Citeşte-mi un poem!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stau pe „locul mortului“. Recunosc pilonii luminoşi de pe Teiul Doamnei. Doamne, să nu intrăm în ei! Lucian e mangă. A băut mai mult decât mine, mult mai mult. Ajută-l, Doamne, să mă ducă acasă!

Cântă Stevie Wonder, nu mă interesează ce cântă, dar Lucian dă radioul mai tare, melodia asta din tinereţea noastră îi umple maşina şi sufletul. „Mai ţii minte, Pierre?“ – mă întreabă, eu îi răspund afirmativ, n-am chef să-mi amintesc cum bucăţile lui Stevie Wonder ne-au răscolit sufletele în anii ’80, dracu’ m-a pus să mă urc în maşină cu Lucian, e mangă, şi eu sunt băut, dar el a băut vin alb, vin roşu, a băut şi înainte să ne întâlnim la Romexpo, nici dacă ne vorbeam înainte nu ne-am fi întâlnit aşa, de parcă îngerii noştri păzitori au semnat un protocol, Doamne, fereşte-l pe Lucian să nu intre într-un stâlp, ce mi-o fi trebuit să rămân cu el la băute atât de târziu!

Îl întreb dacă a văzut „Taboo“ pe HBO, cea mai cretină întrebare ce putea să apară între noi, doi prieteni, care ne ştim de pe vremea lui Stevie Wonder, şi nu ne-am văzut de douăzeci şi ceva de ani, degeaba ne-am chinuit să ne aducem aminte când a fost ultima dată... Lucian îmi răspunde rezervat, a văzut, şi mă resemnez. E greu să găsim acum „valorile comune” care să ne trezească, să ne apropie, am trăit cândva cu aceleaşi valori, dar nu foarte comune, am fost prieteni, dar eu n-am avut flacăra lui, Doamne, ajută-l să nu lovească vreun pieton pe zebră!

Doamne, fereşte-l pe Lucian să nu intre într-un stâlp, ce mi-o fi trebuit să rămân cu el la băute!

„Pierre, sunt atât de fericit că ne-am văzut!“ – strigă Lucian peste vocea lui Stevie Wonder. Îi fac semn din mână să fie calm, asta e viaţa, ne-am întâlnit, foarte bine, dar nu trebuie să mai plângă, atenţie la trafic! A izbucnit în lacrimi când m-a văzut, el m-a îmbrăţişat, l-am îmbrăţişat şi eu, dar nu aşa de tare ca el, şi a plâns în faţa mea. Doamne, să nu treacă pe roşu! A mai plâns şi după ce mi-a citit două poeme, scrise pe coli A4, poeme recente. Eu i-am spus că sunt faine, nu l-am minţit, de ce să-l mint?, chelnerii curăţau mesele şi mi-a venit să-i zic: Lucian, eşti neschimbat, scrii poezii, ca în urmă cu 30 de ani, nu ţi-ai pierdut credinţa şi ţi-ai păstrat şi obiceiul ăsta ca să citeşti poeme la cârciumă, atunci eram mai mulţi care credeam în poezie, eu nu mai cred acum...

Luciane, să nu mă omori! – îi zic dintr-o dată. „Stai liniştit, sunt profesor la condus! Dacă rămân fără serviciu, mă fac taximetrist...“ Poftim, inginer eminent şi poet, să se facă şofer de taxi. Doamne, ajută-l să intre în intersecţie!

„Trebuie să ajung la un Peco, să intru la budă, să-mi iau ţigări“, accelerează pe Morarilor. De acord, şi eu vreau pipi! Intră în parcarea de la Mega Image şi opreşte la marele fix. „Băi, Pierre, tu-ţi dai seama că într-o zi o să murim? O să murim şi ce-o să lăsăm în urmă?” Ridic din umeri, habar n-am! „Hai să bem o bere la McDonald’s!” – iese din maşină şi porneşte vijelios spre Mc. Îl urmez cât pot de repede. Să-l rog să-mi citească un poem. Doamne, ajută-mă să nu plâng!

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite