Car boot sale

Ca să fim foarte bine înţeleşi asupra terminologiei: noi avem „portbagaj“, americanii au „trunk“, iar englezii au „boot“. De aici denumirea târgurilor de vechituri (eu ştiam că se cheamă „flea market“) din zilele noastre: car boot sale.

Car boot-urile se organizează duminica, pe un teren cât mai întins (de obicei, în curtea unei şcoli) şi e locul unde oferta întâlneşte, uneori, cererea sau nevoia încă neştiută. Ai ceva ce nu-ţi mai trebuie prin casă şi nu te înduri să-l arunci, dar ştii că mai poate fi folosit? Îl bagi în portbagaj şi vii cu el în târg să-l vinzi la un preţ de nimic...

În oraşul unde stau sunt vreo două-trei car boot-uri de mărime medie, dar prefer să mă duc vreo 10 mile (dus-întors) la unul de lângă oraş pentru că e cel mai mare din zonă. Cum vremea dictează cam totul prin Anglia, nici cu car boot-ul nu e altfel: dacă te-ai trezit pe la 6.00-7.00 şi afară plouă, poţi să te culci la loc, or să vină 10 - 20 de cetăţeni care n-au treabă acasă şi nu-i deranjează „câţiva stropi de ploaie“. Dacă e soare şi cald, e bine să-ţi iei familia şi să mergi după chilipiruri - poate pică ceva! Dacă afară e soare, cald şi e prima duminică călduroasă dintr-o lungă serie de duminici „ude“, atunci să te aştepţi să nu poţi arunca un ac de vânzători / gură cască în târg.

Aşa a fost duminica ce tocmai a trecut: imaginaţi-vă o şcoala gimnazială cu două terenuri de fotbal - unul pentru parcarea maşinilor cumpăratorilor, unul pentru măsuţele cu marfă de vânzare. Imaginile sunt colorate şi rupte din iarmarocul lui Creangă: unul vinde colecţia de vase a bunicii, altul combina muzicală la care n-a mai ascultat un CD de când au apărut mp3-urile, lângă el o masă plină cu accesorii GSM noi-nouţe. Părinţii împing cărucioarele, bunicii se uită atent prin cine ştie ce „cutie cu maimuţe“, fetele mari au pus ochii pe niste haine agăţate pe umeraşe, în timp ce unii, obosiţi de atâta târguit, se odihnesc la un pahar de cafea şi un sandwich cald. De partea cealaltă, vânzătorii, la fel de pestriţi, stau cu fundul în portbagaj şi se cam oftică atunci când un posibil cumpărător îi deranjează din poziţia (in)comodă. Nu vând ei toată marfa (uneori trebuie să revină cu o parte din ea şi duminicile viitoare), dar asta nu-i deranjează prea mult - pentru mulţi e deja un ritual.

Din câte am văzut, nimeni nu se mai înghesuie să cumpere colecţiile de trenuleţe electrice, copiii sunt interesaţi, evident, de jocurile video. CD-uri, plăci de pick-up, cărţi, casete audio, benzi de magnetofon... de toate găseşti la fatidicul preţ de... o liră. Tot cu o liră poţi cumpăra un set de boxe pentru calculator sau o plapumă king size. Eu sunt mereu cu ochii după scule audio Hi-Fi - niciodată nu ştii ce comoară poţi cumpăra pentru câţiva bănuţi. Evident, dacă vii cu lista de-acasă, n-ai să găseşti nimic!