De ce avem nevoie de semnele diacritice

De ce avem nevoie  de semnele diacritice

Scrisul de mână este un exerciţiu util tinerilor cuceriţi de comunicarea virtuală

Fără virguliţe, căciuli şi accente circumflexe, limba pe care o scriem devine străină de cea pe care o vorbim. Până acum câţiva ani, cei care voiau să scrie la computer cu ş, ţ, î şi â nu prea puteau, din motive tehnice. Între timp însă, a devenit mai comod să uite de diacritice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Diana Marcu, o elevă de 13 ani de la Şcoala 79 din Bucureşti, foloseşte messengerul pentru a comunica cu prietenii ei încă din urmă cu patru ani, când era în clasa a-III-a. S-a obişnuit să scrie fără î, â, ş sau ţ, iar într-un timp renunţase şi la cratimă. În urmă cu două luni şi-a dat seama că greşea şi că cei care folosesc acest limbaj din ce în ce mai îndepărtat de limba română sunt cei „mai puţin intelectuali".

Citiţi şi:

În pielea unui bâlbâit

Ce rol mai au scrisorile în secolul vitezei. Tu când ai scris ultima dată?

Şi colega ei Gabriela Repanovici (13 ani) foloseşte messengerul de „vreo 4-5 ani" şi a observat o mulţime de greşeli de scriere. Ba chiar şi colegi care folosesc limbajul comunicării online, unde viteza e mai importantă decât forma mesajului, în viaţa de zi cu zi. Unii chiar şi în lucrările de la şcoală. „Uită de tot să facă ş, fac s fără virgulă sau sh", povesteşte şi Ioana Gunea (13 ani), elevă la aceeaşi şcoală bucureşteană.

„Am întâlnit situaţii în care elevii ajunseseră să scrie într-un limbaj uşor încifrat, specific internetului, messengerului: cu tz pentru ţ şi sh pentru ş", explică şi directoarea Şcolii 79, Luminiţa Preda, profesoară de limba română. Fenomenul, pe care nu l-a întâlnit în şcoala pe care o conduce, ci în lucrări de la diverse concursuri, a început să apară în urmă cu aproximativ 2-3 ani, explică directoarea. Explicaţia ţine de influenţa internetului, în mare măsură.

Calculatorul strică scrisul

„Elevii vin, de obicei, cu deprinderi corect formate din ciclul primar în cel gimnazial. Stăpânesc această scriere cu diacritice", spune Luminiţa Preda. „Din momentul în care încep clasa a V-a însă, se observă o anumită lejeritate din partea părinţilor, care îi lasă mai mult pe calculator şi internetul automat începe să strice ce s-a creat în clasele I-IV."

Vina pentru această tendinţă, care începe să devină supărătoare şi să depăşească barierele mediului virtual care a creat-o, este împărţită între profesorii care nu încearcă să corijeze un astfel de comportament, părinţi şi instituţiile pe care tinerii şi le-ar putea lua ca model şi care încă nu folosesc scrierea corectă.

„Eu, de exemplu, am întâlnit situaţii şi i-am determinat pe elevi să scrie literele, cinci-şase rânduri, să-şi amintească scrierea corectă. Acum, în gimnaziu, încă mai poţi determina automatisme. În liceu e mai greu. Nu se mai pune atât de mare preţ pe exprimarea scrisă", spune directoarea.

Teribilismele vârstelor

Diana Hărtescu, profesoară de limba şi literatura română la Liceul Vlahuţă din Capitală, spune însă că a întâlnit un limbaj lipsit de diacritice şi semne de punctuaţie doar în conversaţiile scrise dintre elevi, pe diverse forumuri, dar nu în lucrări sau referate.

„A existat în rândul promoţiei de acum vreo şapte, opt ani o contaminare, dar ulterior nu am mai sesizat", explică profesoara Hărtescu. Deşi elevii de liceu sunt, teoretic, mai atraşi de comunicarea virtuală, în opinia profesoarei, pocirea limbii ţine de teribilismul anumitor vârste şi se manifestă mai ales la elevi din clasa a VII-a de gimnaziu, respectiv a XI-a de liceu.

Pentru a încerca să combată astfel de porniri în rândul elevilor, conducerea Şcolii 79 a renunţat la moda referatelor „descărcate de pe internet" şi-i obligă să-şi facă temele de mână, ca să nu uite cum se scrie corect.

Lungul drum al caracterelor româneşti pe tastatură

Cristian Secară s-a enervat când a încercat să scrie pe computer cu caracterele româneşti corecte şi şi-a dat seama că nu are cum. Avea pe atunci un sistem Windows '98 de la Microsoft în care, chiar dacă folosea setările pentru limba română, ş şi ţ apăreau cu sedilă, nu cu virguliţă, cum este corect.

Problemele tehnice au împiedicat scrierea corectă pe computer

Problema era că,deşi Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) stabilise care sunt regulile, producătorii de software nu le aplicau. Potrivit ASRO, standardul corect există din 1999, atunci când a fost adoptat pentru a schimba reglementările greşite ale Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO), în care literele ş şi ţ apăreau cu sedilă. ISO a preluat noul standard de-abia în 2001.

Standarde şi programe

Între timp, compania Microsoft, lider pe piaţa de software din România, a folosit diacritice „de împrumut" pentru Windows XP, sistemul care intrase deja pe piaţă, în toamna lui 2001. Aşa că, până la Windows Vista, lansat în ianuarie 2007, utilizatorii sistemelor de operare de la Microsoft nu au putut scrie corect româneşte în documentele electronice.

Secară s-a implicat în corectarea standardului, s-a întâlnit cu membrii ASRO, cu responsabili de la Microsoft şi a ajuns chiar la Academia Română în căutarea unui document care să oficializeze scrierea corectă în limba română. În paralel, a lucrat la realizarea unui standard pentru aranjarea caracterelor pe „tastatura românească", inexistent până în 2004. Aşa se face că utilizatorul sistemului Windows Vista poate alege acum între două variante de tastatură românească, Standard şi Programmers.

Problemele apar însă atunci când un document scris corect este folosit de un computer cu un sistem de operare mai vechi. „Au existat multe voci care au întrebat de ce apar caractere ciudate, de ce documentele scrise în Vista nu se vedeau bine pe sisteme mai vechi", explică Tudor Galoş, Windows Business Group Lider la Microsoft România.

Compania a creat aşadar, la cerinţa Uniunii Europene, versiuni actualizate pentru fonturile Times New Roman, Arial şi Verdana, cu şase caractere suplimentare pentru română şi bulgară. Actualizarea este valabilă însă doar pentru Windows XP, nu şi pentru versiunile anterioare, pentru că acestora le-a expirat „durata de viaţă".

Istoria scrierii româneşti

Încă din secolul al XVIII-lea, când alfabetul chirilic a fost înlocuit cu cel latin pentru scrierea limbii române, forma cuvintelor a fost subiect de nemulţumiri şi dezbateri. Bătălia s-a dat între lingviştii care susţineau scrierea etimologică, cât mai apropiată de forma originară, latină, a cuvintelor şi cei care pledau pentru o scriere practică, fonetică, în care scrisul să semene cât mai mult cu pronunţia.

Iniţial s-au introdus semne diacritice, care modifică valoarea fonetică a unei litere, pe aproape toate vocalele. În anii 1950, s-a ajuns la scrierea cu accent circumflex doar pe litera i, spune lingvista Ioana Vintilă-Rădulescu, coordonatoarea „Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (DOOM, ediţia a II-a). După Revoluţie, autorităţile statului au vrut „eliminarea comunismului din Academia Română", deşi nu era nimic sovietic în ortografia de atunci. Aşa că, în 1993, Academia Română a revenit la scrierea cu două feluri de î, formate pe i şi pe a, şi cu sunt în loc de sînt.

Instituţiile publice, obligate să scrie corect

Diacriticele au intrat în lege în 2006, când Parlamentul a adoptat Legea privind utilizarea codificării standardizate a setului de caractere în documentele în formă electronică. Actul normativ obligă autorităţile, instituţiile publice şi notarii să folosească caracterele româneşti şi tastatura standard românească în documentele în format electronic pe care le elaborează şi procesează. Cristian Secară spune că esenţial este ordinul care însoţeşte legea şi care conţine şi o listă a reprezentării grafice corecte a literelor limbii române şi a codurilor numerice care le corespund.

Amenzi fără efect

Deşi nerespectarea acestei legi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 de lei, diacriticele lipsesc de pe site-ul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi, parţial, şi din paginile web ale ministerelor Agriculturii, Administraţiei şi Internelor, Dezvoltării Regionale şi Turismului, Finanţelor Publice şi cel al Transporturilor.

Ministerul Educaţiei a adoptat regulile stabilite de Academia Română în 1993 şi le-a impus şi editurilor care publică manuale. Aşa se face că Editura Polirom, de exemplu, respectă cu stricteţe regulile de scriere cu î şi â doar în cazul volumelor care se adresează elevilor. Pentru restul cărţilor, lasă autorilor şi traducătorilor libertatea de a alege dacă vor să scrie cu â sau doar cu î, pe modelul vechi, explică Oana Boca, director de promovare şi PR.

În rest, folosirea diacriticelor, şi mai ales a celor corecte în limba română, ţine de fiecare utilizator al documentelor electronice. „Am remarcat că în eşantionul din care fac eu parte (30-40 de ani, studii superioare, mediu urban), tendinţa e spre adoptarea diacriticelor, deşi cred că toţi am scris la început fără - fie că nu exista încă opţiunea asta, fie că nu ştiam cum să facem, fie că nu ni se părea important", spune Simona Negrea, o pasionată de limba română care are un blog în care inventariază şi încearcă să corecteze greşelile de ortografie.

Nici moft, dar nici tragedie

Tot mai mulţi dintre cei care ajung pe blogul ei vor să afle „cum pun diacritice în messenger", deci semnele sunt bune. Folosirea diacriticelor nu este un moft, dar nici cea mai gravă problemă a limbii române, spune Simona. „E sau ar trebuie să fie un lucru firesc, precum scrierea lui noştri cu un i. Însă i-ul din noştri depinde de mine, virguliţa mai puţin", spune Simona.

Chiar şi dacă n-ar exista probleme tehnice, regula general valabilă e că „degeaba scrii cu virguliţă, dacă scrii «noştrii» şi «aş fii»", conchide ea.

Trei semne diacritice

Pentru scrierea limbii române se folosesc trei semne diacritice, deasupra şi dedesubtul unor consoane şi vocale, pentru a marca deosebirea dintre sunetele notate prin cinci litere. Astfel, „căciula" plasată deasupra lui a transformă vocala în ă, accentul circumflex face acelaşi lucru cu a şi i, â şi î, iar virguliţa transformă s şi t în ş şi ţ, scrie IoanaVintilă-Rădulescu în „Dicţionar normativ al limbii române. Ortografic, ortoepic, morfologic şi practice", apărut în 2009.

Reguli de scriere

Potrivit hotărârii Academiei Române din 1993, sunetul [î] se scrie prin două litere, în funcţie de poziţia în cuvânt: î la începutul şi sfârşitul cuvintelor, â în interior, inclusiv în formele flexionare ale unor verbe care se termină în î la infinitiv - hotărî, hotărâsem. Fac excepţie cuvintele derivate cu prefixe din cuvinte care încep cu î - neîntrecut - şi compusele în care al doilea element începe cu î - semiîntuneric.



citeste totul despre: