Catunele foamei: Doljesti, Buhonca, Buruenesti si Rotunda

Pe vremuri, in Doljesti (Neamt) trebuia sa ai pile la don' Gheorghita, soferul de pe rata de Roman, sa poti urca in autobuz. Erau peste 500 de navetisti care lucrau la Petrotub, Polirom sau Umaro. Azi

Pe vremuri, in Doljesti (Neamt) trebuia sa ai pile la don' Gheorghita, soferul de pe rata de Roman, sa poti urca in autobuz. Erau peste 500 de navetisti care lucrau la Petrotub, Polirom sau Umaro. Azi se roaga de tine sa-ti taie bilet. Din 8000 de oameni, impartiti in patru sate, Doljesti, Buhonca, Buruenesti si Rotunda, doar 800 au un loc de munca permanent. Vreo 5000 ar fi insa apti sa lucreze. De necazuri si plictiseala, crasmele, vreo 20, sunt refugiul cotidian. Alcoolul, mai mult ca oricand, a devenit o problema. Primarul Gheorghe Cojocaru, marturiseste dezarmant: "Nu ca beau, dar, daca vrei sa ma supui unui exercitiu de vointa, nu ma duce-n carciuma". De parca saracia lucie nu le-ar ajunge, taranii sunt loviti, cam la zece ani o data, si de inundatii. Cand restul tarii se scorojeste la soare, la ei casele din chirpici se topesc in pamant, sub ape. In '91 a fost prapad. Peste 250 de gospodarii au fost calamitate, 50 trebuind reconstruite in totalitate. Ciudat e ca nu Siretul, care curge la doi pasi, e adevarata problema. Apele vin de pe dealuri de zici ca se rupe pamantul. Care pamant e si sarac, si putin. Doljesti este comuna cu cel mai putin teren agricol pe cap de locuitor din toata Moldova. Norocul e ca, de cand s-a terminat cu vizele, au inceput sa mai plece la munca in Italia, Israel, Germania si chiar Irlanda. Sub comunisti erau cativa care munceau prin Libia sau Irak. Dar majoritatea stau acasa si-si toaca-n birt ajutorul social. Banii astia, zice primarul, nu-s buni; ingroapa tineretul. Mai bine-ar merge la batrani, ca cea mai mare pensie de CAP-ist nu sare de trei sute de mii. Biserica-ntr-un picior Daca in Doljesti apa e o napasta, la Valea Ursului, putin mai la vest, pe dealuri, e mai rara decat tuica. Sapa oamenii din Bucium, Chilii, Muncelu sau Giurgeni fantani adanci de peste 25 de metri si apa tot putina e. La Bucium si Muncelu e cel mai rau. Din 4000 de locuitori, ar fi 1300 buni de munca. In comuna sunt doar cincizeci de insi cu carte de munca, restul ciupind de-o mamaliga cand e treaba la camp. De parca nu i-a batut Dumnezeu destul, razesilor din Muncelu li s-a surpat si biserica. Satenii ii zic acum biserica-ntr-un picior, ca din trei stalpi principali de sustinere, mai sta intr-unul, si ala pe duca. Treizeci de ani s-a construit la ea si cand a fost gata a alunecat pamantul sub greutatea zidurilor de peste un metru si jumatate grosime. Din toate picturile bisericesti de pe pereti se mai vede, palid, doar Sfantul Andrei. Doi oameni din 168 au de munca tot anul De departe, insa, cel mai prapadit sat de prin imprejurimile Romanului, loc in care nici cu gandul n-a calcat vreun guvernant, e Baneasa. Sat de razesi, Baneasa e la zece kilometri de drum de tara de centrul comunei. Cand ploua, drumul e impracticabil. 168 de oameni isi duc amarul intr-o vagauna dintre doua vai. Doar doi insi au de munca tot anul. De altfel, jumatate sunt pensionari de CAP. Painea, cand e drumul bun, le ajunge cu tractorul. Pana si-n comuna, noua brutarie s-a inchis dupa revolutie. Casele acoperite cu dranite din stejar mai toate stau intr-o rana. Nu prea mai are cin' sa le repare. Un ziarist ajuns acum vreo 20 de ani in Baneasa de Bozieni i-a intrebat pe necajitii din zona ce si-ar dori ei ca sa fie multumiti si fericiti. Dupa o scurta susoteala verdictul a picat zdrobitor: o masina de inghetata! Astazi o au.