Clujenii au luat cu asalt restaurantele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preturile piperate din statiunile montane, de pana la 100-150 de dolari cazarea si masa de revelion, i-au indepartat pe majoritatea clujenilor, desi nici in Baisoara sau Belis, statiuni dotate cu partii de schi, clientii nu au lipsit. Marea masa a clujenilor a preferat sa-si petreaca revelionul in marile restaurante din orase, in localurile gazduite de hoteluri si in baruri. Fata de anii precedenti, primariile nu au organizat spectacole sau focur

Pentru a ademeni clientii, fiecare local a pregatit meniuri dintre cele mai atragatoare, la preturi acceptabile. Preturile pentru masa de revelion nu au depasit 800.000-1.500.000 de lei de persoana. In multe localuri, patronii au preferat sa angajeze orchestre. Un simplu tur al orasului iti dadea senzatia unei euforii generale, bine garnisite culinar. Cea mai luxoasa masa de revelion a fost oferita clientilor de cunoscutul restaurant "Transilvania", unde nu au lipsit fileul de somon sau specialitati de caracatita. Distractie ca la nunta in Dej Marea majoritate a celor cu dare de mana din municipiul Dej si-au dat intalnire la restaurantul Hotelului Parc. Cu mic, cu mare, VIP-urile orasului s-au distrat ca la nunta, cu prietenele si nevestele pe mese, pana spre ora 5 a diminetii. Si in Gherla, oras aflat la 10 kilometri de municipiul Dej, revelionul cel mai fastuos a fost sarbatorit in renumitul local "7 x 4", apartinand unui fost fotbalist clujean, unde s-au strans majoritatea maharilor locali sau fosti sportivi din judet. Revelioane modeste la Turda si Campia Turzii Urmand exemplul primarului Funar, care a anuntat din timp ca primaria nu se va implica in organizarea de focuri de artificii sau spectacole in noaptea de revelion, nici primarii din Turda sau Campia Turzii nu au pregatit nimic spectaculos. Singurele locuri de distractie, cu exceptia apartamentelor, au fost localurile si discotecile din orase, unde preturile mici, de pana la 500.000-800.000 de lei, au facut ca majoritatea sa fie, ca si in celelalte orase din judet, pline pana la refuz de clienti.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite