Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 3.000 de persoane se sinucid în fiecare zi în toată lumea şi, în acelaşi interval, au loc de 20 de ori mai multe tentative de sinucidere. OMS admite că datele, ­care provin din statisticile ­puse la dispoziţie de guverne, ar putea fi, în realitate, de la 10 până la de 20 de ori mai mari. Din rapoartele organizaţiei reiese că sinuciderea este cea de-a treia cauză de deces pentru persoane cu vârste cuprinse între 10 şi 24 de ani.

România, cu o incidenţă naţională de 14,01 sinucideri la 100.000 de locuitori pe an, a înregistrat o creştere a numărului de sinucigaşi în ultima perioadă, cei mai mulţi fiind de sex masculin. Conform Raportului asupra Activităţii Reţelei de Medicină Legală, anul trecut şi-au luat viaţa 3.050 de persoane, cu aproape 100 mai multe decât în 2009 (2.953 de persoane) şi cu aproape 250 mai multe decât în 2008 (2.802 persoane). În 2010, cei mai mulţi sinucigaşi au folosit metode ca spânzurarea (79%), intoxicaţia voluntară (7%) şi precipitarea (5%).   Specialiştii spun că la majoritatea sinucigaşilor se întâlnesc probleme de natură psihică. Potrivit psihiatrilor, persoanele care au tendinţe sinucigaşe suferă în special de depresii, de tulburări afective monopolare şi bipolare. Alcoolismul, consumul de droguri şi tulburările halucinante de tip schizofrenic sunt alte elemente asociate cu sinuciderile.

„Cazurile şocante sunt acelea în care sinuciderea coincide cu debutul bolii. Este cunoscut, de peste 200 de ani, faptul că există psihoze care debutează printr-un act suicidar. Acest lucru derutează, pentru că familia şi cunoscuţii sinucigaşului se gândesc că «nu avea nimic» şi nu găsesc nicio explicaţie pentru gestul respectiv, neştiind că acest gest a reprezentat debutul unei boli", spune psihiatrul Florin Tudose. 

Nevoia de a primi acceptul celorlalţi

Acesta vorbeşte şi despre cazul tinerei Raluca Drăguşin, liceanca găsită moartă, luna trecută, într-un lac de acumulare din Târgu-Jiu. Ea s-a sinucis aruncându-se în apă cu un rucsac plin cu pietre în spate. Colegii spuneau despre ea că avea o fire introvertită şi că era frământată de gânduri negre, chiar dacă fusese admisă la cinci universităţi din Anglia şi, aparent, nu avea probleme. „Cazul acestei fete este unul atipic, în care mi se pare că nu s-a luat în calcul o verigă, şi anume relaţia ei cu familia. Mie îmi pare un act legat de o ruptură în relaţia cu familia. Din ce am citit în presă, părea o fată diferită, adeptă a unui stil de viaţă aparte, dar nu ştim cât de mult a acceptat familia ei această diferenţă", este de părere profesorul Florin Tudose.

Efecte amplificate de mediatizare

Profesorul crede că este posibil ca în mintea tinerei să fi încolţit ideea unei răzbunări absurde, a unei eliberări. „Atunci când a intrat la toate facultăţile acelea şi-a demonstrat ei şi tuturor că este cea mai bună şi că poate fi aşa cum vor ceilalţi. După ce şi-a încheiat demonstraţia, s-a răzbunat recurgând la acest gest", crede specialistul. El mai spune că, la o vârstă fragedă, dacă indivizii nu capătă sentimentul de apartenenţă la un grup sau dacă nu găsesc un sens al vieţii, ajung la concluzia că aceasta nu mai trebuie continuată. „Adolescenţa e o perioadă în care afectivitatea emoţională este foarte fragilă şi în care toate acţiunile celor din jur au un efect amplificat", explică psihiatrul.

Despre sinuciderea elevului Mihai Zahariuc, tânărul de 16 ani, din Târgu-Jiu, care a ales să-şi pună capăt zilelor la fel ca Raluca Drăguşin, la doar câteva zile după aceasta, Florin Tudose crede că este un efect al mediatizării cazului tinerei.

„Întotdeauna există mulţi alţi tineri care se identifică cu situaţia respectivă şi urmează exemplul pe care presa îl mediatizează. Astfel de ştiri nu trebuie să aibă ceva senzaţional, care să atragă. Nu trebuie detaliat într-atât, încât să pară ceva extraordinar, cu conotaţii pozitive. Mass-media s-a grăbit să facă referiri la «Magazinul de sinucideri», de Jean Teule, carte despre care s-a spus că a inspirat-o în gestul său. Nimic mai fals. Această carte este una cu un mesaj pozitiv pe această temă", încheie Florin Tudose. 

Mărturiile unora dintre apropiaţii lui Mihai Zahariuc confirmă, într-o anumită măsură, spusele profesorului de psihiatrie. Un coleg al tânărului a declarat că nu ştie ce l-a împins la acest gest pe Mihai, menţionând şi faptul că băiatul nu o cunoştea pe Raluca Drăguşin înainte să citească despre ea în presă. În plus, directoarea liceului în care învăţa Mihai Zahariuc a spus că tânărul avea probleme în familie şi că este de părere că sinuciderea ar putea fi fost influenţată de cea a Ralucăi.

Incidenţă ridicată

Zonele cu o incidenţă mare a sinuciderilor sunt Harghita - cu 31,21 sinucideri la 100.000 de locuitori pe an, Ilfov - cu o incidenţă de 29,09 şi Covasna - cu o incidenţă de 23,11.

Fenomenul „cluster suicide"

O serie de evenimente petrecute la Cluj în urmă cu şapte ani au făcut-o pe preşedinta Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului, psihiatrul ­Doina Cosman, să ajungă la concluzia că are de-a face cu fenomenul denumit „cluster suicide" (sinucidere în grup). Liceanul Bogdan Nuşfelean, medaliat în 2004 la Olimpiada Internaţională de Chimie şi-a pus capăt zilelor la trei săptămâni după ce prietena lui, Ileana Mureşan, a recurs la acelaşi gest. La scurt timp, o altă tânără din cercul lor de prieteni, de asemenea olimpică, a avut o tentativă de sinucidere.

Erau de părere că viaţa nu merită trăită

„Este mereu vorba despre un cumul de factori, nu de unul singur. Pe una dintre fetele din grupul de tineri olimpici care s-au sinucis sau au avut tentative de sinucidere am avut-o studentă la medicină", îşi aminteşte Doina Cosman. Potrivit ei, în acest caz a fost vorba despre „cluster suicide". „În anumite grupuri, tinerii îşi formează nişte convingeri superioare celor individuale. Aceşti tineri olimpici erau de părere că viaţa nu merită trăită decât la un nivel foarte înalt. I-ar fi dat valoare vieţii doar dacă ar fi avut parte de toate facilităţile şi dacă le-ar fi fost recunoscute toate meritele, altfel viaţa îşi pierde valoarea", explică psihiatrul. Despre tânăra care a avut tentativa de sinucidere, spune că a fost depresivă, apoi a fost internată, iar acum este recuperată. „Ea a apelat la mine. Era atrasă să facă ceea ce au făcut prietenii ei. După mai multe şedinţe de consiliere psihologică a ieşit din starea depresivă", încheie Doina Cosman.

Acţiuni preventive

Se pot lua câteva măsuri care pot preveni sinuciderile, conform OMS. Printre acestea se numără:

- reducerea accesului la mijloacele prin care se poate realiza actul suicidar (pesticide, medicamente, arme de foc).

- acordarea tratamentului necesar persoanelor cu boli psihice şi, în special, celor care suferă de depresie, alcoolism sau schizofrenie

- urmărirea pacienţilor care au avut tentative de sinucidere.

- tratarea subiectelor de acest gen de către mass-media într-un mod cât mai responsabil.

- Majoritatea sinucigaşilor trag semnale de alarmă prin care îşi manifestă intenţiile, de aceea trebuie luată în seamă orice ameninţare de automutilare. 

- La noi în ţară a fost deschisă în 2009 la Spitalul „Obregia" din Capitală o linie telefonică gratuită pentru sinucigaşi - 0800.08.01.00.

Comentariu: „O conduită deviantă autodistructivă"
TUDOREL BUTOI   prof. dr. univ., criminolog

Din punct de vedere psihologic şi psihopatologic, suicidul reprezintă o autodistrucţie specifică, o reacţie comportamentală de tip antisocial ce implică factorul individual, instinctiv, dar implică şi cauze psihopatologice ca delirul, halucinaţiile, ideile ipohondriatice, stările obsesivo-fobice sau melancolia. Există şi opozanţi ai acestei teorii, care resping ideea predispoziţiei psihologice, susţinând un determinism social. O altă dimensiune a fenomenului este cea de ordin etico-filosofic. Albert Camus arată în „Mitul lui Sisif" că sinuciderea este un fenomen social, iar a hotărî dacă viaţa merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Aşadar, ca fapt antropologic, sinuciderea pare să alterneze între aceste planuri psihologico-deviante, pe de o parte, şi socio-existenţiale, pe de altă parte. Suicidul, ca întregul comportament deviant autodistructiv, necesită a fi analizat sub lupa criminalităţii şi a medicinei legale în vederea excluderii unor posibile acte accidentale sau cu intenţii criminale. În fenomenologia suicidară se întâlnesc diferite forme de suicid. Există, spre exemplu, suicidul-tentativă, în care moartea nu este acceptată de individ. Acesta urmăreşte atingerea unui anume scop - să impresioneze anturajul sau să obţină un avantaj. Spre deosebire de cei care doar „cochetează" cu sinuciderea, există sinucigaşii „vero", care nu numai că visează, dar îşi doresc moartea.