„Ceaiul buzelor“ scandalizează China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un anunţ de angajare a stârnit revolta oamenilor din oraşul Xinyang, aflat în provincia Henan din China.

„Pentru punctul de lucru de la Muntele Jiuhua de Vest, angajăm, cu normă întreagă, culegători de frunze de ceai. Potenţialul angajat trebuie să fie femeie, fără experienţă sexuală, să aibă cupa C la sutien şi să nu prezinte pe trup nicio cicatrice sau rană vizibilă", se precizează în anunţ, după cum relatează site-urile de ştiri din China.

Persoanele angajate vor fi instruite special pentru a‑şi putea duce misiunea la îndeplinire şi vor primi un salariu de 500 de yuani (circa 53 de euro) pe zi. Anunţul a iscat nemulţumirea multora, care au acuzat absurditatea şi vulga­ritatea acestuia. Dacă la început scandalul a cuprins oraşul Xinyang, la scurtă vreme vestea s-a răspândit în toată ţara.

Purtătorul de cuvânt al companiei care a dat anunţul a explicat că, de fapt, prin această selecţie de personal se urmăreşte doar respectarea unor tradiţii. La aşa-numitul „ceai al buzelor" se face referire în foarte multe poveşti locale. Se spune că, în vechime, acesta ar fi fost cules cu buzele de către zâne. Totodată, legendele spun că, în momentul în care peste frunzele de ceai se toarnă apă fierbinte, spiritul purităţii se ridică spre cer, sub formă de aburi.

Ceaiul ar avea o aromă aparte, dar şi puteri tămăduitoare. Se spune, de asemenea, că la începutul secolului trecut, vânzătorii de ceai au experimentat ideea de „ceai între sâni". Virgine cu vârste de până în 16 ani erau rugate să culeagă frunzele cu buzele la miezul nopţii şi să le ţină apoi între sâni, astfel încât ceaiul să fie extraordinar. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite