, obezitate - ar trebui trecută şi starea de spirit. Alt studiu luat în calcul a fost cel realizat timp de 40 de ani pe 5.000 de studenţi, cercetare care arată că elevii mai stresaţi mor mai tineri.

La fel, un experiment făcut pe 180 de măicuţe catolice a demonstrat că cele care au redactat autobiografii optimiste în tinereţe au trăit mai mult decât cele care au scris însemnări pesimiste. 

citeste totul despre: